Doi bărbați din Hunedoara, cercetați pentru FURT: Ar fi sustras bani și bunuri din casele unor vârstnici sau nelocuite din Apuseni
Doi bărbați din Hunedoara sunt cercetați pentru FURT: ar fi sustras bani și bunuri din casele unor vârstnici sau nelocuite din Apuseni.
Poliţiştii din cadrul Posturilor de Poliţie Vidra și Avram Iancu, împreună cu poliţiştii Secției 9 Poliție Rurală Câmpeni şi cu sprijinul poliţiştilor Secției 1 Poliție Rurală Galda de Jos, în urma investigațiilor desfășurate, au identificat doi bărbaţi, de 34 de ani, respectiv de 39 de ani, ambii din judeţul Hunedoara, bănuiţi de săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
În sarcina acestora s-a reţinut faptul că, în perioada 21 aprilie 2022 – 10 iunie 2022, s-ar fi deplasat pe raza comunelor Vidra şi Avram Iancu, de unde ar fi sustras, în mod repetat, din case nelocuite sau din imobilele persoanelor vârstnice, bani şi diferite obiecte, în valoare totală de 38.000 de lei.
Faţă de aceştia, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale a celor doi bărbaţi şi în vederea recuperării prejudiciului.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Foto | Polițiștii din Alba, alături de elevi înainte de vacanță: Peste 400 de copii, implicați în activități pentru siguranță
Polițiștii din Alba, alături de elevi înainte de vacanță: Peste 400 de copii, implicați în activități pentru siguranță Siguranța rutieră, prevenirea bullyingului și a violenței, dar și riscurile din mediul online au fost principalele teme abordate de polițiștii din cadrul IPJ Alba, în perioada 19–23 octombrie 2026, în unitățile de învățământ din județ. Acțiunile, desfășurate […]
VCST Alba, producătorul de componente auto, subsidiara locală a grupului belgian BMT, cifră de afaceri de 187,7 milioane lei în 2025, în creștere cu 9,3%
VCST Alba, producătorul de componente auto, subsidiara locală a grupului belgian BMT, cifră de afaceri de 187,7 milioane lei în 2025, în creștere cu 9,3% VCST Automotive Production Alba, producătorul de componente auto, subsidiara locală a grupului belgian BMT, a raportat pentru anul 2025 o cifră de afaceri de 187,7 milioane lei (37,2 milioane euro), […]
Video | Ziua Armatei României 2026, marcată la Alba Iulia printr-un ceremonial militar și religios: Manifestări omagiale la Cimitirul Eroilor
Ziua Armatei României 2026, marcată la Alba Iulia printr-un ceremonial militar și religios: Manifestări omagiale la Cimitirul Eroilor Ziua Armatei României a fost marcată duminică, 25 octombrie 2026, la Alba Iulia, printr-un ceremonial militar și religios organizat la Cimitirul Eroilor, în memoria militarilor care și-au sacrificat viața pentru apărarea țării. Manifestarea, organizată de Instituția Prefectului […]

