Ştirea zilei

Dezastru în Europa. Euro a fost depășit de dolar și bursele s-au blocat

Ioana Oprean

Publicat

în

Dezastru în Europa. Euro a fost depășit de dolar și bursele s-au blocat

Marți, bursele europene au închis în scădere, zona euro coborând față de dolar la cel mai redus nivel din ultimele două decenii. Investitorii analizează creșterea prețurilor petrolului și noi date economice din zona euro.

Petrecerea Divorțaților

Indicele paneuropean Stoxx 600 a coborât cu 0,5%, în pofida creşterii acţiunilor companiilor din sectorul petrolului şi gazelor, informează News.ro.

Cele mai mari scăderi au fost consemnate de acţiunile din sectorul sănătăţii şi cel de media, ambele încheind ziua cu scăderi de circa 1,6%. Componente acţiunilor din sectorul petrolului şi gazelor a avansat cu 3,1%.

Preţurile contractelor de referinţă pentru gaze au urcat cu 13%, din cauza defecţiunilor din sistemul de conducte care transportă petrol din Kazahstan în Europa prin Rusia, care au perturbat livrările.

Defecţiunile au survenit după ce Rusia a anunţat că va întrerupe livrările de gaze prin conducta Nord Stream 1 timp de 3 zile, începând de pe 31 august, pentru lucrări de întreţinere neplanificate.

Europa a coborât marţi faţă de dolari la cel mai redus nivel din ultimele două decenii, fiind tranzacţionat la 0,9915 unităţi pentru un dolar.

Indicele german DAX al bursei din Frankfurt a scăzut cu 0,27%, CAC 40 al bursei din Paris cu 0,26%, iat FTSE 100 al bursei din Londra cu 0,61%.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

FOTO | Fosta Școală Gimnazială Gârbova revine în patrimoniul comunității: Demersuri pentru reabilitarea, modernizarea și redeschiderea acesteia

Ioana Oprean

Publicat

în

Fosta Școală Gimnazială Gârbova revine în patrimoniul comunității: Demersuri pentru reabilitarea, modernizarea și redeschiderea acesteia UAT Comuna Gârbova a achiziționat imobilul în care a funcționat Școala Gimnazială Gârbova, o clădire cu o semnificație aparte pentru comunitatea locală și pentru generațiile de elevi care i-au trecut pragul. Primarul comunei Gârbova, Muntean Ioan, a precizat că intenția […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Ziua Națională 2026 la Alba Iulia: Guvernul a aprobat peste un milion de lei pentru organizarea manifestărilor de 1 Decembrie

Ioana Oprean

Publicat

în

Ziua Națională 2026 la Alba Iulia: Guvernul a aprobat peste un milion de lei pentru organizarea manifestărilor de 1 Decembrie Guvernul României a aprobat, în ședința de joi, 12 noiembrie 2026, alocarea sumei de 1.182.700 de lei pentru organizarea manifestărilor dedicate Zilei Naționale a României, la Alba Iulia. Fondurile sunt destinate Municipiului Alba Iulia și […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

12-13 noiembrie 2026 | Cod Portocaliu de ploi torențiale în Alba, în Munții Apuseni: Cantități de apă de 50…80 l/mp și izolat în jurul a 90 l/mp

Ioana Oprean

Publicat

în

Cod Portocaliu de ploi torențiale în Alba, în Munții Apuseni: Cantități de apă de 50…80 l/mp și izolat în jurul a 90 l/mp De joi, 12 noiembrie 2026, de la ora 10.00, până vineri, 13 noiembrie 2026, la ora 10.00, zona din Alba a Munților Apuseni este sub incidența unei avertizări meteo Cod Portocaliu de […]

Citește mai mult