Politică Administrație

Deputatul Clement Negruţ organizează dezbatere publică la Alba Iulia privind noua lege a taximetriei

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

    Deputatul PDL Clement Negruţ, membru în Comisia de Industrii din Camera Deputaţilor unde se dezbate în această perioadă noua lege a taximetriei a anunţat că se întâlneşte la începutul săptămânii viitoare cu taximetriştii din judeţ dar şi cu autorităţile din principalele oraşe pentru a discuta pe marginea modificărilor impuse de noua lege. „Ca membru al Comisiei de Industrii unde se discută această lege intenţionez să mă întâlnesc cu taximetriştii din oraşele judeţului dar şi cu autorităţile locale din oraşele unde există serviciu de taximetrie pentru a le prezenta principalele modificări ale legii dar şi pentru a primi propuneri din partea lor în acest sens”, a precizat Negruţ.
Dezbaterea publică este programată să se desfăşoare luni, 16 ianuarie 2012, de la ora 11.00 la sediul Prefecturii Alba, sala 100. Sunt invitaţi să participe reprezentanţii firmelor de taximetrie, persoane fizice autorizate, precum şi alte persoane interesate.
lPrincipalele modificări
Taxiurile vor putea lucra doar pe aria localităţilor pentru care au obţinut autorizaţii, în caz contrar riscând să li se ridice plăcuţele de înmatriculare şi să primească amenzi usturătoare. Proiectul normativ creează premisele unui război total pe piaţa taximetriei pentru că firmele de taxi din localităţile limitrofe marilor oraşe din România vor scădea masiv tarifele şi asta pentru că mai pot lucra doar la comandă. Totodată, taximetriştii cu autorizaţie eliberată de altă municipalitate decât cea pe a cărei rază se află nu vor mai avea voie să stea pe stradă pentru a lua clienţi. Dacă totuşi vor fi prinşi de Poliţie şi reprezentanţii Primăriei că fac aşa ceva riscă o amendă cuprinsă între 1.000 şi 5.000 de lei şi ridicarea plăcuţelor de înmatriculare. (I.P.)


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

1,2 milioane de lei fără TVA pentru canalizare pluvială pe cinci străzi din Cugir și Vinerea: În ce stadiu este proiectul

Ioana Oprean

Publicat

în

1,2 milioane de lei fără TVA pentru canalizare pluvială pe cinci străzi din Cugir și Vinerea: În ce stadiu este proiectul Primăria Cugir a depus solicitare de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Executare rețea canalizare pluvială în localitatea Vinerea pe str. Arinului, Toamnei și Teiului și în orașul Cugir pe str. Cloșca și […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Comuna Ciugud devine asociat în societatea Alba Iulia Transport Local SRL. Cu ce sumă va contribui la capitalul social

Ioana Oprean

Publicat

în

Comuna Ciugud devine asociat în societatea Alba Iulia Transport Local SRL. Cu ce sumă va contribui la capitalul social Consilierii locali din Alba Iulia vor avea de aprobat, în ședința extraordinară programată pentru data de 9 noiembrie 2026, cooptarea comunei Ciugud în calitate de nou asociat în cadrul societății Alba Iulia Transport Local SRL, compania […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Blaj: O nouă rețea de canalizare pluvială va muta pe domeniul public conductele care trec acum prin proprietate privată

Ioana Oprean

Publicat

în

Blaj: O nouă rețea de canalizare pluvială va muta pe domeniul public conductele care trec acum prin proprietate privată A fost depusă solicitarea de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Înființare rețea de canalizare pluvială pe străzile Iuliu Maniu și Aurel Vlaicu, municipiul Blaj, jud. Alba“. Titularul investiției este Primăria Blaj, iar lucrările sunt […]

Citește mai mult