Două persoane care nu au respectat carantinarea, sancționate de polițiști. Alte 80 nu au respectat măsurile de protecție individuală
Două persoane care nu au respectat carantinarea au fost sancționate de polițiștii din Alba. Alte 80 nu au respectat măsurile de protecție individuală.
Inspectoratul de Poliție Județean Alba a continuat activitățile de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii nr 55 din 2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
Sub coordonarea Instituției Prefectului, au continuat, în sistem integrat, acțiunile de verificare cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, în scopul prevenirii răspândirii virusului Covid 19.
În ultimele 24 de ore, la activitățile desfășurate au participat, 215 polițiști și polițiști locali, alături de jandarmi, lucrători din alte instituții cu atribuții în domeniul verificări modului de respectare a normelor de prevenire a răspândirii noului coronavirus și au fost controlate 50 de societăți comerciale/ persoane fizice autorizate, 82 de mijloace de transport, din care 42 de mijloace de transport în comun și au fost legitimate 2.029 de persoane. De asemenea, au fost verificate 58 de obiective de interes precum restaurante, fastfood-uri, hoteluri, pensiuni, cabane și alte spații de cazare.
Echipele de control au depistat și sancționat 80 de persoane care nu au respectat măsurile de protecție individuală, una care nu a respectat restricțiile de deplasare și două persoane care nu au respectat masurile privind carantinarea.
De exemplu, cu ocazia unei acțiuni cu efective suplimentare, organizată la Blaj, au fost legitimate 183 de persoane, au fost verificate 128 de autovehicule și au fost aplicate 8 sancțiuni pentru nerespectarea regulilor de protecție sanitară.
Recomandăm tuturor cetățenilor să păstreze distanțarea fizică, să poarte mască și să nu se expună la riscuri.
Acțiunile de control vor continua.
Foto: arhivă
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Accident rutier în Alba Iulia: Trei mașini s-au ciocnit pe Calea Moților din municipiu
Accident rutier în Alba Iulia: Trei mașini s-au ciocnit pe Calea Moților din municipiu Un accident rutier a avut loc joi seara, în jurul orei 18.00, în Alba Iulia. Trei mașini s-au ciocnit pe Calea Moților din municipiu. Detașamentul de pompieri Alba Iulia intervine pentru asigurarea măsurilor specifice și prim ajutor medical la evenimentul rutier […]
La Blaj, rețele de apă potabilă și canalizare extinse în cartierul Veterani: În ce stadiu este proiectul
La Blaj, rețele de apă potabilă și canalizare extinse în cartierul Veterani: În ce stadiu este proiectul Direcția Județeană de Mediu Alba a anunțat că a fost depusă solicitarea de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Extindere rețea de apă potabilă cu branșamente și canalizare menajeră cu racorduri pe strada Costache Negri (Cartier Veterani), […]
8 octombrie 2026 | Prețurile la benzină și motorină la Alba Iulia: Cât costă carburanții astăzi în oraș
Prețurile la benzină și motorină la Alba Iulia: Cât costă carburanții astăzi în oraș Prețul motorinei standard a scăzut ușor joi, 8 octombrie 2026, în mai multe orașe mari din țară. Șoferii plătesc cu câțiva bani mai puțin pentru un litru de diesel față de ziua precedentă, în timp ce benzina standard și-a menținut, în […]
