DOCUMENT| Comuna Sâncel, în scenariul ROȘU, Aiud, Blaj, Ocna Mureș și alte 4 comune, în scenariul GALBEN. Măsuri stabilite de CJSU Alba
Comuna Sâncel, în scenariul ROȘU, Aiud, Blaj, Ocna Mureș și alte 4 comune, în scenariul GALBEN. Măsuri stabilite de CJSU Alba
Luând în dezbatere rata de incidență cumulată la 14 zile a cazurilor de COVID–19, la nivelul tuturor unităților administrativ–teritoriale din județul Alba, la data de 21.09.2021, transmisă Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Alba de către Direcția de Sănătate Publică Alba prin adresa nr.9781 din 21.09.2021;
Legii nr. 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic;
Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID – 19, cu modificările și completările ulterioare;
H.G. nr.932/09.09.2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 10 septembrie 2021, modificată și completată prin H.G. nr.990/17.09.2021;
Având în vedere prevederile O.U.G. nr. 21/2004 privind Sistemul Național de Management al Situațiilor de Urgență, aprobată prin Legea nr. 15/2005, cu modificările și completările ulterioare;
Ținând cont de prevederile art. 10 din Regulamentul-cadru privind structura organizatorică, atribuțiile, funcționarea și dotarea comitetelor și centrelor operative pentru situații de urgență aprobat prin H.G. nr. 1491/2004;
În conformitate cu prevederile art. 23 alin. (1) din Regulamentul de Organizare și Funcționare a C.J.S.U. Alba, aprobat prin Ordinul Prefectului județului Alba nr. 336/25.07.2017, cu modificările și completările ulterioare;
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Alba, convocat în ședință extraordinară în data de 21.09.2021,
HOTĂRĂȘTE:
Art. 1.(1) Se constată rata de incidență cumulată la 14 zile a cazurilor de îmbolnăvire cu SARS–CoV-2, la data de 21.09.2021, pentru fiecare unitate administrativ-teritorială de pe raza județului Alba, conform Anexei care este parte integrantă din prezenta hotărâre;
(2) Măsurile stabilite pentru diminuarea riscului de îmbolnăvire cu SARS-CoV-2 la nivelul unităților administrativ-teritoriale ale municipiului Aiud, comuna Livezile și comuna Vadu Moților din județului Alba, sunt cele prevăzute în hotărârea Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Alba nr.208 din 10.09.2021, completată și modificată prin hotărârea Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Alba nr.216 din 19.09.2021, în funcție de rata de incidență cumulată la 14 zile a cazurilor de îmbolnăvire cu SARS-CoV-2, conform anexei la prezenta hotărâre și intră în vigoare începând cu data de 22.09.2021 ora 00:00.
| Unitatea administrativ-teritorială | Rata de incidenţă la 14 zile/1000 locuitori | Se aplică măsurile prevăzute în Hotărârea CJSU Alba nr.208 din 10.08.2021 modificată și completată cu Hotărârea CJSU Alba nr. 216 din 19.09.2021: | Perioada de valabilitate a măsurilor |
| MUNICIPIUL ALBA IULIA | 1.89 | art.2 lit.A și B | până la modificarea scenariului |
| MUNICIPIUL AIUD | 2,26 | art.2 lit.A și C | 22.09.2021 ora 00:00 – 05.10.2021 ora 24:00 |
| MUNICIPIUL BLAJ | 2.51 | art.2 lit.A și C | 20.09.2021 ora 00:00 – 03.10.2021 ora 24:00 |
| MUNICIPIUL SEBEŞ | 1.52 | art.2 lit.A și B | până la modificarea scenariului |
| ORAŞ ABRUD | 0.77 | art.2 lit.A și B | până la modificarea scenariului |
| ORAŞ BAIA DE ARIEŞ | 0.53 | art.2 lit.A și B | până la modificarea scenariului |
| ORAŞ CÂMPENI | 0.83 | art.2 lit.A și B | până la modificarea scenariului |
| ORAŞ CUGIR | 0.94 | art.2 lit.A și B | până la modificarea scenariului |
| ORAŞ OCNA MUREŞ | 2.51 | art.2 lit.A și C | 15.09.2021 ora 00:00 – 28.09.2021 ora 24:00 |
| ORAŞ TEIUŞ | 1.80 | art.2 lit.A și B | până la modificarea scenariului |
| ORAŞ ZLATNA | 0.64 | art.2 lit.A și B | până la modificarea scenariului |
| ALBAC | 0.51 | art.2 lit.A și B | până la modificarea scenariului |
| ALMAŞU MARE | 0.00 | art.2 lit.A și B | până la modificarea scenariului |
| ARIEŞENI | 0.00 | art.2 lit.A și B | până la modificarea scenariului |
| AVRAM IANCU | 0.00 | art.2 lit.A și B | până la modificarea scenariului |
| BERGHIN | 1.57 | art.2 lit.A și B | până la modificarea scenariului |
| BISTRA | 1.54 | art.2 lit.A și B | până la modificarea scenariului |
| BLANDIANA | 0.00 | art.2 lit.A și B | până la modificarea scenariului |
| BUCERDEA GRÂNOASĂ | 0.44 | art.2 lit.A și B | până la modificarea scenariului |
| BUCIUM | 0.00 | art.2 lit.A și B | până la modificarea scenariului |
| CÂLNIC | 1.02 | art.2 lit.A și B | până la modificarea scenariului |
| CENADE | 1.93 | art.2 lit.A și B | până la modificarea scenariului |
| CERGĂU | 1.83 | art.2 lit.A și B | până la modificarea scenariului |
| CERU-BĂCĂINŢI | 0.00 | art.2 lit.A și B | până la modificarea scenariului |
| CETATEA DE BALTĂ | 0.65 | art.2 lit.A și B | până la modificarea scenariului |
| CIUGUD | 0.00 | art.2 lit.A și B | până la modificarea scenariului |
| CIURULEASA | 0.00 | art.2 lit.A și B | până la modificarea scenariului |
| CRĂCIUNELU DE JOS | 1.86 | art.2 lit.A și B | până la modificarea scenariului |
| CRICĂU | 0.00 | art.2 lit.A și B | până la modificarea scenariului |
| CUT | 0.00 | art.2 lit.A și B | până la modificarea scenariului |
| DAIA ROMÂNĂ | 0.96 | art.2 lit.A și B | până la modificarea scenariului |
| DOŞTAT | 0.00 | art.2 lit.A și B | până la modificarea scenariului |
| FĂRĂU | 0.00 | art.2 lit.A și B | până la modificarea scenariului |
| GALDA DE JOS | 0.45 | art.2 lit.A și B | până la modificarea scenariului |
| GÂRBOVA | 0.46 | art.2 lit.A și B | până la modificarea scenariului |
| GÂRDA DE SUS | 0.00 | art.2 lit.A și B | până la modificarea scenariului |
| HOPÂRTA | 0.00 | art.2 lit.A și B | până la modificarea scenariului |
| HOREA | 0.00 | art.2 lit.A și B | până la modificarea scenariului |
| IGHIU | 0.57 | art.2 lit.A și B | până la modificarea scenariului |
| ÎNTREGALDE | 0.00 | art.2 lit.A și B | până la modificarea scenariului |
| JIDVEI | 0.00 | art.2 lit.A și B | până la modificarea scenariului
|
| LIVEZILE | 2.55 | art.2 lit.A și C | 22.09.2021 ora 00:00 – 05.10.2021 ora 24:00 |
| LOPADEA NOUĂ | 1.58 | art.2 lit.A și B | până la modificarea scenariului |
| LUNCA MUREŞULUI | 0.78 | art.2 lit.A și B | până la modificarea scenariului |
| LUPŞA | 1.72 | art.2 lit.A și B | până la modificarea scenariului |
| METEŞ | 1.43 | art.2 lit.A și B | până la modificarea scenariului |
| MIHALŢ | 0.00 | art.2 lit.A și B | până la modificarea scenariului |
| MIRĂSLĂU | 1.01 | art.2 lit.A și B | până la modificarea scenariului |
| MOGOŞ | 0.00 | art.2 lit.A și B | până la modificarea scenariului |
| NOŞLAC | 0.55 | art.2 lit.A și B | până la modificarea scenariului |
| OCOLIŞ | 0.00 | art.2 lit.A și B | până la modificarea scenariului |
| OHABA | 1.64 | art.2 lit.A și B | până la modificarea scenariului |
| PIANU | 0.84 | art.2 lit.A și B | până la modificarea scenariului |
| POIANA VADULUI | 0.95 | art.2 lit.A și B | până la modificarea scenariului |
| PONOR | 1,69 | art.2 lit.A și B | până la modificarea scenariului |
| POŞAGA | 1.08 | art.2 lit.A și B | până la modificarea scenariului |
| RĂDEŞTI | 0.00 | art.2 lit.A și B | până la modificarea scenariului |
| RÂMEŢ | 0.00 | art.2 lit.A și B | până la modificarea scenariului |
| RIMETEA | 0.00 | art.2 lit.A și B | până la modificarea scenariului |
| ROŞIA DE SECAŞ | 0.00 | art.2 lit.A și B | până la modificarea scenariului |
| ROŞIA MONTANĂ | 0.00 | art.2 lit.A și B | până la modificarea scenariului |
| SĂLCIUA | 0.00 | art.2 lit.A și B | până la modificarea scenariului |
| SĂLIŞTEA | 0.43 | art.2 lit.A și B | până la modificarea scenariului |
| SÂNCEL | 5.38 | art.2 lit.A și E | 20.09.2021 – 04.10.2021 ora 24:00 |
| SÂNTIMBRU | 0.33 | art.2 lit.A și B | până la modificarea scenariului |
| SĂSCIORI | 0.77 | art.2 lit.A și B | până la modificarea scenariului
|
| SCĂRIŞOARA | 0.00 | art.2 lit.A și B | până la modificarea scenariului |
| ŞIBOT | 0.00 | art.2 lit.A și B | până la modificarea scenariului |
| SOHODOL | 3.00 | art.2 lit.A și C | 18.09.2021 ora 00:00 – 01.10.2021 ora 24:00 |
| ŞONA | 0.46 | art.2 lit.A și B | până la modificarea scenariului |
| ŞPRING | 0.00 | art.2 lit.A și B | până la modificarea scenariului |
| STREMŢ | 0.00 | art.2 lit.A și B | până la modificarea scenariului |
| ŞUGAG | 0.35 | art.2 lit.A și B | până la modificarea scenariului |
| UNIREA | 2.66 | art.2 lit.A și C | 20.09.2021 ora 00:00 – 03.10.2021 ora 24:00 |
| VADU MOŢILOR | 2,32 | art.2 lit.A și C | 22.09.2021 ora 00:00 – 05.10.2021 ora 24:00 |
| VALEA LUNGĂ | 0.64 | art.2 lit.A și B | până la modificarea scenariului |
| VIDRA | 0.00 | art.2 lit.A și B | până la modificarea scenariului |
| VINŢU DE JOS | 1.62 | art.2 lit.A și B | până la modificarea scenariului |
Secțiune Știri sub articolul principal
Adăugați Ziarul Unirea ca sursă de ȘTIRI GOOGLE

Știri recente din categoria Ştirea zilei
FOTO | Cristina Moldovan, albaiulianca ce a pus bazele Clubului TC SUN Alba Iulia: ,,La noi, tenisul nu înseamnă doar performanță, ci și disciplină, încredere, dezvoltare personală și bucuria de a face mișcare
Cristina Moldovan, albaiulianca care a pus bazele Clubului TC SUN Alba Iulia: ,,La noi, tenisul nu înseamnă doar performanță, ci și disciplină, încredere, dezvoltare personală și bucuria de a face mișcare Cristina Moldovan este o antrenoare dedicată care a descoperit pasiunea pentru tenisul de câmp destul de târziu, dar care a transformat-o într-o adevărată misiune. […]
„Romgleza” vorbită de tineri ar putea ajunge în DEX: Ce înseamnă „rizz” şi „slay”, noile cuvinte „cool” ale copiilor și adolescenților
„Romgleza” vorbită de tineri ar putea ajunge în DEX: Ce înseamnă „rizz” şi „slay”, noile cuvinte „cool” ale copiilor și adolescenților Trăiesc printre noi, uneori chiar în casele noastre, dar greu ne mai înţelegem cu ei. Copiii şi adolescenţii din ziua de azi par să aibă propriul limbaj codificat. Cuvinte scurte, unele fără sens, altele […]
10-12 iulie 2026 | Sărbătoarea Muzicii 2026: Cetatea Alba Carolina devine, din nou, scena pe care sunetul nu are limite. Stradivarius, balet, jazz, orgă și proiecții imersive. Programul
10-12 iulie 2026 | Sărbătoarea Muzicii 2026: Cetatea Alba Carolina devine, din nou, scena pe care sunetul nu are limite. Stradivarius, balet, jazz, orgă și proiecții imersive. Programul Trei zile. Șase experiențe muzicale. O vioară Stradivarius, un flaut de aur, balet, jazz, orgă, projection mapping și artiști de excepție. Aceasta este ediția 2026 a Sărbătorii […]









