Depozitul de deșeuri din Alba: 6 consorții din țară și străinătate se luptă pentru un contract de 25 de milioane euro
Consiliul Județean Alba a demarat procedura de achiziție publică pentru un nou contract de lucrări din proiectul ”Sistem de management integrat al deșeurilor în județul Alba”. ”Construirea Centrului de management integrat al deșeurilor (depozit de deșeuri, stație de sortare, stație de tratare mecano-biologică) Galda de Jos” va reprezenta investiția cea mai importantă a proiectului.
Potrivit unui comunicat remis presei de CJ Alba, “în noul depozit ce va fi construit vor fi transferate deșeurile colectate din toate localitățile județului. Valoarea estimată a lucrărilor este de 104.818.656 lei.
Ședința de deschidere a ofertelor, prezentate de șase asocieri de firme din țară și străinătate, a avut loc în data de 11 iunie 2014. Terenul pe care va fi construit Centrul de management este amplasat în extravilanul comunei Galda de Jos și are o suprafață totală de 250.000 metri pătrați. Accesul se va face pe două drumuri, tur-retur, situate în extravilanul comunei.
Contractul prevede, inclusiv, construirea unei staţii de sortare şi a unei instalaţii de tratare mecano-biologică. Staţia de sortare va avea o capacitate de 43.000 tone/an şi va asigura sortarea fracției uscate (deşeurilor de hârtie, deşeuri de plastic, deşeuri de metal şi deşeuri de sticlă) colectate separat de pe teritoriul localităţilor care nu sunt deservite de stațiile de sortare existente în prezent în județul Alba. Instalaţia de tratare mecano-biologică va avea o capacitate de 85.566 tone/an şi va asigura tratarea fracției umede colectată separat în vederea reducerii cantităţii de deşeuri biodegradabile eliminate pe depozitul conform.
Deşeurile tratate rezultate vor fi utilizate că material de acoperire, necesar la operarea depozitului de deşeuri de la Galda de Jos. Depozitul de la Galda de Jos, cu o durata de viaţă de 21 de ani, va avea 2 celule şi un volum total de 1.926.000 metri cubi. Prima celulă, care va fi construită cu finanţarea din cadrul proiectului, va avea o durata de viaţă de 5,3 ani şi un volum de 543.000 metri cubi. Contractul are ca perioadă de finalizare 15 luni de la data ordinului de începere.
Tot în procedură de achziție publică se află alte două contracte de lucrări: Construirea a două stații de transfer, respectiv Închiderea a șapte depozite neconforme din mediul urban.
Pentru investiția privind construirea stațiilor de transfer de la Tărtăria și Blaj sunt analizate un număr de șase oferte, în timp ce pe cele șapte loturi privind închiderea depozitelor neconforme de la Alba Iulia, Aiud, Blaj, Cîmpeni, Abrud, Ocna Mureș și Cugir sunt 56 de oferte.”
foto arhivă
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Comunicat de presă | Corneliu Mureșan, președinte PSD Alba: CJ Alba stă pe un purcoi de bani (33 mil. euro), dar lasă de izbeliște drumul spre Munții Șureanu
Corneliu Mureșan, președinte PSD Alba: CJ Alba stă pe un purcoi de bani (33 mil. euro), dar lasă de izbeliște drumul spre Munții Șureanu Se pare că președintele Consiliului Județean Alba, domnul Ion Dumitrel, are în fișa postului doar atribuția de a purta discuții sterile și de a-i amăgi atât pe proprietarii de pensiuni de […]
13 incendii de vegetație uscată în Alba, o persoană cu arsuri grave și o amendă de 5.000 lei, în primele zile ale lunii martie 2026: Măsuri la nivel județean în contextul creșterii numărului incendiilor de vegetație și fond forestier
13 incendii de vegetație uscată în Alba, o persoană cu arsuri grave și o amendă de 5.000 lei, în primele zile ale lunii martie 2026: Măsuri la nivel județean în contextul creșterii numărului incendiilor de vegetație și fond forestier 13 incendii de vegetație uscată, o persoană cu arsuri grave și o amendă de 5.000 lei, […]
FOTO | Inteligență artificială și digitalizare la Primăria Blaj. Ce cuprinde proiectul de peste 2,5 milioane de lei: ,,Soluții care depășesc cadrul soluțiilor tradiționale”
Inteligență artificială și digitalizare la Primăria Blaj. Ce cuprinde proiectul de peste 2,5 milioane de lei: ,,Soluții care depășesc cadrul soluțiilor tradiționale” Digitalizarea sectorului public nu este o modă, ci o necesitate obiectivă care are ca rezultat dezvoltarea orașelor inteligente și creșterea nivelului de trai al locuitorilor. La Blaj, un pas înainte în această direcție […]