Doi bărbați din Scărișoara și Ocoliș, cercetați de polițiști după ce au tăiat și furat lemn din pădure
Doi bărbaţi din comunele Scărişoara şi Ocoliş sunt cercetaţi de poliţişti, pentru că au tăiat, fără drept, material lemnos. Faptele au fost constatate în urma controalelor făcute în teren, de către poliţişti şi lucrătorii silvici. Au fost recuperaţi 27 de metri cubi de material lemnos.
La data de 2 martie, poliţiştii Serviciului Ordine Publică din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, împreună cu lucrători din cadrul Gărzii Forestiere Județene Alba, au efectuat un control în fondul forestier de pe raza comunei Scărișoara.
Cu această ocazie, a fost identificat un bărbat în vârstă de 48 de ani, din comuna Scărişoara care a tăiat 38 de arbori de esență molid, nemarcați de către organele silvice și fără a deține autorizație de exploatare a masei lemnoase.
Bărbatului i-a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de tăiere ilegală de arbori şi furt de arbori, iar materialul lemnos, cu un volum de 25 de metri cubi, a fost confiscat.
Tot ieri, 02.03.2017, poliţiştii din Baia de Arieş împreună cu lucrători din cadrul ocoalelor silvice Aiud și Muntele Mare Poșaga, au făcut controale în fondul forestier de pe raza comunei Ocoliş.
Cu această ocazie a fost identificat un bărbat de 36 de ani, din comuna Ocoliş, care, în perioada ianuarie – februarie 2017, a tăiat, fără drept, 10 fagi din pădurea ce aparţine unor cetăţeni din aceeaşi comună.
O parte din materialul lemnos (aproximativ 2 metri cubi), a fost recuperat de la locul comiterii faptei.
Pe numele bărbatului a fost întocmit dosar penal în care este cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de tăiere ilegală de arbori şi furt de arbori.
Cercetările sunt continuate pentru stabilirea întregii sale activităţi infracționale şi pentru recuperare prejudiciului.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
21 octombrie 2026 | Polițiștii rutieri din Alba acționează cu sistemul e-SIGUR pe drumurile din județ: Sunt vizate zonele cu risc rutier
21 octombrie 2026 | Polițiștii rutieri din Alba acționează cu sistemul e-SIGUR pe drumurile din județ: Sunt vizate zonele cu risc rutier Polițiștii rutieri acționează miercuri, 21 octombrie 2026, cu sistemul de monitorizare a traficului e-SIGUR, pentru a depista posibile încălcări ale normelor de circulație pe drumurile publice, în zonele cu risc rutier din județul […]
Video | SCUT 2026, la Alba Iulia: 117 elevi au învățat cum să fie în siguranță. Au fost premiați alături de profesorii lor coordonatori. Lista
SCUT 2026, la Alba Iulia: 117 elevi au învățat cum să fie în siguranță. Au fost premiați alături de profesorii lor coordonatori. Lista La Muzeul Principia din Alba Iulia a avut loc, miercuri, 21 octombrie 2026, festivitatea de premiere din cadrul ediției din acest an a proiectului SCUT (Siguranța Copiilor ne Unește pe Toți). La […]
Accident rutier în Alba Iulia: Coliziune între o motocicletă și o mașină pe strada Emil Racoviță
Accident rutier în Alba Iulia: Coliziune între o motocicletă și o mașină pe strada Emil Racoviță Un accident rutier a avut loc miercuri, în jurul orei 11.00, în Alba Iulia. O motocicletă și o mașină s-au ciocnit pe strada Emil Racoviță. Detașamentul de pompieri Alba Iulia intervine pentru asigurarea măsurilor specifice la accidentul rutier produs […]
