Drumul oaselor: Partizanii ucişi de securitate pe Muntele Mare – Bistra vor fi reînhumaţi la Alba Iulia

Partizanii ucişi de securitate pe Muntele Mare – Bistra vor fi reînhumaţi la Alba Iulia

Cel mai probabil, osemintele partizanilor anticomunişti – Petru Decean, Cigmăian Ioan, Maier Ida Elena, Maier Iosif şi Mitrofan Lucian – deshumaţi din groapa comună de la Groşi/Muntele Mare/Bistra îşi vor regăsi odihna veşnică în vecinătatea Memorialului Luptătorilor Anticomunişti din Alba Iulia, situat pe domeniul public, în curtea Bisericii Unităţii Naţionale din zona Schit.

Vasile Ion Pop, preşedintele executiv al Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România – Filiala Alba şi judecătorul pensionar Mihail Decean (văr din fraţi cu partizanul anticomunist Petru Decean) au declarat că în prezent se fac demersuri din partea Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) la autorităţile locale şi judeţene din Alba pentru obţinerea avizului de înhumare în această locaţie.

Osemintele partizanilor au fost identificate, le-a fost eliberat certificat medico-legal de deces ca după 57 de ani de la uciderea acestora să fie radiaţi din registrele de stare civilă, unde au figurat ca ”trăitori” atâţia amar de ani.

Echipa de profesionişti  şi amatori participanţi la exhumarea din august-septembrie anul trecut pe Muntele Mare/Groşi, în prezenţa reprezentanţilor Parchetului Militar Cluj: Gabriel Rustoiu, directorul Muzeului Naţional al Unirii din Alba Iulia, judecătorul pensionar Mihail Decean din Mihalţ, Cosmin Budeancă, Alin Stânea, arheologul Gheorghe Petrov – IICCMER, Marius Oprea – preşedinte IICCMER) Paul Scrobotă, Horaţiu Groza, Mihai Liviu Decean şi Petru Stânea.

Îngropaţi în ”cazemata”de pe Muntele Mare
Localnicii din Bistra îi spuneau ”cazemată” cabanei mari construite din piatră şi lemn de către partizanii Grupului Dabija, în care conducătorii  grupului îşi aveau sediul. ”În această «cazemată» au fost mai întâi aruncate unul peste altul, îngrămădite corpurile neînsufleţite ale partizanilor ucişi de gloanţele adunăturii militare securiste, la 4 martie 1949, după care acoperişul şi structura de rezistenţă din lemn ale acesteia au fost dărâmate peste cadavrele lor cu explozii de grenade; încercarea securiştilor de a incendia «cazemata» a eşuat, iar la acoperirea cu pământ a partizanilor omorâţi securiştii au renunţat. Lemnele erau groase, încă verzi şi nu ardeau, iar volumul de pământ necesar îngropării partizanilor în «cazemată» le-ar fi dat prea mult de lucru securiştilor, date fiind suprafaţa şi adâncimea acesteia, care erau destul de mari.

În consecinţă s-a hotărât ca cei cinci partizani morţi să fie aruncaţi şi îngropaţi în cămara de alimente a fostei lor tabere, săpată în pământ lateral dreapta de «cazemată», la peste 20 metri distanţă, cu acoperişul la vedere. Acest acoperiş a putut fi incendiat şi a ars deasupra celor cinci cadavre, însă incendiul nu a avut puterea de a le incinera; aşa încât au fost acoperite cu un strat de pământ şi aici au rămas în grija naturii lui Dumnezeu până la exhumare (…).” (Deshumarea, Mihail Decean). ”Medicii legişti erau sosiţi la datorie, dr. Raluca Legian şi dr. Ana-Maria Pura, cât şi ofiţerii criminalişti, Cristian Pietricele şi Florin Artene, fiecare având partea sa distinctă de treabă la deshumare. Cu hărnicie, profesionalism şi (fără exagerare) dăruire, doamnele medici legişti au colaborat cu arheologii, nu mai puţin devotaţi meseriei lor, Paul Scrobotă, Gabriel Rustoiu, Groza Horaţiu şi Gheorghe Petrov, şi cu ofiţerii criminalişti (…). Au reuşit în aproximativ patru ore de lucru neîntrerupt să identifice oasele aparţinând celor cinci schelete. Cele cinci cranii şi toate celelalte oseminte, bucată cu bucată, oscior cu oscior, au fost trecute dintr-o mână în alta, au fost studiate, li s-a identificat denumirea anatomică şi s-a stabilit cărui schelet aparţin, apoi au fost puse în ambalaje distincte pentru fiecare schelet, nu înainte, însă, de a fi fost menţionate în scris de către Cristian Pietricele, cu fiecare amănunt anatomic, într-un registru special. Încetul cu încetul, groapa comună s-a golit de oseminte, dispărându-ne din faţa ochilor imaginea tulburătoare a urmelor lăsate de o crimă odioasă”. (Deshumarea, Mihail Decean). Expertizarea a costat 400 de lei/ schelet.

Povestea celor fără de odihnă
”În anii imediat următori celui de al Doilea Război Mondial, după instaurarea «puterii populare» în România, de tip totalitar comunist-sovietic şi pentru consolidarea ei, cum bine se ştie, oponenţii noului regim politic-criminal au fost vânaţi, împuşcaţi şi expuşi vederii trecătorilor la margine de drum, atârnând de cadavrele lor bilete cu inscripţia criminală «cine face ca ei, ca ei să păţească», sau arestaţi, torturaţi în beciurile Securităţii, ori în închisori şi ucişi sau lăsaţi să moară de frig şi foame, aruncaţi apoi în gropi comune, cu o laşitate înspăimântătoare, greu de imaginat, indiferent căreia dintre categoriile sociale îi aparţineau aceste victime. (…) Unii oponenţi ai regimului totalitar comunist instaurat la conducerea ţării au fost ucişi în urma unor condamnări la moarte, după judecăţi sumare înscenate, dar alţii, cei mai mulţi, au fost împuşcaţi fără nicio judecată prealabilă şi aruncaţi în gropi comune ascunse; prin păduri sau alte locuri greu sau imposibil de găsit, ceea ce arată o dimensiune
inumană monstruoasă a acestor crime, care întrunesc toate elementele constitutive ale unui genocid continuat, comis de autorităţile române comunisto-sovietice împotriva propriului popor.

Între cei care s-au opus comunismului românesc cu arma în mână, în anii care au urmat imediat după instaurarea în România a regimului de tip totalitar comunisto-sovietic, sunt eroii neamului numiţi partizani, care au format diferite grupuri de rezistenţă armată, retrăgându-se începând cu anul 1948 în munţii patriei, unde unele dintre aceste grupuri au rezistat până în anul 1958. (…)

Grupurile de rezistenţă armată anticomunistă, localităţile şi perioadele în care acestea au fost active, se arată în această lucrare, sunt următoarele şase: Grupul Arsenescu – lider Gheorghe Arsenescu, în Dragoslavele, Stoeneşti, Cetăţeni (judeţul Argeş), Munţii Leaota, mai 1948 – octombrie 1949; Grupul Teodor Șuşman, – lider în Răchiţele (judeţul Cluj), Munţii Apuseni, august 1948 – februarie 1958; Grupul Leon Șuşman – lider, în Poşaga, Unirea, Mirăslău (judeţul Alba), Podeni şi Beliş (judeţul Cluj), Munţii Apuseni, mai 1948 – iulie 1957; Grupul Ion Gavrilă (Carpatin Făgărăşan) – lider Ion Gavrilă „Ogoranu”, în Cincu, Drăguş, Hârseni, Lisa, Mândra, Părău, Șercaia, Șinca, Sâmbăta de Sus, Șoarş, Ucea, Viştea, Voila, Recea (judeţul Braşov), Cârţa, Cârţişoara, Arpaşu de Jos (judeţul Sibiu), Munţii Făgăraş, versantul de Nord, mai 1950 – august 1955; Grupul Dabija, – lider Nicolae Dabija, în Bistra, Întregalde, Galda de Jos (judeţul Alba), Munţii Apuseni, mai 1948 – martie 1949; Grupul Toma Arnăuţoiu (Haiducii Muscelului) – lider, împreună cu Gheorghe Arsenescu, în Nucşoara, Corbi, Brăduleţ (judeţul Argeş), Munţii Făgăraş, versantul de Sud, martie 1949 – iulie 1958. (…) Grupul Dabija a fost cel mai important grup de rezistenţă armată anticomunistă din România, constituit în inima Apusenilor de către un fost maior din armata regală, Nicolae Dabija.

Deşi acest grup a rezistat cel mai puţin în timp, ceea ce semnifică importanţa lui poate fi şi numărul mare de securişti şi graba cu care Securitatea comunistă a împresurat şi dizolvat prin forţă armată grupul, la 4 martie 1949, pe atunci încă în curs de organizare, pentru ca intenţia maiorului Nicolae Dabija de a reuni sub conducerea sa toate grupurile de rezistenţă armată anticomunistă din Munţii Apuseni să nu se poată realiza. (…) Petru Decean, la vârsta de 22 ani a fost ucis prin împuşcare, împreună cu alţi 4 camarazi ai săi – Cigmăian Ioan, Maier Ida Elena, Maier Iosif şi Mitrofan Lucian,  apoi au fost aruncaţi unul peste altul, formându-se o grămadă de cadavre, într-o groapă comună, după ce numeroşii (circa 80 la număr, după datele măsluite ale Securităţii, aflate în dosarele CNSAS, în realitate şi mai mulţi, desigur) securişti zeloşi înarmaţi ca pentru război au încercuit locul căutat şi găsit cu ajutorul trădătorilor, dezlănţuind apoi asupra celor 25 de partizani, aflaţi atunci în tabără, atacul armat având caracteristicile unui adevărat asediu de război. Încleştarea, lupta armată dintre securişti şi partizani a durat «o oră şi jumătate», cum reiese din probele măsluite ale aceloraşi dosare formate şi judecate sub supravegherea Securităţii, agresorii folosind un adevărat arsenal al armamentului de infanterie. S-a întâmplat la 4 martie 1949, dis-de-dimineaţă, ca gloanţele să le curme vieţile acestor cinci partizani din Grupul Dabija, pe Muntele Mare, la locul numit Groşi, din Munţii Apuseni, comuna Bistra, judeţul Alba”, expune judecătorul pensionar Mihail Decean în cartea sa, ”Deshumarea”.

Cu moartea pe moarte călcând şi celor din morminte viaţă dăruindu-le
Cu toată diluţia implacabilă a societăţii româneşti, a regretabilei desprinderi a generaţiei tinere de valorile reale ale trecutului, izbânda a fost posibilă cu aportul nemijlocit al unor oameni pe care i-a marcat trecutul sau pur şi simplu al oamenilor care au în sânge încă istoria. Aşa că, printr-o conjunctură favorabilă în care s-au întâlnit pe aceeaşi cale memoria neştearsă a rudelor supravieţuitoare şi bunele intenţii ale Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc, oasele celor ucişi mişeleşte în martie 1949 au fost readuse la lumină pentru îngropăciune adevărată, creştinească. Deocamdată, în aşteptarea demersurilor şi avizelor pentru locul (chiar) de veci, ele sunt depozitate în saci speciali la Laboratorul de Medicină Legală Alba. Cine sunt eroii noştri din sacii de la medicina legală: Cigmăian Ioan. Născut la 9 septembrie 1908, în satul Gelmar, oraş Geoagiu, Hunedoara. Acesta s-a căsătorit la 3 februarie 1928 cu Rus Marc Sabina din Gelmar, de care a divorţat în 17 octombrie 1947, având împreună un copil, Aurel, decedat. Cei care l-au cunoscut spun că făcea comerţ cu animale. După divorţ a locuit împreună cu Adămuţ Sabina în localitatea Șibot din Alba. Aici a fost arestat pentru activitate legionară şi pentru propagandă împotriva regimului comunist, fiind închis în arestul Securităţii din Cugir, de unde a reuşit să evadeze. Împreună cu alte persoane a plecat în munţi şi s-a alăturat grupării maiorului Dabija.

Decean Petru. Născut la 17 august 1926, în comuna Mihalţ, Alba. Urmează Școala primară de patru clase în satul natal, după care, în 1937, intră la Liceul confesional Sf. Vasile din Blaj pe care îl absolvă în 1945. În liceu devine membru în organizaţia de tineret a Partidului Naţional Țărănesc. Din toamna lui 1945 urmează cursurile Facultăţii de Drept din Cluj. Aici, datorită frecventelor participări la manifestaţiile studenţeşti cu caracter politic anticomunist, intră în atenţia Siguranţei, care l-a reţinut şi interogat în mai multe rânduri. Această situaţie l-a determinat ca în al doilea an de studii să se transfere la Facultatea de Drept din Bucureşti, unde devine un membru marcant în cadrul organizaţiei tineretului naţional-ţărănist alături de Corneliu Coposu. A lucrat şi ca secretar într-un cabinet de avocatură, iar în anumite împrejurări a fost una dintre gărzile de corp ale lui Iuliu Maniu. Datorită activităţii politice desfăşurate a început să fie urmărit, iar pentru a evita arestarea, din a doua jumătate a anului 1947, s-a văzut obligat să nu mai poată frecventa cursurile facultăţii şi să rămână ascuns în capitală, schimbând mereu locuinţele. La sfârşitul anului 1948 a decis să treacă la lupta armată împotriva regimului, alăturându-se membrilor din organizaţia Frontul Apărării Naţionale.

Maier Iosif şi Maier Ida Elena. Maier Iosif s-a născut în 19 martie 1905, la Blaj, Alba. De profesie era mecanic, iar după unele surse a lucrat la CFR. Avea stagiul militar satisfăcut şi gradul de sergent în rezervă. În 8 iulie 1929 s-a căsătorit cu Topfner Ida Elena, din Teiuş, Alba. Au fost implicaţi în rezistenţa anticomunistă, acordând sprijin unor organizaţii clandestine care se opuneau regimului. Pentru a evita iminenta arestare şi-au părăsit domiciliul şi s-au refugiat în munţi, alăturându-se maiorului Dabija.

Mitrofan Lucian. Născut în 7 februarie 1929, la Alba Iulia. A absolvit şcoala primară de patru clase şi mai târziu s-a calificat la locul de muncă ca vulcanizator la un atelier din Alba Iulia. Nu a fost căsătorit. A fost membru activ în organizaţia de tineret a Partidului Naţional  Țărănesc, motiv pentru care, fiind urmărit de autorităţi, în februarie 1948 a fost nevoit să plece de acasă şi să stea ascuns pe la diverse cunoştinţe. În vara anului 1948 a fost arestat şi anchetat în două rânduri de Siguranţa din Alba Iulia, însă în cele din urmă a plecat în munţi şi a devenit partizan.

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI