Directoarea Iulia Arion a ajuns la „ultima pagină” a Registrului Comerţului
Pentru doamna Iulia Arion, directorul Oficiului Registrului Comerţului Alba, astăzi, 3 mai, este o zi mare, deoarece lasă în urmă frumoşii ani petrecuţi alături de colegi încă din prima zi a înfiinţării acestui organism, retrăgându-se la pensie. Au fost cel puţin 20 de ani în care doamna Iulia Arion a ştiut să conducă cu profesionalism o instituţie în care se lucrează cu publicul. A demonstrat însă tărie de caracter, calm şi tact, reuşind de fiecare dată să soluţioneze toate problemele apărute, fiind apreciată atât de către şefii ierarhici, cât şi de subalterni şi colaboratori. De-a lungul deceniilor lucrate la Oficiul Registrului Comerţului a luat pulsul activităţii economice din judeţ, ştiind în orice moment care este situaţia societăţilor comericale din judeţ. A colaborat foarte bine cu principalele instituţii publice, dar şi cu presa. La final de carieră, colegii şi prietenii îi transmit multă sănătate, bucurii şi pensie lungă şi îndestulătoare, altături de tradiţionalul „La mulţi ani!”. (R.G.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
UPDATE FOTO, VIDEO | Accident GRAV în Alba Iulia: Un pieton este prins sub un camion, pe șoseaua de centură
Accident GRAV în Alba Iulia: Un pieton este prins sub un camion, pe șoseaua de centură Un accident rutier grav a avut loc luni după-masa, pe șoseaua de centură a municipiului Alba Iulia. Un pieton inconștient este prins sub un camion. Detașamentul de pompieri Alba Iulia intervine pentru asigurarea măsurilor specifice și prim ajutor medical […]
Foto | Câte cadre avea Securitatea în județul Alba în 1988. ,,Cifre exacte, în premieră”, publicate de CNSAS
Câte cadre avea Securitatea în județul Alba în 1988. ,,Cifre exacte, în premieră”, publicate de CNSAS Județul Alba avea, în anul 1988, 105 cadre ale Securității, dintre care 84 de bărbați și 21 de femei, potrivit unor date prezentate de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS), publicate luni, 14 septembrie, pe o rețea de […]
Video | Retragere cu torțe spectaculoasă la Alba Iulia, în semn de recunoștință pentru eroii salvatori: Moment special de Ziua Pompierilor 2026
Retragere cu torțe spectaculoasăla Alba Iulia, în semn de recunoștință pentru eroii salvatori: Moment special de Ziua Pompierilor 2026 Alba Iulia a găzduit, în seara zilei de duminică, 13 septembrie 2026, un moment solemn dedicat eroilor pompieri căzuți la datorie. La 178 de ani de la lupta din Dealul Spirii, aproape 200 de salvatori ai […]