Opinii - Comentarii

De miercuri: Proprietarii de apartamente pot cere adeverinţe cu cheltuielile de întreţinere defalcate. Solicitarea nu poate fi refuzată

Ioana Oprean

Publicat

în

asociatie-proprietariProprietarii de apartamente vor putea să ceară în scris o adeverinţă cu situaţia defalcată a cheltuielilor de întreţinere, se arată într-un act normativ publicat, duminică, în Monitorul Oficial. Începând de miercuri, 18 noiembrie, preşedintele şi administratorul asociaţiei de proprietari vor fi, practic, obligaţi să elibereze acest document.

Prevederile sunt incluse în Legea nr. 277/3015 pentru completarea art. 10 din Legea nr. 230/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari. Documentul a apărut duminică în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 847 şi va intra în vigoare miercuri.

Concret, proprietarii vor putea să ceară preşedintelui şi administratorului asociaţiei o adeverinţă cu situaţia cheltuielilor de întreţinere. Aceasta va fi eliberată obligatoriu şi va include cheltuielile defalcate pe datoria de bază şi penalităţi, precum şi modalitatea de calcul a penalităţilor.

„La solicitarea scrisă a proprietarului, preşedintele şi administratorul asociaţiei de proprietari au obligaţia să elibereze în scris o adeverinţă prin care să prezinte situaţia cheltuielilor privind întreţinerea, defalcate pe datoria de bază şi penalităţi, precum şi modalitatea de calcul al penalităţilor”, scrie în noul act normativ.

În momentul de faţă, Legea nr. 230/2007 prevede doar că proprietarii sunt îndreptăţiţi să ştie toate aspectele ce ţin de activitatea asociaţiei şi că pot cere acces la orice document al acesteia.

Iniţiatorii explică în expunerea de motive că legea nu conţine destule dispoziţii referitoare la obligaţiile preşedintelui şi administratorului şi la protejarea drepturilor proprietarilor, astfel că actul normativ publicat recent vine în ajutorul acestora din urmă.

În altă ordine de idei, din luna martie a acestui an, administratorii de bloc sunt obligaţi să informeze periodic proprietarii cu privire la veniturile şi cheltuielile asociaţiei.

Principalele drepturi şi obligaţii ale proprietarilor

În afară de dreptul de a cunoaşte toate aspectele ce ţin de activitatea asociaţiei, proprietarii sunt îndreptăţiţi să participe (cu drept de vot) la adunarea generală, să-şi înscrie candidatura, să candideze, să aleagă şi să fie aleşi în structura organizatorică.

Aceştia au voie să facă îmbunătăţiri sau modificări la proprietatea individuală, atât timp cât nu periclitează integritatea structurală a clădirii sau a altor proprietăţi individuale.

În acelaşi timp, Legea asociaţiilor de proprietari mai stabileşte că „zidurile dintre apartamentele sau spaţiile alăturate, care nu fac parte din structura de rezistenţă a clădirii şi din proprietatea comună, pot fi reamplasate prin acordul dintre proprietarii apartamentelor sau spaţiilor respective, pe baza autorizaţiei de modificare a construcţiei, eliberată de autoritatea publică locală şi cu înştiinţarea asociaţiei”.

Referitor la obligaţii, actul normativ menţionat dispune că proprietarii trebuie să-şi menţină locuinţa în stare bună, pe cheltuiala proprie.

„Proprietarii sunt obligaţi să ia măsuri pentru consolidarea sau modernizarea clădirii, pentru reabilitarea termică şi eficienţa energetică, potrivit prevederilor legale. Indiferent de natura intervenţiilor, se va avea în vedere menţinerea aspectului armonios şi unitar al întregii clădiri”, este punctat în lege.

Cei care provoacă daune oricărei părţi din proprietatea comună sau unui alt apartament sunt obligaţi să repare stricăciunile sau să acopere cheltuielile pentru reparaţii.

În fine, la vânzarea apartamentului, proprietarii trebuie să facă dovada achitării la zi a cotelor de contribuţie la cheltuielile asociaţiei. Dacă există datorii către asociaţie, vânzarea apartamentului poate fi făcută doar dacă acestea sunt preluate contractual de către cumpărător.

Noua lege intră în vigoare în trei zile de la publicarea în Monitorul Oficial, adică din data de 18 noiembrie. (C.M.)

sursa:avocatnet.ro

 


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Opinii - Comentarii

Opinii - Comentarii

Cui îi spunem „La mulţi ani” de Sfântul Ilie 2026. Ce nume se sărbătoresc pe 20 iulie

Ioana Oprean

Publicat

în

Cui îi spunem „La mulţi ani” de Sfântul Ilie 2026. Ce nume se sărbătoresc pe 20 iulie Unul dintre cei mai importanți prooroci din Vechiul Testament, Sf. Ilie este celebrat ca un mare făcător de minuni și aducător de ploi în vreme de secetă. Potrivit tradițiilor, de Sfântul Ilie se manâncă, pentru prima dată, roada […]

Citește mai mult

Opinii - Comentarii

Mesaje de SFANTUL Ilie 2026. Urări, SMS-uri şi felicitări pe care le poţi transmite celor îşi serbează onomastica

Ioana Oprean

Publicat

în

Mesaje de Sfântul Ilie 2026 • Urări de Sfântul Ilie. SMS-uri şi felicitări de „la mulţi ani” pe care le poţi transmite prietenilor de ziua numelui • Texte cu mesaje de Sfântul Ilie haioase și amuzante. MESAJE de SFÂNTUL ILIE La Mulți Ani Iliuță si sper sa se spargă conducta fericirii pe strada vieții tale. […]

Citește mai mult

Opinii - Comentarii

Ce nume se sărbătoresc de Sfântul Ilie 2026. Câți români își sărbătoresc onomastica de Sfântul Prooroc Ilie

Ioana Oprean

Publicat

în

Nume care se sărbătoresc de Sfântul Ilie și nume derivate de la Ilie 2026. Câți români își serbează onomastica de Sfântul Prooroc Ilie Potrivit statisticilor Direcției pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date peste 127.000 de români își sărbătoresc onomastica în 20 iulie, de Sfântul Prooroc Ilie. Dintre cei 127.370 de români sărbătoriţi de […]

Citește mai mult