Dezvoltarea durabilă a localității Roşia Montană în atenția Guvernului – Se pregătește un proiect care să respecte patrimoniul cultural și patrimoniul natural
Pe 16 februarie 2016 va avea loc o întâlnire a membrilor Guvernului pentru crearea unui plan de dezvoltare în Roșia Montană, potrivit anunțului făcut de Vlad Alexandrescu, Ministrul Culturii. Societatea civilă este invitată să își desemneze reprezentanți la discuții până săptămâna viitoare.
Anunțul a fost făcut de ministru la deschiderea Zilelor Roșiei Montane, ce au loc sâmbătă și duminică la Muzeul Țăranului Român.
Vineri, ministrul Culturii a semnat, alături de ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, înscrierea Roșiei Montane în lista indicativă pentru Patrimoniul Mondial.
Alexandrescu a declarat că această decizie a fost luată „în urma unor studii foarte serioase făcute de instituțiile statului”, dar și „în urma unei lungi perioade de așteptare și amânare”. El a adăugat că galeriile romane de la Roșia Montană sunt „unice în Europa”.
„Aș vrea să anunț, în același timp, o inițiativă a Guvernului României de dezvoltare durabilă la Roșia Montană. (…) În 16 februarie va avea loc o primă întâlnire între reprezentanți ai ministerelor Mediului, Apelor și Pădurilor, Culturii, Economiei, Fondurilor Europene și Agriculturii în care o să încercăm să punem cap la cap toate ideile pentru o dezvoltare durabilă în zonă, care să respecte patrimoniul cultural și patrimoniul natural, într-o schemă integrată de dezvoltare care să se sprijine pe fonduri europene și naționale”, a afirmat el. Ministrul, care a invitat societatea civilă să își desemneze membrii participanți la această reuniune, a numit grupul de lucru „task force Roșia Montană”, a declarat ministrul Culturii, citat de agerpres.ro
Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Cristiana Pașca Palmer, prezentă la eveniment, a spus că Roșia Montană este ceea ce se poate numi „peisaj cultural”. Potrivit acesteia, modelul de dezvoltare din Roșia Montană „ar putea fi replicat”.
Președintele Alburnus Maior, Eugen David, a punctat că înscrierea Roșiei Montane în lista indicativă vine „după 17 ani de luptă”.
„Dacă cineva se va opune ideilor bune în ceea ce privește Roșia Montană și nu le veți duce la îndeplinire, vă rog să veniți în stradă cu noi”, le-a transmis el celor doi miniștri.
Și Călin Caproș, prim-vicepreședinte Alburnus Maior, a apreciat documentul semnat de cei doi miniștri vineri.
„E o intrare în normalitate, un prim pas pe care înalți reprezentanți ai statului român îl fac pentru salvarea patrimoniului de la Roșia Montană. Era de datoria lor să ia aceste măsuri chiar mai din timp”, a declarat el, pentru AGERPRES.
La evenimentul ce a avut loc la Muzeul Țăranului Român (MȚR) și care a fost găzduit de directorul instituției, Virgil Nițulescu, au participat și elevi de la Colegiul „Avram Iancu” din Câmpeni, din apropierea localității Roșia Montană, dar și susținători ai protestelor de stradă din 2013 față de începerea exploatării miniere.
Zilele Roșiei Montane marchează 1885 de ani de la prima atestare documentată a localității. La MȚR sunt organizate cu acest prilej concerte, expoziții, proiecții de film documentar.
Atributele definitorii ale sitului de la Roșia Montană sunt galeriile miniere — de exploatare, de asistență, de aerisire și de evacuare a apei — excavate începând din perioada romană și continuate în perioada medievală și modernă, peisajul roman de suprafață, peisajul industrial istoric și târgul minier. Galeriile săpate în masivele muntoase din jurul localității însumează mai mult de 80 km, din care șapte km datează din Antichitate, alcătuind cel mai vast și mai important sistem de exploatare minieră cunoscut din lumea romană. (Z.U.)
Sursa: agerpres.ro; antena3.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Politică Administrație
Restructurări masive în aparatul de stat: Agențiile și primăriile mici, vizate de comasări / Sorin Grindeanu: „Avem nevoie de reformă reală”
Restructurări masive în aparatul de stat: Agențiile și primăriile mici, vizate de comasări / Sorin Grindeanu: „Avem nevoie de reformă reală” PSD pregătește un amplu pachet de reformă administrativă, care vizează comasarea unor instituții, agenții și companii de stat, dar și reorganizarea localităților mici. Liderul social-democrat Sorin Grindeanu a anunțat, luni, 2 noiembrie 2026 că […]
Investiție pentru modernizarea unui bloc din Zlatna: Aproape 30 de locuințe vor beneficia de lucrări pentru creșterea eficienței energetice
Investiție pentru modernizarea unui bloc din Zlatna: Aproape 30 de locuințe vor beneficia de lucrări pentru creșterea eficienței energetice Cinci proiecte de renovare energetică a 11 blocuri de locuințe din Târgu Mureș, Gheorgheni și Zlatna urmăresc reducerea consumului de energie, diminuarea emisiilor de gaze cu efect de seră și îmbunătățirea condițiilor de trai pentru locatari. […]
Marius Hațegan: Așa cum era de așteptat, PSD duce România în „cap”! După ce s-au victimizat că vor la guvernare și au promis că va curge lapte și miere, socialiștii își arată adevărata față. Prima lor „măsură” luată în favoarea românilor a fost aceea de a arunca vina pe „greaua moștenire” lăsată de Bolojan. Asta, […]
