Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Ştirea zilei

Depunerea unui proiect de 10 milioane de euro pentru ecologizarea transportului public, aprobată într-un oraș din Alba. Autobuze electrice, depou modern, intervenții pe infrastructura rutieră și pietonală, printre obiectivele de realizat

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Un proiect de 10 milioane de euro pentru ecologizarea transportului public a fost aprobat cu peripeții de aleșii locali din Aiud. Cel mai ambițios și mai complex proiect pentru comunitate, transport public ecologic în municipiul Aiud, în cadrul POR 2014-2010, OS 3.2.,  vizează o investiție de 46 de milioane de lei în municipiul Aiud, dacă acest proiect va fi selectat pentru finanțare.

Municipiul va fi dotat cu 16 autobuze electrice, trei trasee de piste pentru biciclete, un depou modern, un sistem de e-tiketing bine integrat, un sistem de management al flotei de autobuze, un punct de bike-sharing, stații de încărcare pentru autoturisme electrice, intervenții pe infrastructura rutieră și pietonală.

După mai bine de o lună în care au fost convocate mai multe ședințe ordinare și extraordinare, consilierii locali din Aiud au aprobat actele necesare pentru proiectul în valoare de 10 milioane de euro care va fi depus în zilele următoare de către administraţia locală pentru obținerea finanțării din fonduri europene.

Proiectul în valoare de aproximativ 10 milioane de euro trebuia depus iniţial pe data de 21 mai 2018, la ora 10.00, dar acest lucru nu s-a întâmplat, deoarece de mai multe ori la rând aleșii locali ai opoziției fie nu s-au prezentat la ședințe, fie s-au abținut, astfel încât nu s-a întrunit majoritatea de două treimi necesară aprobării.

Astfel, o simplă parcelare necesară pentru completarea dosarului respectiv a ținut pe loc administrația aiudeană. Norocul administrației a fost că termenul de depunere a fost prelungit, astfel că „lupta” pentru întocmirea dosarului a mai continuat încă o lună.

În sfârșit, luni, 18 iunie 2018, totul s-a rezolvat, însă cu peripeții! Nu oricum, ci în două ședințe consecutive, una „extraordinară” și alta „de îndată”, un fel de teatru grotesc ce demonstrează modul „excepțional” în care unii aleși înțeleg să se pună în slujba cetățeanului.
Prima ședință, cea extraordinară, a început la ora 8:30. Avea doar două proiecte pe ordinea de zi, ambele menite să atragă fonduri europene de 10 milioane de euro. Problema a fost că din cei 19 consilieri locali, au fost prezenți în sala de ședințe doar 14.

O ușurare a fost faptul că primul proiect a fost adoptat cu exact 13 voturi, câte trebuiau. Până aici totul a fost perfect, numai că la cel de al doilea proiect lucrurile s-au schimbat. Din cei 14 consilieri, 12 au votat „pentru”, un consilier nu a votat, fiind în incompatibilitate, iar celălalt (consilierul local independent) s-a abținut. Stupoare. Proiectul de finanțare trebuie depus cel târziu pe data de 21 iunie 2018, dar neaprobarea celui de al doilea proiect de pe ordinea de zi făcea imposibil acest lucru.

Pentru a rezolva cumva problema, administrația a convocat o ședință „de îndată” și a făcut eforturi să mai aducă „din pământ, din iarbă verde” câțiva consilieri pentru a întruni cele 13 voturi necesare aprobării proiectului cu pricina. Cea de a doua ședință a început la ora 9.30. În sală erau 15 consilieri. S-a trecut la vot și… stupoare! Spre mirarea celor prezenţi, de această dată se obțin 15 voturi „pentru”, astfel că dosarul de finanțare putea fi completat și depus spre obţinerea celor 10 milioane de euro.

Potrivit administrației locale, proiectul este necesar pentru Aiud în contextul în care zona municipiului se confruntă cu un nivel de poluare crescut din cauza traficului, cu un sistem de transport public realizat cu mijloace de transport învechite și generatoare de emisii de CO2, precum și cu lipsa infrastructurii necesare deplasării populației cu mijloace nemotorizate.

Denumit „Transport public ecologic în municipiul Aiud”, proiectul cu pricina are ca obiectiv obținerea unei finanțări de 10 milioane de euro în scopul reducerii emisiilor de carbon în zonele urbane prin achiziționarea unor autobuze electrice, amenajarea de stații, eficientizarea utilizării parcului auto prin planificarea și monitorizarea în timp real a activității de transport, creșterea calității serviciului de transport prin îmbunătățirea sistemului de informare continuă și în timp real a călătorilor în vehicule și stații, configurarea și realizarea de piste dedicate deplasării cu bicicleta și de zone pietonale etc.

Poate situația de la Aiud nu este unică, poate astfel de întâmplări au mai fost și vor mai fi și în alte administrații locale, însă lasă unele semne de întrebare asupra puterii de analiză a unora dintre aleșii locali, fapt care cu siguranță că se va reflecta la viitoarele alegeri.

 


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

VIDEO Micul Patriot din Alba, cântece patriotice pentru românii din diaspora, la Bruxelles: Vino iar la Alba frățioare, ia din ladă straiul strămoșesc, prinde-te și joacă-n hora mare, lânga cei cu suflet românesc!

Ziarul Unirea

Publicat

în

Micul Patriot din Alba, cântece patriotice pentru românii din diaspora, la Bruxelles: Vino iar la Alba frățioare, ia din ladă straiul strămoșesc, prinde-te și joacă-n hora mare, lânga cei cu suflet românesc! Tudor Limbean, cunoscut ca și Micul Patriot din județul Alba, nu putea lipsi de cel mai mare eveniment dedicat diasporei românești din Belgia […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea