Politică Administrație

Deputat PNL Sorin Bumb: ”PSD a devenit groparul infrastructurii rutiere românești”

Ioana Oprean

Publicat

în

Nu mai este un secret pentru nimeni că, de la instalarea lui Victor Ponta în fruntea guvernului și până în prezent, singurele realizări palpabile ale PSD în materie de infrastructură rutieră au fost fost… de hârtie. Adică numeroase studii și rapoarte plătite cu bani grei de la buget, din care au avut de câștigat doar firmele de partid. În rest, o autostradă dărâmată, care a necesitat un an de reparații și încă fuge la vale, numeroase întârzieri și bâlbe care au generat pierderi materiale și umane imense. Toate cauzate de incapacitatea guvernului PSD de a construi o rețea de drumuri adaptată la necesitățile anului 2018, într-o țară europeană.

În fiecare zi, mai vedem o mostră din incompetența și cinismul PSD. Reînscăunarea lui Narcis Neaga în fruntea companiei de drumuri, un personaj catalogat de către cea mai activă voce a societății civile din domeniul transporturilor drept omul cu activitatea “cea mai nocivă pentru dezvoltarea infrastructurii rutiere din România din ultimii ani”, continuă să producă efecte negative. După întârzierile de 2 ani și 4 luni în deschiderea loturilor 3 și 4 ale Autostrăzii Sebeș-Turda, zilele aceasta am fost martorii unei noi bâlbâieli penibile a șefilor de drumuri: un tronson din autostrada Sibiu-Deva a fost declarat închis, pentru lucrări, dar s-a circulat în continuare pe el și ulterior cei de la CNAIR s-au răzgândit și au amânat lucrările cu încă o lună. Deocamdată…

Cea mai mare minciună pe care PSD le-a servit-o românilor, în ultimele zile, este însă mult așteptata autostradă Ploiești-Brașov. Deja se spune cât va fi taxa de circulație pentru această autostradă și deja se avansează tot felul de termene fanteziste pentru darea în folosință. Ceea ce nu se spune, însă, este că această autostradă, în forma propusă de PSD va fi o mega-afacere de partid. Deși putea să facă această autostradă cu bani europeni, aproape gratis, PSD a ales cea mai scumpă variantă posibilă, calculând probabil doar procentul care îi va reveni din șpăgi. PSD a scos de la naftalină un proiect mai vechi, de pe vremea unui domn care între timp a și ajuns la pușcărie – ministrul marilor proiecte, Dan Șova – l-a recolorat pe niște bani dați repede de la buget și a propus soluția unui parteneriat public-privat, în care vor plăti satul și cetățenii.

Și mai grav este că autostrada va fi un adevărat dezastrul ecologic și urbanistic, traseul acesteia fiind proiectat exact pe firul râului Prahova, prin centrul stațiunilor de pe Valea Prahovei. O soluție cum în ziua de astăzi nu mai vezi nici în țările africane, dar care se va dovedi foarte, foarte bănoasă pentru băieții grei din PSD. Pentru punerea ei în practică va fi nevoie să fie expropiate terenuri și clădiri, într-o zonă turistică, iar asta nu înseamnă nimic altceva decât mulți bani care vin la partid. Fiind bani pentru partid, vestea bună este că de data aceasta se vor și plăti despăgubirile. Nu se va mai întâmpla ca în județul Alba, unde deja se circulă pe autostradă iar oamenii nu și-au văzut nici acum banii pe proprietățile expropiate cu ani în urmă.

Deputat PNL de Alba, Sorin Ioan BUMB


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

FOTO | Activitatea unei primării din Alba mutată temporar în clădirea unei foste grădinițe: Care este motivul

Bogdan Ilea

Publicat

în

Activitatea unei primării din Alba mutată temporar în clădirea unei foste grădinițe: Care este motivul În județul Alba activitatea Primăriei Comunei Fărău se desfășoară temporar în sediul fostei grădinițe. Asta pentru că sediul primăriei locale este reabilitat și modernizat. Primăria a fost construită în 1980 și a fost reabilitată o singură dată, în interior, în […]

Citește mai mult

Politică Administrație

VIDEO | Două parcuri din Blaj urmează să fie reabilitate complet. Ce dotări vor avea: ,,Cel puțin încă 20 de ani să nu mai intervenim”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Două parcuri din Blaj urmează să fie reabilitate complet. Ce dotări vor avea: ,,Cel puțin încă 20 de ani să nu mai intervenim” Parcul Rotary și Parcul Petőfi Sándor din Blaj urmează să fie reabilitate complet. Anunțul a fost făcut de primarul din Blaj, printr-un videoclip publicat pe o rețea de socializare. Lucrările urmează să […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Peste 400 de fermieri din două localități din Apuseni pot depune cererile de plată pentru subvenții APIA , începând cu 2026, la Serviciul Centrul Local Câmpeni: ,,Își vor reduce cheltuielile cu transportul și timpul de deplasare”

Ioana Oprean

Publicat

în

Peste 400 de fermieri din două localități din Apuseni pot depune cererile de plată pentru subvenții APIA , începând cu 2026, la Serviciul Centrul Local Câmpeni: ,,Își vor reduce cheltuielile cu transportul și timpul de deplasare” La solicitarea primarilor Radu Marcel Tuhuț și Cornel Napău, recent s-a desfășurat la Primăria Abrud o întâlnire cu directorul […]

Citește mai mult