Directorul DJCCPCN Alba întocmeşte documentaţii de descărcare de sarcină arheologică, pe care ulterior le aprobă tot el!
Printre concitadinii noştri interesaţi să-şi edifice, în anumite zone ale municipiului, fie locuinţe familiale, fie clădiri cu altă destinaţie, a devenit ahicunoscut riscul ca proiectele imobiliare visate să se lovească de piedici legislative „minore”, precum obligativitatea obţinerii certificatului de descărcare de sarcină arheologică, care impune demersuri costisitoare şi de durată. Dar, cum este în firea românului, excesiv de inventiv când e vorba despre evitarea „obstacolelor” legale, s-au găsit şi „soluţiile” adecvate, tocmai cu sprijinul unora dintre specialiştii desemnaţi să protejeze patrimoniul cultural naţional, deci şi cel arheologic. Unul dintre aceştia este chiar şeful Direcţiei Judeţene pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Alba, domnul Matei Drâmbărean, care are la activ numeroase documentaţii de descărcare de sarcină arheologică realizate „în nume personal”, pe care, ulterior întocmirii, este nevoit să le înainteze instituţiei pe care o conduce şi, ţinând cont de profesionalismul cu care au fost întocmite, tot dânsul le aprobă şi procedează la eliberarea avizelor necesare! Nu ar fi, totuşi, o problemă atât de mare (eventual ar trebui să se sesizeze cineva cu privire la starea de incompatibilitate a acestuia), dar se întâmplă ca, în zone cu mare potenţial arheologic, cum este, de exemplu, situl arheologic Limba – Vărar, din zona Ciugudului, rapoartele specialistului să nu consemneze prezenţa vestigiilor arheologice, în ciuda faptului că studiile publicate anterior relevă, pentru aceeaşi zonă, contrariul… Şi aici ar trebui să mai adăugăm faptul că există obligativitatea prin lege ca, în interiorul siturilor reperate, să existe o autorizare de supraveghere arheologică, emisă de ministerul de resort!
Pe de altă parte, fără nicio intenţie de partizanat, de apartenenţă la vreuna dintre taberele ce se războiesc pe tema lucrărilor de reabilitare a Cetăţii Alba Carolina, trebuie să remarcăm că şi aici, sub presiunea termenelor de execuţie, s-a recurs frecvent la munca buldozerelor, în dauna şpaclului sau a pensulei arheologului! Un exemplu în acest sens îl constituie amfiteatrul din zona Ravelinului Trinitarienilor. Şi odată cu această precizare, ajungem la indolenţa unora dintre factorii responsabili tentaţi, poate, de liniştea pe care o oferă un „post călduţ” în sistemul bugetar, în spiritul celebrului „dolce far niente” românesc. Potrivit unor informaţii recente, dar neoficiale, instituţia condusă de domnul Drâmbărean se situează pe unul dintre locurile codaşe la nivel naţional, într-un clasament al sancţiunilor aplicate pentru încălcarea legislaţiei privitoare la patrimoniu. Şi, pentru a nu fi acuzată de subiectivism, am cerut părerea mai multor specialişti (cărora deocamdată nu le dezvăluim identitatea), concluzia fiind, din păcate, una tristă: la Alba Iulia, precum şi în alte zone ale judeţului, nu se mai poate vorbi despre cazuri izolate de ignorare a legislaţiei în domeniu, ci de instituirea unor practici abuzive, ce produc prejudicii incalculabile patrimoniului arheologic!
Iulia ALBU
Știri recente din categoria Ştirea zilei
FOTO Festivitate emoționantă la Centrul militar județean Alba: Plutonierul adjutant principal Mihu Ioan a trecut în rezervă, după o viață petrecută în slujba țării
FOTO Festivitate emoționantă la Centrul militar județean Alba: Plutonierul adjutant principal Mihu Ioan a trecut în rezervă, după o viață petrecută în slujba țării Festivitate emoționantă la Centrul militar județean Alba: Plutonierul adjutant principal Mihu Ioan a trecut în rezervă, după o viață petrecută în slujba țării Festivitatea de trecere în rezervă a plutonierului adjutant […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 15 ore
Mesaje de dragoste frumoase. Scurte declarații de iubire pentru ea și pentru el
-
Opinii - Comentariiacum 31 de minute
MESAJE de SFANTUL NICOLAE 2023. Idei de URARI şi FELICITARI pe care le poți trimite celor care își sărbătoresc onomastica
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
MESAJE de SFÂNTUL ANDREI 2023. SMS-uri, urări, felicitări pe care le poţi trimite celor care îşi sărbătoresc onomastica de Sf. Andrei
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
MESAJE de SFANTUL ANDREI 2023. Ce SMS-uri, urări, felicitări, mesaje poți trimite celor care își sărbătoresc onomastica de Sf. Andrei
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
MESAJE de ZIUA NATIONALA, 1 DECEMBRIE 2024. SMS-uri, felicitări, urări și mesaje pe care le puteți trimite prietenilor
-
Opinii - Comentariiacum 13 ore
MESAJE de MOS NICOLAE 2023. SMS-uri, urări și felicitări pe care le poți trimite de Sfântul Nicolae
-
Opinii - Comentariiacum 12 ore
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Nicolae 2023. Câți români își serbează onomastica în 6 decembrie
-
Sportacum 5 zile
Ultimele dispute ale anului în eșalonul terț: Metalurgistul, confruntare cu liderul, derby “de Alba” la Galda, CSU Alba Iulia, test cu ACS Tg. Mureș
-
Opinii - Comentariiacum 14 ore
Povestea lui Moș Nicolae: Legenda lui Moș Nicolae cu nobilul sărac și fetele pe care nu le putea mărita