Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Ştirea zilei

Deputat PNL Sorin Bumb: ”PSD pune taxă pe stâlp dar dă bogățiile subsolului pe gratis”

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Adoptarea, de către majoritatea PSD-ALDE, a legii prin care se stabilesc condițiile de exploatare a gazelor din Marea Neagră este un nou exemplu al modului în care Dragnea și ciracii lui jefuiesc statul român, îmbrăcați în mantia patrioților iubitori de țară.

După ce și-a pus economia națională pe tavă, prin înființarea Fondului Suveran, Dragnea s-a gândit că poate face ce vrea și cu resursele naturale ale României. Așa că a croit o lege de reglementare a exploatării gazelor din Marea Neagră total defavorabilă satului român. O lege de o asemenea gravitate, încât ne face să ne aducem aminte de episodul dramatic prin care Năstase a pus în mâna străinilor o dată Petromul și a doua oară bogățiile pădurilor, de au ajuns până și moții să tremure de frig, pentru că exploatarea lemnului se mai face doar de către străini.

În loc să negocieze o poziție cât mai profitabilă pentru România, în chestiunea exploatării și comercializării rezervelor de gaze din Marea Neagră, Dragnea și-a văzut doar de propriul interes, scoțând din parlamentn o lege în urma căreia România se va alege iarăși cu câteva firimituri, în timp ce alții vor prospera din exploatarea bogățiilor ei. Declarând pe la televiziunile de partid cum va obliga el companiile străine să vândă 50% din aceste gaze în România, Dragnea a inventat o criză patriotică, doar ca să o poată rezolva și să apară ca un erou național. În fapt, Dragnea a
mințit din nou: legea adoptată de PSD spune cla că minim 50% din aceste gaze se vor vinde prin intermediul platformelor de tranzacționare din România. Adică se vor vinde prin intermediul Bursei din România, dar se vor
vinde oricui e dispus să cumpere, nu doar României.

Cea mai importantă țeapă pe care Dragnea o dă românilor se referă însă la banii pe care România îi va încasa de pe urma exploatării acestor resurse. În loc să ia exemplul altor state – cum ar fi Norvegia – și să impună un sistem de taxare din care să câștige România dar să mulțumească și investitorii, putând astfel să aducă bani la buget cu care să facă școli, spitale și autostrăzi, Dragnea a preferat un sistem avantajos doar pentru companiile străine. Astfel, timp de 45 de ani de acum încolo, companiile care vor exploata gaze în Marea Neagră vor plăti redevențe petroliere la
nivelul anului 2008, adică printre cele mai mici din lume. Personal, am fost împotriva acestei prevederi și am depus un amendament la lege, prin care am cerut ca aceste redevențe să fie menținute pentru o perioadă de maxim 10 ani, după care să fie renegociate, pentru a permite astfel investitorului să își amortizeze investiția dar și României să primească o compensație pentru biogățiile vândute. Majoritatea PSD a respins însă amendamentul.

Dragnea mai vine cu o scutire de taxe pentru cei ce vor exploata gazul și, culmea, mai are și tupeul să o prezinte ca pe o mare victorie. Astfel, în loc să permită impozitarea suplimentară cu 80% a venitului suplimentar pentru prețul de peste 85 de lei/MWh la gaz, așa cum prevede OUG 7/2013, PSD-ul lui Dragnea a introdus un articol prin care suspendă această ordonanță în cazul gazelor din Marea Neagră și introduce o grilă de impozitare progresivă, prin care impozitele sunt scăzute substanțial. Astfel, România pierde de două ori: încasează redevențe mici și încasează
și impozite mici.

Această prevedere mai are încă un efect pervers: cei ce exploatează gaze de pe uscat au cerut deja și ei tratament similar, adică introducerea acestei grile de impozitare, mult mai prietenoasă cu profiturile lor. Efectul va fi că Romgaz, societatea statului, va fi decapitalizată și va avea de câștigat doar firma austriacă ce extrage gaz din România, care își va dubla profitul! Deja un proiect de lege a și fost redactat pe genunchi, în acest sens, dar, prin intervenția pe care am avut-o de în Comisia de Industrii a Camerei Deputaților, m-am opus vehement acestui fapt și am reușit să amân discutarea acestor prevederi până în sesiunea parlamentară din toamnă, când sper să avem o dezbatere serioasă, nu una în fugă, ca în această sesiune extraordinară. Totodată, am cerut realizarea unui studiu de impact, pentru a mobiliza reprezentanții ministerelor de resort care, până acum, au fost simpli spectatori la discuții.

Iată cum, sub mantia patrioților iubitori de țară, se află doar o gașcă de jefuitori care, în frunte cu Dragnea, ne pun tot felul de biruri demne de perioada fanariotă – precum taxa pe stâlp – dar înstrăinează bogățiile țării pe nimic.

Sorin Ioan BUMB, deputat PNL de Alba


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Performanța remarcabilă a lui Chedveș Vlad, de la Școala Gimnazială “Mihai Eminescu” din Alba Iulia: Premiul II la faza națională a Concursului Internațional de Matematică “LUMINAMATH”

Ziarul Unirea

Publicat

în

Performanța remarcabilă a lui Chedveș Vlad, de la Școala Gimnazială “Mihai Eminescu” din Alba Iulia: Premiul II la faza națională a Concursului Internațional de Matematică “LUMINAMATH” Chedveș Vlad este elev în clasa a II-a la Școala Gimnazială “Mihai Eminescu” din Alba Iulia. La faza națională a Concursului Internațional de Matematică “LUMINAMATH”, ediția a XXVII-a, băiatul […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea