Derby-ul Seriei a 5-a s-a încheiat, dar Armando Popescu (Performanța Ighiu) continuă „războiul” cu „U” Cluj și Adrian Falub!
Derby-ul Seriei a 5-a din Liga a 3-a dintre Performanța Ighiu și „U” Cluj s-a încheiat cu victoria clară
a liderului, 2-0 (1-0), pe „Cetate”, dar războiul declarațiilor continuă între oficialii celor două grupări.
La finele partidei, Adrian Falub, antrenorul Clujului l-a atacat pe Armando Popescu, „principalul” Universității referindu-se și la polemica iscată între cele două cluburi pe tema locului de desfășurare a partidei. „Cred că la Ighiu adversarul ne-ar fi pus probleme, însă fotbalul este pentru suporteri. Faptul că jignești un club ca U Cluj nu pot să-l concep. Nu este normal, trebuie mai mult respect. M-a deranjat doar că un oficial poate să spună, în 2018, că Universitatea este un club născut dintr-un viol. De aceea fotbalul ajunge aici. Suntem în primele 10 cluburi din ţara asta, ca istorie, suntem şi am fost o echipă iubită şi ar trebui mai mult respect, dar poate asta este Liga a 3„, a adăugat Falub.
Armando Popescu, reprezentantul ocupantei locului secund nu a rămas dator și i-a dat replica fostului antrenor unirist, în mesajul său referindu-se și la implicarea politicului în sport.
*Armando Popescu: „Câștigă respectul, dacă vrei să fii respectat! Pe cine să respect?!”
„Domnul Adrian Falub să se documenteze atent și apoi să se pronunțe, să-și aroge merite și să se bată cu pumnul
în piept! Dacă este antrenorul echipei de fotbal Universitatea Cluj, înființată de un grup de studenți români, la Budapesta, în 1919, atunci acel club nu este în primele 10 echipe din țară! Este primul în clasamentul all-time, ca și înfrângeri, în Liga 1! Să citească atent actul constitutiv al acestui club. Se vorbea de respect, dar pe cine să respect? Pe cei ce dau telefoane din birouri înainte de meciuri? Pe acel antrenor care și în tur și acum i-a înjurat ca un birjar pe cei de pe banca noastră tehnică? Pe antrenorul Adrian Falub care a fugit din Arad, „noaptea ca hoții”? Acea galeria care s-a încăierat în tribune la Galda de Jos, iar acum, la Alba Iulia, iar a avut probleme cu forțele de ordine? Respectul se câștigă, iar în primul trebuie tu să respecți, ca să primești respectul celorlalți„, a atacat dur Armando Popescu.
„A respecta programul competițional este tot o formă de respect. Dacă U Cluj disputa intermediara cu CFR Cluj II înaintea meciului cu noi, poate aveau și ei jucători suspendați sau accidentați. Noi am jucat fără trei jucători, accidentați și căpitanul Adrian Potopea – suspendat, iar adversarii cu lotul complet. Pentru că au privilegiul să joace când vor și unde vor. Altfel spus, U Cluj joacă meciul din etapa a 16-a, după ce toate echipele au jucat etapa a 21-a„, a amendat Armando Popescu presiunile oponenților de a muta partida de la Ighiu la Alba Iulia.
*Armando Popescu: „Mutarea jocului, executarea unei comenzi politice!”
„Fotbalul din România este în perfuzii, trăiește doar datorită ajutorului venit de la consiliile locale, unul politic până la urmă. Totul trebuie însă să aibă o limită. Am rămas tablou când am aflat despre povestea cu tăvălugirea terenului de la Alba Iulia și mi s-a întărit convingerea că am asistat la o imixtiune mizerabilă, executarea unei comenzi politice. Se știe respectiva vorbă despre politică, dar cred că ar fi bine ca asemenea persoane să rămână în bordelul lor politic și să nu-și extindă influențele în sănătate sau sport„, a acuzat dur Armando Popescu.
Secțiune Știri sub articolul principal

Știri recente din categoria Sport
Volei Alba Blaj, o nouă extremă: Nelmaira Váldez (Venezuela) Volei Alba Blaj, vicecampioana României, a anunțat trei din cele 4 extreme pe care va conta în stagiunea 2026/2027, toate venite în această perioadă. Citește și: Volei Alba Blaj, un nou transfer: extrema Sabine Haewegene, internațională din Franța Anterior echipa din „Mica Romă” le-a prezentat pe […]
CSU Alba Iulia – CIL Blaj, duel în Cupa României, la Micești, miercuri, la ora 17.30, pe „Groapa Rotundă”
CSU Alba Iulia – CIL Blaj, duel în Cupa României, la Micești, miercuri, la ora 17.30, pe „Groapa Rotundă” Conjudețenele CS Universitar Alba Iulia și CIL Blaj, se înfruntă la Micești, pe Stadionul „Groapa Rotundă”, miercuri, 29 iulie, la ora 17.30, turul I al Cupei României. Citește și: Foto: CIL Blaj – CSU Alba Iulia […]
Metalurgistul Cugir, primul joc oficial, cu Hidro Mecanica Șugag, în Cupa României Metalurgistul Cugir susține miercuri, primul joc oficial al sezonului, în deplasare, cu Hidro Mecanica Șugag, astăzi, la ora 17.30, în turul întâi al Cupei României. Citește și: Dorian Todoran, la Metalurgistul Cugir | Discuții avansate cu Balaur și Butnariu Formația de pe Valea […]







