Decesul tinerei de 25 de ani din Sebeș. Sora victimei, detalii șocante despre relația Anei: „Voia să o încheie, dar el nu a acceptat și o amenința”
Decesul tinerei de 25 de ani din Sebeș. Sora victimei, detalii șocante despre relația Anei: „Voia să o încheie, dar el nu a acceptat și o amenința”
„Moartea suspectă a Anei pare desprinsă din filmele polițiste. Familia arată cu degetul spre soțul femeii care îi făcea zilele amare”, așa a debutat segmentul emisiunii Acces Direct dedicat cazului tinerei de 25 de ani din Sebeș care a șocat comunitatea din oraș.

Fosta prietenă: Știu că eu puteam să fiu în locul ei
În cadrul emisiunii, Bianca, sora Anei, dar și o fostă prietenă a lui Ciprian, bărbatul tinerei, au făcut declarații șocante despre tragedia care a zguduit comunitatea din Sebeș.
„În 2014 ne-am cunoscut și am fost împreună până în 2016. Fata aceasta, care a murit, m-a scăpat de el, pentru că s-a îndrăgostit de ea. Mi-aș dori să cer și eu un ordin de protecție, deoarece îmi este frică. M-a bătut, m-a traumatizat, mi-a rupt maxilarul. Poliția mi-a spus să plec din Sebeș ca să scap de el”, a povestit Anca, una dintre fostele iubite ale lui Ciprian, în cadrul emisiunii Acces Direct.
Ea a continuat, printre lacrimi, vorbind despre ce a simțit în momentul în care a aflat de moartea Anei: „Mi-am văzut moartea cu ochii. Știu că eu puteam să fiu în locul ei.”
Bianca, sora Anei: A vrut să pună capăt relației. El nu a acceptat. O amenința că va veni peste ea
Emisiunea a continuat cu intervenția Biancăi, sora Anei:
„Vrem dreptate. Erau de trei ani împreună. O relație toxică. În primul an nu ne spunea aproape nimic, dar după aceea au început certurile. O scotea afară din casă, iar la scurt timp a devenit și agresiv. Erau cununați. În decembrie 2025, ea a vrut să pună capăt relației. El nu a acceptat. O amenința că va veni peste ea. În ultimii doi ani au fost emise aproximativ șase ordine de protecție, din câte știu eu. Unul a fost pentru șase luni.
În ultima perioadă spunea că nu mai voia să se vadă cu el. Pe 19 februarie, el avea o rețetă la sora mea și insista să i-o ducă. O suna cu număr privat sau de pe alte conturi. Ea a mers la el acasă și ne-a anunțat că pleacă să îi ducă rețeta. A plecat în jurul orei 12:00. Au trecut cam trei ore și jumătate până am început să ne punem întrebări. Mama a întrebat-o dacă mai stă, iar noi credem că el ne-a răspuns, pentru că sora mea nu vorbește așa. Nimeni nu știa nimic despre ea, internetul îi era oprit, dar telefonul suna.
Pe la 20:30 l-am sunat pe el și i-am spus: «Cipri, unde e Ana? Am nevoie de ceva de la ea». A spus că nu știe unde este. El era la Alba Iulia, la dializă. Când a venit ambulanța, am realizat că sora mea era în casă, moartă. Era dezbrăcată complet, avea vânătăi pe mână și pe spate. Unghiile păreau ca după o luptă. Sora mea nu avea probleme de sănătate,” a povestit Bianca.
,,După astfel de subiecte, nu pot dormi noaptea”, a spus prezentatoarea emisiunii.
Ciprian a oferit un răspuns pentru Acces Direct spunând că Bianca nu a precizat că Ana a fost operată la fiere în urmă cu aproximativ 2 săptămâni.
IPJ Alba: Rezultatele preliminare au relevat faptul că moartea femeii a fost neviolentă
Potrivit IPJ Alba, având în vedere informațiile vehiculate, în spațiul public, cu privire la faptul că o tânără de 25 de ani, din municipiul Sebeș, ar fi fost ucisă de soțul ei, Compartimentul de Informare și Relații Publice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba este abilitat să comunice următoarele aspecte:
Cercetarea la fața locului, în noaptea de 19/20 februarie 2026, a fost efectuată de o echipă complexă formată din polițiști ai Serviciului de Investigații Criminale, Serviciului Criminalistic și ai Poliției Municipiului Sebeș, însoțiți de un medic legist din cadrul Serviciului Județean de Medicină Legală Alba.
Trupul femeii a fost transportat la Serviciul Județean de Medicină Legală Alba în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cauzei decesului.
În urma efectuării examenului necroptic, rezultatele preliminare au relevat faptul că moartea femeii a fost neviolentă și ar fi fost cauzată de un șoc de etiologie neprecizată, nefiind constatate leziuni traumatice.
De asemenea, în vederea stabilirii cu exactitate a cauzei decesului, au fost solicitate analize toxicologice.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.
Știre în curs de actualizare…
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Foto | Arhiepiscopul Irineu, binecuvântare și îndrumare duhovnicească pentru doi studenți internaționali din Rwanda și Kenya
Arhiepiscopul Irineu, binecuvântare și îndrumare duhovnicească pentru doi studenți internaționali din Rwanda și Kenya Doi tineri din Rwanda și Kenya, care studiază la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, au primit binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Irineu și sprijin pentru parcursul lor academic și duhovnicesc. În dimineața zilei de miercuri, 4 noiembrie 2026, Înaltpreasfințitul Părinte […]
5 noiembrie 2026 | Polițiștii rutieri din Alba acționează cu sistemul e-SIGUR pe drumurile din județ: Sunt vizate zonele cu risc rutier
Polițiștii rutieri din Alba acționează cu sistemul e-SIGUR pe drumurile din județ: Sunt vizate zonele cu risc rutier Polițiștii rutieri acționează astăzi, 5 noiembrie 2026, cu sistemul de monitorizare a traficului e-SIGUR, pentru a depista posibile încălcări ale normelor de circulație pe drumurile publice, în zonele cu risc rutier din județul Alba. Sistemul de monitorizare […]
Foto | Controale făcute de Poliția Alba, în pragul sezonului rece: Ce verifică oamenii legii la autovehicule
Foto | Controale făcute de Poliția Alba, în pragul sezonului rece: Ce verifică oamenii legii la autovehicule În luna noiembrie 2026, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba desfășoară activități pentru creșterea siguranței rutiere în sezonul rece, în cadrul unor acțiuni organizate la nivel național. Activitățile vizează verificarea stării tehnice a autovehiculelor, legalitatea […]
