Dosar penal pentru un bărbat din comuna Săliștea, REȚINUT de polițiști după ce și-a agresat și amenințat cu moartea soția
În data de 9 iulie 2020, în jurul orei 20.50, în urma unui apel prin 112, polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Vințu de Jos au intervenit în localitatea Tărtăria, comuna Săliștea, unde o femeie a reclamat că a fost agresată de soț.
Un bărbat din comuna Săliștea a fost reținut de polițiști după ce și-a agresat și amenințat cu moartea soția. Este cercetat pentru violență în familie.
Din primele cercetări, polițiștii au constatat că, pe fondul unor discuții contradictorii, bărbatul, în vărsă de 59 de ani, și-a lovit soția cu palmele peste față și peste spate și a amenințat-o cu moartea, femeia fiind nevoită să își părăsească locuința.
Pe numele bărbatului a fost întocmit dosar penal, pentru violență în familie, iar polițiștii l-au reținut, pentru 24 de ore.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Permisul de conducere, după reguli medicale mai stricte: Cine riscă să nu mai poată urca la volan
Permisul de conducere, după reguli medicale mai stricte: Cine riscă să nu mai poată urca la volan Începând de vineri, 6 noiembrie 2026 au intrat în vigoare noi criterii medicale pentru persoanele care solicită obținerea sau reînnoirea permisului de conducere. Modificările, introduse printr-un ordin al ministrului Sănătății, vizează în special afecțiunile de vedere și persoanele […]
Pensii mai mari de la 1 ianuarie 2027! Indexarea ar putea ajunge la 7,3%. Ce bani primesc pensionarii în decembrie 2026
Pensii mai mari de la 1 ianuarie 2027! Indexarea ar putea ajunge la 7,3%. Ce bani primesc pensionarii în decembrie 2026 Pensionarii din România ar putea beneficia de pensii majorate începând cu 1 ianuarie 2027. Propunerea Ministerului Muncii vizează o indexare de 7,3%, corespunzătoare ratei inflației, însă procentul final va fi stabilit în funcție de […]
Cum va fi vremea în România sâmbătă, 7 noiembrie 2026: Cât vor scădea temperaturile România va avea parte de o zi cu vreme rece sâmbătă, 7 noiembrie 2026, pe fondul condițiilor meteorologice specifice toamnei târzii. Temperaturile vor rămâne modeste în cea mai mare parte a țării, cu valori negative în timpul nopții și dimineții, în […]
