Dosar penal pentru un șofer din Cluj, prins de polițiștii din Câmpeni cu alcoolemie de 0,79 la volan. A refuzat recoltarea de probe de sânge
La data de 26 ianuarie, în jurul orei 19.30, poliţiştii din Câmpeni, în timp ce acţionau pe strada Lalelelor din oraş, au oprit, pentru control, un autoturism condus de un bărbat de 52 de ani, din comuna Moldoveneşti, judeţul Cluj.
Potrivit IPJ Alba, în urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,79 mg/l, alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital, în vederea recoltării mostrelor de sânge şi stabilirii alcoolemiei.
Conducătorul auto a refuzat să se supună prelevării mostrelor, iar pe numele său a fost întocmit dosar penal în care este cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice.
foto: arhiva
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Cât a plătit statul român pentru pensiile speciale în septembrie 2026: Cu cât a crescut numărul de beneficiari
Cât a plătit statul român pentru pensiile speciale în septembrie 2026: Cu cât a crescut numărul de beneficiari Numărul beneficiarilor de pensii de serviciu din România a ajuns la 12.003 în luna septembrie, cu opt persoane mai mult față de luna precedentă, potrivit datelor centralizate de Casa Națională de Pensii Publice (CNPP). Dintre aceștia, 7.934 […]
Foto | Ioan Bocșa, la Blaj: Lecția vie a colindului românesc, transmisă noilor generații
Ioan Bocșa, la Blaj: Lecția vie a colindului românesc, transmisă noilor generații Prof. univ. dr. Ioan Bocșa a adus la Colegiul Național „Inochentie Micu Clain” din Blaj frumusețea și profunzimea colindului tradițional românesc, într-un workshop dedicat rădăcinilor identității noastre culturale. Evenimentul, desfășurat vineri, 23 octombrie 2026, în cadrul proiectului „Repere identitare în armonie. Teme principale […]
Cum procedezi în 2026 dacă ai teren extravilan în România și vrei să construiești o casă
Cum procedezi în 2026 dacă ai teren extravilan în România și vrei să construiești o casă Proprietarii de terenuri extravilane din România trebuie să verifice regimul urbanistic al parcelei înainte să înceapă proiectarea unei locuințe. Intrarea în vigoare a noului Cod al amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor, la 25 august 2026, schimbă cadrul legislativ, dar […]
