Ştirea zilei

Din 1992 încoace, primarul Mihai Horaţiu Josan participă la Memorialul Durerii

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

„Nu am mers să caut presa, ci să spun o rugăciune şi să onorez memoria celor care au murit în închisoarea comunistă de la Aiud”

Într-un articol apărut în data de 16 septembrie, în care au fost prezentate evenimentele ce au loc în fiecare an la Aiud, de Ziua Crucii, se afirma faptul că primarul municipiului Aiud, Mihai Horaţiu Josan, nu a fost prezent la slujba de pomenire a celor ucişi în închisoarea comunistă de la Aiud, după cum nu ar fi participat niciun alt oficial.
La fel cum face din 1992 încoace, primarul Aiudului a fost prezent la slujbă, atât în calitatea de conducător al administraţiei publice locale, cât şi în cea de preşedinte al PNL, filiala Aiud, pe care l-a reprezentat alături de vicepreşedintele liberal dr. Romul Popa. Secretarul municipiului Aiud, Ecaterina Bârlogeanu, a participat la rândul său la slujbă, alături de primar şi de vicepreşedintele PNL, şi împreună cu ceilalţi prezenţi, în tăcere, cu pioşenie, în rugăciune şi în gândul curat faţă de memoria celor care au luptat împotriva sistemului comunist, trecând prin chinuri inimaginabile şi plătind cu viaţa pentru crezul lor.
„Am fost la slujba de pomenire a celor care au murit în închisoarea comunistă de la Aiud, aşa cum fac în fiecare an. Nu am mers acolo să caut presa, ci să spun o rugăciune şi să onorez memoria celor care au murit în temniţa de la Aiud. Chiar dacă am depus o coroană de flori din partea mea, dar şi din partea PNL, nu am considerat că prezenţa mea acolo trebuie să fie ostentativă, nici că trebuie să îmi caut un loc în faţă, la vedere. Am participat cu sufletul, cu tristeţea şi gustul amar lăsat de o perioadă în care sufletul românesc a fost zdrobit. Nu m-a preocupat nicio secundă faptul că nu voi fi „remarcat”, dar aş vrea totuşi, dacă tot a fost menţionat numele meu, să se ştie adevărul. Şi tare mi-aş dori ca şi de acum înainte, aiudenii şi nu numai ei, să participe la Memorialul Durerii de la Aiud, pentru că, poate, în felul acesta, nu vor mai fi tentaţi să repete greşelile trecutului şi nici nu vor mai accepta, din niciun punct de vedere, un sistem cu accente totalitariste, indiferent de masca sub care acesta se prezintă,” a precizat Mihai Horaţiu Josan, primarul municipiului Aiud.
Ada RUS, purtător de cuvânt


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Exclusiv Video | Înotătorul de anduranță Avram Iancu, însoțit și de un albaiulian în noua încercare temerară de traversare a Canalului Mânecii

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Înotătorul de anduranță Avram Iancu, însoțit și de un albaiulian în noua încercare temerară de traversare a Canalului Mânecii Înotătorul de anduranță Avram Iancu, bibliotecarul din Petroșani care a făcut istorie prin performanțele sale în ape deschise, se află la Dover pentru o nouă provocare extremă: traversarea Canalului Mânecii în stilul bras, fără costum de […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Video | La cumpărături cu „ursulețul solar” într-un oraș din Alba: „Pilotul” ține la bord și scule de intervenții urgente

Ioana Oprean

Publicat

în

La cumpărături cu „ursulețul solar” într-un oraș din Alba: „Pilotul” ține la bord și scule de intervenții urgente Un vehicul electric neobișnuit atrage atenția pe străzile din Cugir. Botezat sugestiv „ursulețul solar”, prototipul construit de Mihai Oltean este alimentat cu energie solară și a fost conceput pentru deplasările de zi cu zi, inclusiv pentru mersul […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Video | Primăria nu-i a albaiulienilor, ci a celor care „au pus mâna pe butonul Block”: zeci de oameni, printre care jurnaliști și foști consilieri locali, blocați pe pagina oficială de Facebook a Municipiului Alba Iulia!

Ioana Oprean

Publicat

în

Primăria nu-i a albaiulienilor, ci a celor care „au pus mâna pe butonul Block”: zeci de oameni, printre care jurnaliști și foști consilieri locali, blocați pe pagina oficială de Facebook a Municipiului Alba Iulia! Se pare că la Alba Iulia, primăria, cel puțin pe Facebook, pagina oficială (cea cu bifă albastră), nu mai este a […]

Citește mai mult