DOCUMENT| Abrud și Câmpeni intră în scenariul GALBEN. Incidența de infectare a ajuns între 1,5 și 3 cazuri active/1000 de locuitori
Localitățile Abrud și Câmpeni vor fi încadrate în scenariul galben de combatere a pandemiei, din cauza incidenței de infectare între 1,5 și 3 cazuri la o mie de locuitori, conform ultimei hotărâri ale CJSU Alba.
Luând în dezbatere rata de incidență a cazurilor de COVID–19 pentru perioada 18 – 31.01.2021, la nivelul tuturor unităților administrativ–teritoriale din județ, transmisă Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Alba de către Direcția de Sănătate Publică Alba.
În temeiul:
Legii nr. 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic;
Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID – 19, cu modificările și completările ulterioare;
H.G. nr. 3/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 13 ianuarie 2021;
Având în vedere prevederile O.U.G. nr. 21/2004 privind Sistemul Național de Management al Situațiilor de Urgență, aprobată prin Legea nr. 15/2005, cu modificările și completările ulterioare;
Ținând cont de prevederile art. 10 din Regulamentul-cadru privind structura organizatorică, atribuțiile, funcționarea și dotarea comitetelor și centrelor operative pentru situații de urgență aprobat prin H.G. nr. 1491/2004;
În conformitate cu prevederile art. 23 alin. (1) din Regulamentul de Organizare și Funcționare a C.J.S.U. Alba, aprobat prin Ordinul Prefectului județului Alba nr. 336/25.07.2017, cu modificările și completările ulterioare;
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Alba, convocat în ședință extraordinară în data de 01.02.2021,
HOTĂRĂȘTE:
Art. 1. (1) La nivelul orașelor Câmpeni și Abrud, unde s-a înregistrat un trend descrescător de îmbolnăvire cu SARS-CoV-2, rata de incidență fiind de sub 1,5 cazuri la 1000 de locuitori, începând cu data de 02.02.2021, ora 0000, încetează aplicarea măsurilor stabilite pentru diminuarea riscului, prin Hotărârea C.J.S.U. Alba nr. 11/15.01.2021, respectiv Hotărârea C.J.S.U. Alba nr. 17/24.01.2021.
Art. 2. Hotărârile adoptate de CJSU Alba până la data adoptării prezentei hotărâri își mențin aplicabilitatea în măsura în care prevederile acestora nu contravin măsurilor stabilite în prezenta hotărâre.
Art. 3. Prezenta hotărâre se transmite membrilor Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Alba, U.A.T.-urilor menționate la art. 1, în vederea aducerii la cunoștința populației, operatorilor economici și instituțiilor publice, prin toate mijloacele de comunicare avute la dispoziție. De asemenea, prezenta hotărâre se transmite la Inspectoratul General pentru Situații de Urgență și la Departamentul pentru Situații de Urgență de către Inspectoratul pentru Situații de Urgență „UNIREA” al județului Alba. Totodată, hotărârea se va afișa pe site-ul Instituției Prefectului – Județul Alba.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Video | Zona Hotel Cetate M-uri din Alba Iulia s-a transformat în „mini-Veneția”: Avarie majoră a conductei de transport a apei
Zona Hotel Cetate M-uri din Alba Iulia s-a transformat în „mini-Veneția”: Avarie majoră a conductei de transport a apei Zona Hotel Cetate M-uri din Alba Iulia s-a transformat astăzi, 11 noiembrie 2026, în „mini-Veneția” după ce o avarie majoră a conductei de transport a apei a avut loc și a inundat străzile din zonă. Astfel, […]
VIDEO | Se toarnă primul strat de asfalt pe Drumul Mănăstirilor și al Sihaștrilor – DJ 750 C. Investiție de 30 de milioane de euro pentru unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură rutieră din Alba
Se toarnă primul strat de asfalt pe Drumul Mănăstirilor și al Sihaștrilor – DJ 750 C. Investiție de 30 de milioane de euro pentru unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură rutieră din Alba Lucrările pe DJ 750 C, cunoscut drept Drumul Mănăstirilor și Sihaștrilor, continuă în ritm alert, iar miercuri, 11 noiembrie 2026, […]
VIDEO | Bărbat de 40 de ani, din Lopadea Nouă, reținut de polițiști și dus în Penitenciarul Aiud. Va sta peste 5 luni după gratii după ce a încălcat ordinul de protecție
Bărbat de 40 de ani, din Lopadea Nouă, reținut de polițiști și dus în Penitenciarul Aiud. Va sta peste 5 luni după gratii după ce a încălcat ordinul de protecție Un bărbat de 40 de ani, din Lopadea Nouă, a fost reținut de polițiști și dus în Penitenciarul Aiud. Va sta peste 5 luni după […]
