Decizie suprinzătoare a Judecătoriei Alba Iulia în cazul recidivistului care a tâlhărit cu bestialitate o tânără de 20 de ani în scara unui bloc din Alba Iulia. CONTROVERSELE sentinței

Decizie suprinzătoare a Judecătoriei Alba Iulia în cazul recidivistului care a tâlhărit cu bestialitate o tânără de 20 de ani în scara unui bloc din Alba Iulia. CONTROVERSELE sentinței

Drăgoi Nicolae Tiberiu a fost condamnat luni, 10 iunie 2019, la doar 4 ani de închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunii de tîlhărie calificată. Limitele prevăzute de lege în cazul acestei infracţiuni sunt închisoarea de la 3 la 10 ani. Astfel, magistratul a ales să pronunţe o sentinţă apropiată de minimul prevăzut de lege.

În minuta publicată pe site-ul Judecătoriei Alba Iulia se precizează că hotărârea a fost pronunţată în baza articolului din Codul de Procedură Penală privind recunoaşterea vinovăţiei de către inculpat, ceea ce a permis magistratului să scadă cu o treime pedeapsa. În acelaşi text se precizează, însă, că s-a luat în considerare şi articolul din Codul Penal care obligă magistratul să mărească cu jumătate pedeapsa în cazul în care inculpatul este recidivist.

”Dacă după ce pedeapsa anterioară a fost executată sau considerată ca executată se săvârşeşte o nouă infracţiune în stare de recidivă, limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru noua infracţiune se majorează cu jumătate”, se precizează în art. 43. alin. 5 al noului Cod Penal. Drăgoi Nicolae a fost eliberat din închisoare, la termen, în 15 septembrie 2018, cu două luni înainte de comiterea tâlhăriei din scara blocului. Prin urmare este recidivist, iar judecătorul trebuia să aplice o majorare cu jumătate a pedepsei. În continuare, instanţa a acordat daune de doar 5.000 de lei pentru victimă, care a solicitat suma de 70.000 de lei. Recidivistul a contestat, deja, soluţia Judecătoriei, dosarul urmând să ajungă, după motivare, la Curtea de Apel Alba Iulia.

Bărbatul în vârstă de 33 de ani fost trimis în judecată de procurori pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie calificată în 12 decembrie 2018. Agresiunea a avut loc în 17 noiembrie 2018, în scara unui bloc din Alba Iulia. Potrivit anchetatorilor, în timp ce aşteptau ascensorul din scara blocului M4 de pe bd. 1 Decembrie 1918 din Alba Iulia, inculpatul i-a aplicat cu brutalitate victimei în vârstă de 20 ani o lovitură cu pumnul în zona feţei, victima a căzut pierzându-şi cunoştinţa. I-a sustras tinerei telefonul mobil marca Samsung Galaxy J5 şi portofelul în care avea cartea de identitate, permisul de conducere, un card bancar şi suma de 400 lei, cauzând persoanei vătămate un prejudiciu în cuantum de aproximativ 1.500 lei.

Drăgoi Nicolae a fost prins după 2 zile, în 19 noiembrie, după ce în mediul online a apărut un video şocant, care surprinde momentul agresiunii. Reţinerea lui Drăgoi Nicolae s-a produs după circa 3 ore de la apriţia filmului video. Ulterior acesta a fost arestat preventiv. Denisa Sava a ajuns după câteva ore de la comiterea agresiunii la spital, fără să îşi mai amintească ce s-a întâmplat în ziua respectivă. A fost internată timp de câteva zile. Bîrbatul a fost condamnat în cursul anului 2015, pentru săvârşirea mai multor infracţiuni, printre care furt calificat şi tentativă de viol în stare de recidivă, la pedeapsa rezultantă de 4 ani 1 lună închisoare. De asemeena, în anul 2013, prin hotărâre recunoscută ulterior de autorităţile române, Drăgoi a fost condamnat de organele judiciare din Grecia la pedeapsa rezultantă de 7 ani şi 4 luni închisoare pentru comiterea infracţiunilor de tâlhărie şi vătămare corporală.

Minuta Judecătoriei Alba Iulia:

În baza disp. art. 396 al. 2 rap la art. 396 al. 10 C pr pen şi la art. 233, art. 234 al.1 lit d C penal, cu aplic. art. 41 al. 1 C penal, art. 43 al. 1, al. 5 C penal , condamnă pe inculpatul Drăgoi Nicolae Tiberiu , … la pedeapsa de: 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată. În baza art.65 al. rap. la art. 66 alin. 1 lit. a, b C. pen. interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 lit a, b Cp. În baza art. 67 alin. 2 rap. la art. 66 alin. 1 lit. a, b, C. pen. interzice inculpatului pe o perioadă de 2 ani exercitarea drepturilor prev de art. 66 lit a, b Cp, a cărei executare urmează a începe conform disp. art. 68 al. 1 lit. b Cp.

În temeiul disp. 72 alin. 1 teza I C.p. compută perioada reţinerii şi a arestării preventive a inculpatului, de la data de 20.11.2018, ora 00.50, la zi. În temeiul disp. art. 399 al. 1 Cpp menţine măsura arestării preventive a inculpatului Drăgoi Nicolae Tiberiu. În temeiul disp . art. 397 al. 1 Cpp rap. la art. 19 al. 1, 2, 4 , 5 Cpp, art. 20 Cpp, art. 23, art. 25 al. 1 Cpp coroborate cu art. 1349, 1357, 1381 N Cod civil, admite în parte acţiunea civilă formulată de persoana vătămată Sava Denisa Raluca constitutiă parte civilă şi în consecinţă obligă inculpatul la plata sumei de 5.000 lei cu titlu de daune morale. În baza disp. art. 397 al. 1 şi art. 19 Cpp rap la art. 1349, art. 1357, art. 1381 C civ şi urm şi art. 320 din Legea 95/2006, admite acţiunea civilă formulată de Spitalul Judeţean de Urgenţă Alba şi obligă inculpatul să plătească în favoarea acestuia suma de 1922,72 lei, cu dobânda legală aferentă calculată din ziua următoare externării-23.11.2018 şi până la plata efectivă, reprezentând cheltuieli de spitalizare ale victimei Sava Denisa Raluca.

În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 dispune prelevarea de probe biologice de la inculpat conform dispoziţiilor acestui act normativ în vederea introducerii profilului genetic al inculpa?ilor în SNDGJ, atrăgând atenţia inculpatului că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obţinerea şi stocarea în SNDGJ a profilului genetic. În baza disp. art. 272 , art. 274 al. 1 C pr pen obligă inculpatul la plata sumei de 1500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. În baza art. 276 al. 1, 2 Cpp obligă inculpatul la plata sumei de 300 lei către persoana vătămată constituită parte civilă reprezentând cheltuieli judiciare – onorariu de avocat. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat în faza de judecată, respectiv av. Josan Radu, în cuantum de 868 lei, se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei şi rămâne în sarcina statului. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, Pronunţată în şedinţa publică din 10.06.2019.

Email: stiri@ziarulunirea.ro
Tel: 0258.811.419

Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Acceptă Mai mult...