Actualitate

Dragoș Damian, CEO Terapia Cluj: „Suntem în budă!”. Semnal de alarmă cu privire la producția industrială a României

Cezar Lancrajan

Publicat

în

Dragoș Damian, CEO Terapia Cluj: „Suntem în budă!”. Semnal de alarmă cu privire la producția industrială a României

Dragoș Damian, director general Terapia Cluj și director executiv PRIMER (Patronatul Producătorilor Industriali de Medicamente din România lansează mediului politic românesc  un semnal de alarmă cu privire la producția industrială.

Citește și: Dragoș Damian, CEO Terapia Cluj: Ciolacu s-a ținut de cuvânt pentru că și-a tatuat pe mâna textul ”Nu se mărește TVA-ul!”, dar era de preferat să scrie: ”Reindustrializez România!”

„Datele statistice confirmă ceea ce directorii de fabrici simt pe pielea lor de multă vreme: producția industrială scade pe an ce trece. Și ca să înțeleagă toată lumea cum trebuie interpretate cifrele: producția industrială scade în condițiile în care prețurile la poarta fabricii au crescut enorm în ultimii ani din cauza creșterii costurilor. Iar asta denotă o contracție foarte periculoasă a volumelor de marfă fabricate. Se produce tot mai puțin în România, lucru pe care îl pot calcula până și copiii de gimnaziu când socotesc diferența dintre importuri și exporturi. Dacă nu ar produce cele două mari fabrici de autovehicule, nu am mai exista din punct de vedere economic.

Dar politicienii sunt liniștiți, au găsit scuza de serviciu, scade competitivitatea industrială a Uniunii Europene și România fiind, nu-i așa, pro-Uniunea Europeană, este afectată prin ricoșeu. Normal că scade competitivitatea industrială a Uniunii Europene când Uniunea Europeană se ține de ani de zile de șotii „sustenabile” cu soare, vânt și apă în loc să investească în industria de mâncare, chimie, energie convențională și apărare. Și va fi mai rău, pentru că după 20 ianuarie Uniunea Europeană va fi întoarsă cu susu’n jos de politicile comerciale de peste ocean și de pacea care va fi semnată în Ucraina.

De ani de zile mârâie directorii de fabrici. Nu avem școli și facultăți să pregătească resursa umană calificată și specializată pentru industrie. Lanțurile de aprovizionare sunt lungi, scumpe și nesigure. Aprobările pentru investiții industriale se dau greu, banii din diversele sisteme de ajutoare europene se accesează groaznic de încet din cauza corupției și birocrației. Decontările de sume de către stat se fac foarte greu și după luni de zile, riscând insolvențe pe întregul lanț de furnizori. Nu există diplomație economică să pună umărul la exporturi. Și acum, colac peste pupăză, iminenta ridicare a plafonului de energie care va duce la escaladarea costurilor.

Nimeni nu ascultă directorii de fabrici. Șefii coaliției discuta prin „partenerii de dialog social”, au întâlniri „discrete” cu o parte a mediului de afaceri sau sunt consiliați de „lupi tineri” din clientela politică care nu au lucrat în viața lor nici măcar o oră într-o fabrică.

Marcel Ciolacu, Ilie Bolojan, Kelemen Hunor, curaj, chemați la o întâlnire bărbătească șefii celor mai mari 50 de fabrici din România, indiferent de capital, indiferent de sector, cei care sunt fără îndoială și cei mai mari plătitori de taxe, impozite și contribuții. N-o să vă placă ce o să vă spună, dar o să vă dea soluții pe care cei cu care vă sfătuiți pe teme economice habar n-au să vi le dea.

O să stăm cu mâna întinsă la toți străinii pentru mâncare, chimie, energie convențională și apărare dacă nu avem producție industrială în România.

Marcel Ciolacu, Ilie Bolojan, Kelemen Hunor, treziți-vă!! Întoarceți-vă fața către economia reală, ea este în fabricile din România, cele care mai sunt încă în picioare!”, atrage atenția Dragoș Damian, director general Terapia Cluj și director executiv PRIMER (Patronatul Producătorilor Industriali de Medicamente din România


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Postul intermitent ar putea fi mai eficient dacă renunțăm la cină, nu la micul dejun: Explicația unui specialist în longevitate

Bogdan Ilea

Publicat

în

Postul intermitent ar putea fi mai eficient dacă renunțăm la cină, nu la micul dejun: Explicația unui specialist în longevitate Postul intermitent ar putea fi mai eficient atunci când renunțăm la cină, și nu la micul dejun, susține un specialist în longevitate. Explicația are legătură cu ritmul circadian, „ceasul biologic” al organismului, care influențează modul […]

Citește mai mult

Actualitate

Românii plătesc mai mult la pompă decât în toate cele 4 țări vecine: Benzina, cu până la 1,46 lei/litru mai scumpă

Bogdan Ilea

Publicat

în

Românii plătesc mai mult la pompă decât în toate cele 4 țări vecine: Benzina, cu până la 1,46 lei/litru mai scumpă Șoferii plătesc mai puțin pentru carburanți în toate cele patru țări vecine pentru care există date oficiale comparabile cu România, potrivit unor statistici realizate de pretcarburant.ro.  La benzină, diferența ajunge până la 1,46 lei […]

Citește mai mult

Actualitate

Cât ar putea crește euro dacă România va fi retrogradată la „junk”. Profesorul Cristian Păun: ,,Ne va sărăci brusc, ne va întoarce înapoi cu bunăstarea undeva cu zece ani”

Ioana Oprean

Publicat

în

Cât ar putea crește euro dacă România va fi retrogradată la „junk”. Profesorul Cristian Păun: ,,Ne va sărăci brusc, ne va întoarce înapoi cu bunăstarea undeva cu zece ani” Moneda Euro ar putea depăși pragul de 6 lei dacă România va fi retrogradată la „junk”, nerecomandată investițiilor, a avertizat profesorul de economie Cristian Păun joi, […]

Citește mai mult