Rămâi conectat

Politică Administrație

DREPT LA REPLICĂ| Beniamin Todosiu: Lansez un apel public la unitate în interiorul USR – PLUS. Îi rog pe colegii de alianță să renunțe la orgolii și la lupta disperată pentru funcții

Ziarul Unirea

Publicat

în

Locuitorii județului Alba urmăresc cu dezamăgire, în ultimele zile, relatările din presa locală privind presupuse neînțelegeri din interiorul USR – PLUS Alba. Mesaje publice, conferințe de presă, reacții pe grupurile interne de comunicare, toate aceste lucruri au determinat o agitație în rândul membrilor USR și PLUS. Până acum, am încercat să reacționez cât mai puțin, însă declarațiile recente ale unor colegi din PLUS demonstrează tot mai clar o intenție vădită de a crea disensiuni în interiorul Alianței USR – PLUS Alba.

Există tot mai multe voci în spațiul public, care susțin faptul că lideri importanți ai PLUS ar face jocuri de culise la comanda unui alt partid politic. Nu cred acest lucru și sper, în continuare, în verticalitatea și corectitudinea tuturor celor care au intrat în cea mai nouă construcție politică din România: Alianța USR-PLUS. Cred că este momentul să comunicăm mai mult, să trecem peste orgolii, să ne ascultăm unii pe alții și să înțelegem că un partid înseamnă oameni și principii, nu orgolii și interese.

În aceste condiții, anunț că nu voi răspunde public niciunui atac din partea colegilor de alianță și îi invit cu cea mai mare deschidere să purtăm acest dialog democratic și bărbătește, în interiorul Alianței USR – PLUS. Rufele, indiferent cât de curate sau murdare sunt, nu se spală niciodată în public, deoarece acest lucru nu face decât să ducă la pierderea credibilității în fața cetățenilor care ne-au votat la alegerile locale și parlamentare.

Dragi colegi, este momentul să strângem serios rândurile, să fim uniți și să luptăm pentru a pune în aplicare angajamentele pe care ni le-am luat față de cetățenii care ne-au votat în Consiliul Județean, în consiliile locale sau în Parlamentul României. Suntem în sfârșit la guvernare și nu mai avem dreptul moral să ne consumăm timpul cu certuri interne generate de orgolii, frustrări sau disperarea unor persoane de a obține funcții politice sau instituționale. USR – PLUS este o construcție nouă, cu oameni noi, care trebuie să demonstreze că luptă pentru aceleași principii și că nu sunt contaminați cu metehnele vechilor politicieni.

Referitor la votul colegilor din PLUS privind transportul local din Alba Iulia, îmi mențin declarațiile și cred că aceștia s-au grăbit dând un vot pentru un contract asupra căruia planează suspiciuni de ilegalitate și care pune o presiune imensă pe bugetul local. Cred că trebuie să existe o responsabilitate mult mai mare atunci când se iau decizii care privesc banii albaiulienilor, iar aceste proiecte trebuie dezbătute cu seriozitate.

În această săptămână, îi voi ruga pe consilierii locali, indiferent că sunt PLUS sau USR, și pe primarul Gabriel Pleșa, să ne așezăm la masa dialogului și să găsim soluțiile normale pentru a uni această echipă, care a câștigat încrederea oamenilor din Alba Iulia. Alba Iulia trebuie condusă de o echipă puternică și unită, o echipă care pune interesul cetățeanului pe primul loc.

Dragi colegi, România trece în aceste zile prin cel mai important moment al anului, respectiv dezbaterea și votarea legii bugetului de stat pentru 2021, lege care va influența fiecare comunitate. Ce credeți că spun cei care ne-au votat, când noi avem de tranșat orgolii și certuri interne, în loc să vorbim despre proiecte și investiții?

În încheiere, lansez public rugămintea către toți colegii, indiferent că sunt din USR sau din PLUS, să înceteze atacurile publice care ne discreditează pe toți și aruncă o pată neagră asupra întregii alianțe. Fac un apel sincer la unitate și aștept cu cea mai mare deschidere un dialog intern corect, decent și responsabil privind viitorul Alianței USR – PLUS în județul Alba.

Deputatul Beniamin Todosiu,
Copreședintele USR-PLUS Alba


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Mircea Hava, europarlamentar PPE: Copiii trebuie protejați de expunerea la mediul online

Unirea Ziarul

Publicat

în

Mircea Hava, europarlamentar PPE: Copiii trebuie protejați de expunerea la mediul online Internetul este, fără îndoială, un plus pentru noi toți. N-am fost nicicând mai aproape, chiar și de la distanță, cum suntem acum, în epoca digitală. O simplă postare și un singur click ne țin în contact, ne oferă acces la informație și schimb […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea