Curier Județean

Dosar de corupție la Fabrica de Arme Cugir: Fost director la Romarm, achitat într-un dosar privind achiziţionarea de genţi pentru muniţie la suprapreţ

Ioana Oprean

Publicat

în

Dosar de corupție la Fabrica de Arme Cugir: Fost director la Romarm, achitat într-un dosar privind achiziţionarea de genţi pentru muniţie la suprapreţ

Fostul director comercial din cadrul comaniei Romarm, Nicușor-Mircea Mihai, a fost achitat definitiv în cursul zilei de joi de către Curtea de Apel București pentru instigare la abuz în serviciu și complicitate la cumpărare de influență, într-un dosar în care DNA l-a acuzată că a intervenit pentru ca fabrica de armament de la Cugir să achiziționeze de la o prietenă mii de genți speciale pentru muniție la prețuri supraevaluate.

În acelaşi dosar a fost achitat şi Cristian Mihai Ion Bratu, fost şef al Serviciului Inspecţie Generală Anticorupţie din cadrul Romarm.

Decizia de achitare vine după ce judecătorii au anulat toate interceptările efectuate de DNA şi au aplicat deciziile Curţii Constituţionale prin care a fost restrâns câmpul de aplicare al normei ce incriminează abuzul în serviciu.

Cea care a vândut fabricii de armament genţile la suprapreţ, Aura Claudia Mariş (reprezentantă a unei asociaţii nonprofit ce sprijină persoanele cu dizabilităţi), a primit o pedeapsă de doi ani cu suspendare pentru cumpărare de influenţă.

Conform DNA, în perioada noiembrie 2014 – noiembrie 2015, Claudia Aura Mariş şi o altă persoană au derulat, prin intermediul a două societăţi comerciale, dar şi al asociaţiei a cărei reprezentată susţine că ar fi, un circuit financiar prin care au vândut Societăţii Fabrica de Arme Cugir câteva zeci de mii de genţi speciale (K4 şi K5), la suprapreţ.

La data de 22 decembrie 2015, Fabrica de Arme Cugir a organizat o altă licitaţie având ca obiect achiziţionarea aceloraşi tipuri de genţi, de această dată asociaţia reprezentată de Mariş fiind clasată pe locul al treilea.

Claudia Aura Mariş era prietenă cu Nicuşor-Mircea Mihai, iar Fabrica de Arme Cugir este una dintre filialele Romarm.

”În aceste condiţii, Claudia Aura Mariş, împreună cu inculpatul Mihai Nicuşor-Mircea, a demarat o adevărată ofensivă pentru a-l determina pe directorul general al Fabricii de Arme Cugir să rezilieze contractul încheiat cu câştigătorul licitaţiei. De asemenea, cei doi exercitau presiuni pentru a-l determina să cumpere apoi, de la asociaţia inculpatei, cel puţin 12.000 genţi (ce fuseseră achiziţionate de către societatea controlată de inculpată anterior organizării licitaţiei)”, arată DNA.

Procurorii susţin că, pe 21 şi 22 ianuarie 2016, Aura Claudia Mariş s-a deplasat personal la Cugir unde a încercat în mod insistent şi agresiv să-l determine pe director să cumpere genţile respective, fără a reuşi acest lucru.

”Pe de altă parte, inculpata, atât personal, cât şi prin intermediul altor persoane, a depus la sediul C.N. Romarm mai multe documente care au avut ca urmare trimiterea, la Fabrica de Arme, a unei echipe de control conduse de inculpatul Bratu Cristian Mihai Ion, pentru a verifica, printre altele, şi modul în care s-au derulat procedura de licitaţie pentru achiziţionarea genţilor, dar şi contractul subsecvent. Scopurile urmărite de inculpatul Mihai Nicuşor-Mircea, transmise lui Bratu Cristian Mihai Ion şi acceptate de acesta, au fost revocarea din funcţie a directorului, astfel încât noua persoană ce i-ar fi urmat la conducere să poată demara o nouă procedură de achiziţie pentru genţile licitate în decembrie 2015, iar câştigătoare să fie declarată inculpata Mariş Claudia Aura”, susţineau procurorii anticorupţie.

Conform DNA, la instigarea lui Nicuşor-Mircea Mihai, echipa de control a întocmit un raport în care a denaturat realitatea situaţiei din fabrică, identitatea vinovaţilor şi normele aplicabile, raport care a avut ca urmare demiterea directorului general al fabricii pentru fapte comise de alte persoane.

În acelaşi context şi în acelaşi scop, în perioada februarie – martie 2016, cu ajutorul moral al directorului comercial Nicuşor-Mircea Mihai, Aura Claudia Mariş i-a promis unei persoane din conducerea fabricii de armament (denunţător în cauză) o sumă de bani, pentru ca acesta să se folosească de influenţa asupra noului director general, astfel încât să îl determine să achiziţioneze genţile respective.

În martie 2016, Aura Claudia Mariş s-a întâlnit cu denunţătorul într-o cameră de hotel, l-a percheziţionat corporal să vadă dacă are aparatură de interceptare, apoi i-a oferit suma de 3.000 de lei şi i-a promis încă 6.000 lei dacă va reuşi să-l determine pe noul director al fabricii de la Cugir să permită achiziţionarea celor 20.000 de genţi de la asociaţia ei. Sumele de bani au fost scrise pe un bileţel, de teamă să nu fie interceptată, iar când procurorii au intrat în cameră, ea a încercat să înghită acel bileţel, dar nu a reuşit.

Sursa: agerpres.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

FOTO | Aproape 180 de elevi și profesori din Cugir premiați în cadrul „Galei Performerilor” 2026: Performanță, perseverență și excelență în educație

Ioana Oprean

Publicat

în

Aproape 180 de elevi și profesori din Cugir premiați în cadrul „Galei Performerilor” 2026: Performanță, perseverență și excelență în educație La Centrul Cultural „Valentin Uritescu” a avut loc, vineri, 19 iunie 2026 Gala Performerilor 2026, eveniment dedicat recunoașterii și celebrării elevilor și profesorilor care au obținut rezultate remarcabile la olimpiadele și competițiile școlare desfășurate pe […]

Citește mai mult

Curier Județean

20-21 iunie 2026 | Radare de WEEKEND în județul Alba: Drumurile monitorizate de Poliția Rutieră la sfârșit de săptămână

Ioana Oprean

Publicat

în

20-21 iunie 2026 | Radare de WEEKEND în județul Alba: Drumurile monitorizate de Poliția Rutieră la sfârșit de săptămână Inspectoratul de Poliție Județean Alba a comunicat amplasarea radarelor pe drumurile din județ, în perioada 20-21 iunie 2026. Șoferii sunt îndemnați să circule cu prudență și să respecte limitele de viteză legale, doar dacă este absolut […]

Citește mai mult

Curier Județean

Mașina-polițist care verifică automat dacă șoferii și-au plătit parcarea în Alba Iulia a ajuns la Poliția Locală

Ioana Oprean

Publicat

în

Mașina-polițist care verifică automat dacă șoferii și-au plătit parcarea în Alba Iulia a ajuns la Poliția Locală Sistemul complex al parcărilor publice cu plată și rezidențiale din municipiul Alba Iulia este o chestiune importantă care constituie o sarcină majoră a administrației locale, o preocupare permanentă și care cere în mod imperios și continuu soluții înspre […]

Citește mai mult