Sport

Din nou eșec în Liga Națională de Rugby: CSM Bucovina Suceava – CSU Alba Iulia 33-14

Dan HENEGAR

Publicat

în

Duelul echipelor ce înregistraseră 3 eșecuri din tot atâtea jocuri în Grupa A a Ligii Naționale de Rugby, meci contând pentru pentru etapa a 5-a, a revenit gazdelor, CSM Bucovina Suceava, ce au învins CSU Alba Iulia, scor 33-14 (20-0), determinantă în rezultatul final fiind derularea ostilităților fiind prima parte a jocului.

Petrecerea Divorțaților

Punctele formației din Cetatea Marii Uniri au fost realizate de Adrian Socaci și Sorin Cerces, eseuri, transformate de Florin Țandea.

“Din păcate, n-am avut nici inteligența, nici alte «arme» de acest fel pentru a obține un rezultat bun. Greșelile și precipitarea pot fi explicațiile adecvate acestui scor. O primă repriză slabă și o a doua repriză bună. Au fost câteva momente cheie în timpul partidei care altcumva gestionate, puteau duce la deznodământ diferit (evoluția meciului până prin minutul 17 și atunci când ne-am apropiat la 14-20). Ne vom agăța de partida cu Humorul pentru a putea obține puncte sau punct. Suntem dezamăgiți de rezultat, dar vom încerca în scurtul timp avut la dispoziție să mai îndreptăm din erori. Într-un fel aparte, meciul următor pentru noi este de «totul sau nimic». Nu intru in detalii, legat de acest aspect. Mulțumiri domnului Gică Văcaru care azi a fost pentru prima dată lângă noi”, a precizat istoricul Marius Rotar.

Ultimele două reprezentații înaintea play-out-ului, vor fi pe Stadionul “Cetate”, cu Rugby Club Gura Humorului (duminică, 29 mai, ora 11.00) și campioana CSM Știința Baia Mare (sâmbătă, 4 iunie). (


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Sport

Sport

Albaiulianul Nicolae Stanciu a semnat cu „U” Cluj: Mijlocașul va reveni în România din ianuarie 2027

Ioana Oprean

Publicat

în

Albaiulianul Nicolae Stanciu a semnat cu „U” Cluj: Mijlocașul va reveni în România din ianuarie 2027 Albaiulianul Nicolae Stanciu va îmbrăca tricoul formației Universitatea Cluj începând din ianuarie 2027, după ce a semnat un contract cu gruparea ardeleană. Internaționalul român, în vârstă de 33 de ani, a ales să revină în România pentru a fi […]

Citește mai mult

Sport

Emeric Szakacs, la 90 de ani, aniversare jubiliară! Nea Imi, o viață dedicată sportului

Dan HENEGAR

Publicat

în

Profesorul Emeric Szakacs, la 90 de ani, aniversare jubiliară! Nea Imi, o viață dedicată sportului 28 octombrie 2026 este o zi cu totul specială pentru profesorul Emeric Szakacs, acesta aniversând frumoasa vârstă de 90 de ani! Născut la Aiud, Emeric Szakacs a avut o prodigioasă și îndelungată carieră sportivă, la atletism și mai ales tenis, […]

Citește mai mult

Sport

Blăjeanul Victor Oniga, dublă pentru România Under 17, la primul meci oficial, în calificările pentru CE

Dan HENEGAR

Publicat

în

Blăjeanul Victor Oniga a reușit dublă pentru România Under 17, la primul meci oficial, în calificările pentru CE, 4-0 cu Insulele Feroe Fotbalistul din Alba, legitimat la Csikszereda Miercurea Ciuc a realizat o dublă în prima repriză, în disputa din Cipru, la primul său meci oficial sub „tricolor” Citește și: Blăjeanul Victor Oniga, la Csikszereda Miercurea […]

Citește mai mult