Drepturile bănești ale celor care s-au pensionat în perioada ianuarie-noiembrie 2013 vor fi recalculate
Curtea Constituțională a stabilit că legiuitorul a aplicat în mod eronat o decizie anterioară și a decis recalcularea tuturor pensiilor ce le revin persoanelor care s-au pensionat în perioada ianuarie – noiembrie 2013
Judecători din cadrul Curţii Consituţionale au precizat, pentru MEDIAFAX, că în noiembrie 2013 a existat o decizie a CC care a stabilit că dreptul pensionarilor la indexare se acordă de la 1 ianuarie 2013. Pe de altă parte, legiuitorul a stabilit să aplice această măsură din momentul în care judecătorii constituţionali au dispus-o, respectiv din noiembrie, şi nu din ianuarie 2013, aşa cum dispusese Curtea Constituţională.
În acest context, drepturile băneşti vor trebui recalculate şi transmise persoanelor care s-au pensionat între 1 ianuarie 2013 şi 7 noiembrie 2013, momentul în care s-a publicat decizia în Monitorul Oficial.
Astfel, judecătorii CC au decis că articolul IV din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului numărul 1/2013, conform căruia „drepturile de pensie, rezultate în urma aplicării indicilor de corecţie prevăzuţi la alineatul (1), se cuvin începând cu data de 7 noiembrie 2013” este neconstituţional.
Sursa Mediafax.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Nicușor Dan, într-un interviu la Bloomberg: „Vom continua să sprijinim Ucraina” Președintele României, Nicușor Dan, a vorbit vineri, 16 octombrie 2026, într-un interviu acordat agenției Bloomberg, despre relațiile cu Ucraina și Statele Unite, în contextul incidentelor recente cu drone în apropierea graniței și în Marea Neagră. Șeful statului a reafirmat sprijinul României pentru Ucraina și […]
Video | Noul Tesla Roadster a fost prezentat: Cum arată mașina care zboară, se răsucește în aer și sare peste alte vehicule
Noul Tesla Roadster a fost prezentat: Cum arată mașina care zboară, se răsucește în aer și sare peste alte vehicule Tesla a prezentat noul Roadster, un model electric dezvoltat în colaborare cu SpaceX, despre care compania susține că ar putea accelera de la 0 la aproape 100 km/h în doar 0,81 secunde. Prototipul prezentat de […]
Florin Roman neagă că ar fi fost implicat într-o altercație cu un alt deputat, Ionel Bogdan: „Este o invenție 100%. Solicit retragerea acestei știri false!”
Florin Roman neagă că ar fi fost implicat într-o altercație cu un alt deputat, Ionel Bogdan: „Este o invenție 100%. Solicit retragerea acestei știri false!” Deputatul PNL de Alba Florin Roman a respins, joi, 15 octombrie 2026 informațiile potrivit cărora ar fi fost implicat într-o altercație cu deputatul Ionel Bogdan, în sediul din Modrogan al […]
