Ştirea zilei

David George, tânărul din Vinerea diagnosticat cu cancer la oase, a fost OPERAT cu succes în Italia. Asociația ”Ține de Tine” a reușit să strângă o sumă record din donații

Ioana Oprean

Publicat

în

Asociația “Ține de Tine!” a reușit, cu ajutorul dumnevoastră, să strângă în doar 10 săptămâni suma de 25.000 euro pentru George, băiatul de 18 ani din Vinerea diagnosticat cu cancer osos galopant. Datorită donațiilor făcute băiatul a putut fi operat vinerea trecută la clinica din Bologna. Reprezentații Asociației mulțumesc tuturor celor care au donat și tuturor celor care i-au ajutat în această strângere de fonduri.

 “În urmă cu 10 săptămâni am auzit de povestea lui George, un băiat care la doar 18 ani se lupta cu o boală nemiloasă, iar noi nu am putut să rămânem impasibili la suferința familiei. În momentul în care am discutat cu mama lui i-am promis că vom face tot posibilul să îl ajutăm chiar dacă suma de 20.000 de euro, cât era necesar pentru operația de extirparea cancerului galopant, ni se părea o sumă foarte mare. Am început cu încrederea în semenii noștri și cu dorința voluntarilor asociației de a ajuta un copil de vârsta lor, un coleg sau chiar un prieten. Ce nu știam noi la început a fost că mărinimia oamenilor ne va depăși cu mult așteptările și că înainte de operație vom reuși să strângem în jur de 25.000 de euro într-un timp record. Au fost 10 săptămâni de muncă intensă, majoritatea acțiunilor fiind desfășurate afară, în frig și ger, dar asta nu ne-a făcut să ne oprim. Peste 40 de voluntari s-au implicat în strângerea de fonduri, iar angajații celor două fabrici din oraș s-au mobilizat dându-ne elanul de care aveam nevoie.

Firma Star Transsmission a devenit sponsorul principal al campaniei “Ajuta-l pe Gerorge!”. Alte firme din Cugir s-au oferit să ne ajute cu bani sau produse, Brutăria Lae Pecu, familia Lucan, magazinul Liberta și restaurantul Chic ne-au pus la dispoziție tot ce a fost nevoie pentru această campanie. Copiii de la grădinițe, iubitorii de Off road, chiar și alte ong-uri ne-au sărit în ajutor iar patronii magazinelor, farmaciilor și restaurantelor ne-au găzduit urnele în care s-au putut face donații. Am întâmpinat și probleme, dar nimic nu a stopat dorința noastră de a reuși ca George să ajungă la operație. Nu am fi putut reuși acest lucru fără sprijinul Primăriei Cugir, Casa de Cultură și Clubul Sportiv Orășenesc.

Gândurile noastre bune au fost alături de George tot timpul. După lungul tratament pe care l-a urmat în țară, băiatul a plecat însoțit de familie în Bolognia vineri, 22.01.2018.

A fost internat în spitalul italian luni, 22.01.2018. În urma analizelor făcute de medici operația a fost programată pentru ziua de vineri (27.01.2018). În perioada celor 5 zile de spitalizare anterioare operației, George a urmat un tratament de întărire a organismului.

Intervenția chirurgicală a durat 6 ore de la ora 15.00 până la ora 21.00 (ora României). Acum el se află în stadiul de recuperare după dificila operație la care a fost supus.

Datorită tuturor oamenilor care au oferit ajutor, s-a salvat o viață și nu putem decât să le mulțumim. Vă mulțumim din suflet tuturor și vă dorim ca Dumnezeu să vă răsplătească pentru tot ajutorul! Acțiunile Asociației “Ține de Tine!” continuă!”

Este o sumă impresionantă, mai ales că în ultimul an, pentru toate cele 3 cazuri pe care le-au mediatizat au reușit să strângă peste 60.000 de euro. Acest lucru este fără precedent în orașul Cugir. Le urăm succes în continuare în tot ceea ce își propun!


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Foto | Proiect unic în România: Salvamont Alba, dotat cu o dronă performantă cu termoviziune și zoom optic pentru misiunile de căutare și salvare

Bogdan Ilea

Publicat

în

Proiect unic în România: Salvamont Alba, dotat cu o dronă performantă cu termoviziune și zoom optic pentru misiunile de căutare și salvare Serviciul Public Județean Salvamont-Salvaspeo Alba a fost dotat cu o dronă performantă, echipată cu termoviziune și zoom optic, care va putea fi folosită în misiunile de căutare și salvare desfășurate în zone greu […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Video | „Procurorul pistolar” Radu Bucurică, adus la Curtea de Apel Alba Iulia: Prelungirea arestării preventive, decisă astăzi de judecători

Bogdan Ilea

Publicat

în

„Procurorul pistolar” Radu Bucurică, adus la Curtea de Apel Alba Iulia: Prelungirea arestării preventive, decisă astăzi de judecători Radu Bucurică, procurorul care a intrat cu pistolul într-o discotecă din Hunedoara și a făcut scandal, a fost adus vineri, 18 septembrie 2026, la Curtea de Apel Alba Iulia, unde judecătorii urmează să analizeze cererea privind prelungirea […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Update video | Incident grav într-o comună din Apuseni: Trei persoane au decedat după ce au atins cu schela fire de înaltă tensiune

Bogdan Ilea

Publicat

în

Incident grav într-o comună din Apuseni: Trei persoane au decedat după ce au atins cu schela fire de înaltă tensiune Trei persoane se află în stop cardio-respirator, vineri, 18 septembrie 2026, în satul Valea Verde, comuna Sohodol, după ce schela cu care efectuau lucrări de întreținere la o cabană ar fi atins fire de înaltă […]

Citește mai mult