Politică Administrație

Decanul Baroului Alba, Mihai Baco, reales vicepreședinte al Uniunii Avocaților Europeni

Ioana Oprean

Publicat

în

Decanul Baroului Alba, av. Mihai Baco, a fost reales recent vicepreședinte al Uniunii  Avocaților Europeni, în cadrul Adunării Generale a Uniunii Avocaților Europeni de la Lisabona.

Petrecerea Divorțaților

Av. Dr. Mihai Baco este, astfel, la al doilea mandat de vicepreședinte al Uniunii Avocaților Europeni, după ce prima dată a fost ales în 2016.

Aceasta este, practic, o recunoaștere a meritelor Baroului Alba, fiind pentru prima dată când un membru al acestui for a fost ales și reales în această funcție.

Uniunea Avocaților Europeni are mai multe roluri importante, între care dezvoltarea relațiilor de colaborare interprofesionale între avocații din Uniunea Europeană. De asemenea, UAE este partener al Consiliului Uniunii Europene, la elaborarea legislației europene.

Din acest UAE fac parte mai mulți oameni marcanți, între care președintele Curții Europene de Justiție și președintele Tribunalului European.

Mihai Baco a fost ales decan al Baroului Alba la începutul anului 2016. Acesta este membru în Baroul Alba din anul 1995 și se află la primul mandat de decan.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Investiție pentru modernizarea unui bloc din Zlatna: Aproape 30 de locuințe vor beneficia de lucrări pentru creșterea eficienței energetice

Bogdan Ilea

Publicat

în

Investiție pentru modernizarea unui bloc din Zlatna: Aproape 30 de locuințe vor beneficia de lucrări pentru creșterea eficienței energetice Cinci proiecte de renovare energetică a 11 blocuri de locuințe din Târgu Mureș, Gheorgheni și Zlatna urmăresc reducerea consumului de energie, diminuarea emisiilor de gaze cu efect de seră și îmbunătățirea condițiilor de trai pentru locatari. […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Marius Hațegan: Așa cum era de așteptat, PSD duce România în „cap”!

Ioana Oprean

Publicat

în

Marius Hațegan: Așa cum era de așteptat, PSD duce România în „cap”! După ce s-au victimizat că vor la guvernare și au promis că va curge lapte și miere, socialiștii își arată adevărata față. Prima lor „măsură” luată în favoarea românilor a fost aceea de a arunca vina pe „greaua moștenire” lăsată de Bolojan. Asta, […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Foto | La Cugir, fondurile europene reconfigurează viitorul urbei. Noi spații verzi, zone pentru agrement și trasee pentru biciclete

Ioana Oprean

Publicat

în

La Cugir, fondurile europene reconfigurează viitorul urbei. Noi spații verzi, zone pentru agrement și trasee pentru biciclete Orașul Cugir își propune să valorifice potențialul unor terenuri degradate sau insuficient utilizate printr-un proiect de regenerare urbană care vizează dezvoltarea unor spații publice moderne, accesibile și prietenoase cu mediul. În acest scop, autoritățile publice locale din Cugir […]

Citește mai mult