Directori noi în învăţământ din acest an şcolar
Începând din noul an şcolar, mai multe unităţi de învăţământ gimnazial şi liceal din judeţ vor avea noi directori, vechii manageri fiind schimbaţi fie pentru că le-a expirat valabilitatea delegaţiei, fie pentru că s-au mutat în alte judeţe ori nu au mai îndeplinit condiţiile pentru ocuparea funcţiilor de conducere, deoarece s-au pensionat, ne-a informat prof. Cornel Sandu, inspector şcolar general al IŞJ Alba.
Astfel, prof. Erica Corduneanu s-a întors pe funcţia de director al Grupului Şcolar „Corneliu Medrea” Zlatna, ocupată până acum de prof. Paul Nechita, în locul ei fiind numită ca inspector şcolar de fizică-chimie prof. Rodica Băruţă (foto), care a mai ocupat acest post înaintea nominalizării ei ca director adjunct al Colegiului Naţional „Horea, Cloşca şi Crişan” Alba Iulia. Astfel, funcţia vacantată la colegiul albaiulian va fi ocupată de către prof. Elena Iordănescu, care predă chimia la liceul condus de prof. Valer Cerbu.
La Ocna Mureş, manager al Grupului Şcolar de Chimie Industrială va fi prof. Camelia Popescu, care-l va înlocui pe prof. Radu Verdeş, noul adjunct al directorului Liceului Teoretic „Petru Maior” este prof. Gheorghe Alba în locul prof. Corina Gatea, în timp ce la Grupul Şcolar Industrial Sebeş, noul director adjunct este ing. Ana Filip.
La Colegiul Tehnic Aiud, noul director este Lucian Căpâlna, care îi succede în funcţie prof. Ioan Zurgalău, ce s-a mutat la Cluj. Noi manageri vor fi şi la Şcoala Fărău, unde prof. Doina Hoştiuc va preda ştafeta prof. Ofelia Bordean, iar Şcoala Mihalţ va fi condusă de prof. Mihaela Ţăran, care a preluat managementul unităţii de la prof. Sorin Barna, pensionar.
Pe de altă parte, în urma reorganizării reţelei şcolare numărul unităţilor de învăţământ cu personalitate juridică este de 137 de instituţii. De exemplu, Şcoala „Avram Iancu” Zlatna, alături de toate celelalte structuri au intrat sub umbrela Grupului Şcolar „Corneliu Medrea”. În schimb, Centrul Bugetar al Grădiniţelor din Alba Iulia se va desfiinţa, urmând ca unităţile preşcolare care înainte de înfiinţarea centrului au avut personalitate juridică să facă demersurile pentru recâştigarea acestui statut, iar în judeţ doar o grădiniţă din Blaj şi una din Câmpeni vor mai avea personalitate juridică, ne-a declarat prof. Eugenia Ignat, inspector şcolar de specialitate la IŞJ Alba.
Robert GHERGU
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Video | Retragere cu torțe spectaculoasă la Alba Iulia, în semn de recunoștință pentru eroii salvatori: Moment special de Ziua Pompierilor 2026
Retragere cu torțe spectaculoasăla Alba Iulia, în semn de recunoștință pentru eroii salvatori: Moment special de Ziua Pompierilor 2026 Alba Iulia a găzduit, în seara zilei de duminică, 13 septembrie 2026, un moment solemn dedicat eroilor pompieri căzuți la datorie. La 178 de ani de la lupta din Dealul Spirii, aproape 200 de salvatori ai […]
Tribunalul Alba a suspendat o corecție financiară de 1,68 milioane de lei aplicată Parohiei Ortodoxe Ampoița într-un proiect finanțat cu fonduri europene
Tribunalul Alba a suspendat o corecție financiară de 1,68 milioane de lei aplicată Parohiei Ortodoxe Ampoița într-un proiect finanțat cu fonduri europene Tribunalul Alba a admis, recent, o cerere a Parohiei Ortodoxe Ampoița și a dispus suspendarea executării unei note de neconformitate prin care Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Centru aplicase o corecție financiară de […]
Video | Tânărul de 22 de ani din Bucerdea Grânoasă prins băut și fără permis la volan, reținut de oamenii legii
Tânărul de 22 de ani din Bucerdea Grânoasă prins băut și fără permis la volan, reținut de oamenii legii Duminică, 13 septembrie 2026, polițiștii Secției 5 de Poliție Rurală Blaj au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat, în vârstă de 22 de ani, din localitatea Bucerdea Grânoasă, cercetat pentru săvârșirea […]