Deputat PNL Valeria Schelean: PSD refuză adoptarea Legii insolvenței persoanelor fizice
„Începând cu ziua de astăzi nu mai există nicio îndoială legată de adevăratele intenții ale PSD cu privire la Legea insolvenței persoanelor fizice. Deși Victor Ponta nu ezită să spună de fiecare dată că Guvernul și PSD susțin această reglementare, realitatea din Parlament demonstrează că dublul discurs al social-democraților funcționează încă o dată în dezavantajul românilor” a declarat astăzi Valeria Schelean, deputat PNL.
În ședința de marți a Comisiei juridice, de disciplină și imunități a Camerei Deputaților parlamaentarul liberal a solicitat, în numele PNL, discutarea propunerii de lege privind insolvența persoanelor fizice.
„Concluzia este simplă: PSD nu dorește adoptarea Legii insolvenței persoanelor fizice. Când este vorba de problemele concrete ale românilor, PSD preferă să nu facă nimic. Tactica preferată a social-democraților este devoalată încă o dată: una spun și alta fac”, a afirmat Valeria Schelean, deputat PNL, vicepreședinte al Comisiei Juridice, de Disciplină și Imunități din Camera Deputaților.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Politică Administrație
1,2 milioane de lei fără TVA pentru canalizare pluvială pe cinci străzi din Cugir și Vinerea: În ce stadiu este proiectul
1,2 milioane de lei fără TVA pentru canalizare pluvială pe cinci străzi din Cugir și Vinerea: În ce stadiu este proiectul Primăria Cugir a depus solicitare de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Executare rețea canalizare pluvială în localitatea Vinerea pe str. Arinului, Toamnei și Teiului și în orașul Cugir pe str. Cloșca și […]
Comuna Ciugud devine asociat în societatea Alba Iulia Transport Local SRL. Cu ce sumă va contribui la capitalul social
Comuna Ciugud devine asociat în societatea Alba Iulia Transport Local SRL. Cu ce sumă va contribui la capitalul social Consilierii locali din Alba Iulia vor avea de aprobat, în ședința extraordinară programată pentru data de 9 noiembrie 2026, cooptarea comunei Ciugud în calitate de nou asociat în cadrul societății Alba Iulia Transport Local SRL, compania […]
Blaj: O nouă rețea de canalizare pluvială va muta pe domeniul public conductele care trec acum prin proprietate privată
Blaj: O nouă rețea de canalizare pluvială va muta pe domeniul public conductele care trec acum prin proprietate privată A fost depusă solicitarea de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Înființare rețea de canalizare pluvială pe străzile Iuliu Maniu și Aurel Vlaicu, municipiul Blaj, jud. Alba“. Titularul investiției este Primăria Blaj, iar lucrările sunt […]
