De Paște, peste 250 de polițiști vor asigura ordinea și liniștea cetățenilor din Alba
Poliţiştii din judeţul Alba se vor afla la datorie, urmărind să asigure un climat corespunzător de ordine şi siguranţă publică astfel încât cetăţenii judeţului Alba să sărbătorească Sfântul Praznic al Învierii Domnului Isus Hristos în linişte.
Cu ocazia sărbătorilor Pascale, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba a luat o serie de măsuri, pentru intensificare acţiunilor, suplimentarea efectivelor de siguranţă publică, dar şi în ceea ce priveşte prezenţa echipajelor de poliţie rutieră în locurile aglomerate, în vederea prevenirii producerii de evenimente negative.
În acest sens, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba va acţiona zilnic cu peste 250 poliţişti din structurile de ordine publică, rutieră, investigaţii criminale şi alte formaţiuni, care vor folosi 78 de mijloace auto, în dispozitive mixte de ordine şi siguranţă publică, formate din poliţişti, jandarmi şi poliţie locală.
Efectivele de poliţie vor fi prezente în zona lăcaşurilor de cult dar şi în zonele pieţelor, supermarket-urilor şi a locurilor de divertisment, cu public numeros.
Se va asigura prezenţa activă a poliţiştilor rutieri, pe drumurile publice din judeţul nostru, pentru prevenirea accidentelor şi ambuteiajelor rutiere, fluidizarea şi controlul traficului rutier. Cele 16 aparate radar din dotarea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, vor fi folosite zilnic pentru combaterea excesului de viteză şi prevenirea accidentelor rutiere datorate vitezei excesive.
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba, prin efectivele de care dispune, este pregătit să răspundă prompt la orice sesizare sau reclamaţie a cetăţenilor, pentru asigurarea unui climat de siguranţă corespunzător pe perioada Sărbătorilor Pascale.
Pentru a preîntâmpina evenimentele neplăcute, recomandăm cetăţenilor să urmeze câteva dintre următoarele sfaturi preventive:
– Fiţi atenţi la genţi, poşete şi buzunare în zonele aglomerate din pieţe, gări, autogări, supermarketuri!
– Nu primiţi în curtea casei persoane necunoscute care oferă spre vânzare diverse bunuri sau apelează la mila dumneavoastră!
– Nu lăsaţi uşa deschisă pe timpul nopţii!
– Când plecaţi de acasă, încuiaţi uşile şi închideţi ferestrele!
– Evitaţi consumul excesiv de alcool şi stările conflictuale!
– Nu conduceţi autoturismul după ce aţi consumat alcool!
– Nu lăsaţi cheile în contact, chiar dacă părăsiţi autovehiculul pentru scurt timp!
– Nu lăsaţi la vedere, în interiorul maşinii, bunuri de valoare
În caz de nevoie, apelaţi cu încredere 112 – Apel Unic de Urgenţă.
”Vă dorim ca sărbătoarea Învierii Domnului să aducă lumină şi linişte în sufletele şi casele dumneavoastră, sănătate şi multe bucurii!”, transmite IPJ Alba.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Unitatea Militară 02539 Alba Iulia organizează concurs pentru ocuparea postului vacant de execuție de personal civil contractual pe durată nedeterminată, de Psiholog principal în cadrul Secției evaluare candidațior (Centrul Zonal de Selecție și Orientare Alba Iulia „Avram Iancu”)
Unitatea Militară 02539 Alba Iulia organizează concurs pentru ocuparea postului vacant de execuție de personal civil contractual pe durată nedeterminată, de Psiholog principal în cadrul Secției evaluare candidațior (Centrul Zonal de Selecție și Orientare Alba Iulia „Avram Iancu”) Unitatea Militară 02539 Alba Iulia, cu sediul în Alba Iulia, Bulevardul Revoluției 1989, nr. 25 județul Alba, […]
UPDATE FOTO | Accident rutier la ieșire din Aiud spre Măgina: Un Mini Cooper a ieșit în decor
Accident rutier la ieșire din Aiud spre Măgina: Un Mini Cooper a ieșit în decor Un accident rutier, cu o mașină implicată, a avut loc luni, în jurul orei 12.00, la ieșire din Aiud spre Măgina. Secția de pompieri Aiud intervine pentru asigurarea măsurilor specifice și prim ajutor medical la evenimentul rutier produs la ieșire […]
Video | O familie din București pedalează pe Via Transilvanica, alături de cățelușul lor. Cum și-au plănuit traseul și ce părere au despre Alba Iulia: ,,Foarte frumos”
O familie din București pedalează pe Via Transilvanica, alături de cățelușul lor. Cum și-au plănuit traseul și ce părere au despre Alba Iulia: ,,Foarte frumos” O familie de 3 persoane din București, alături de cățelușul său, au plecat din capitala României pentru a merge cu bicicleta pe Via Transilvanica. Aceștia s-au deplasat cu trenul până […]
