Datornicii ar putea să apară pe ,,lista rușinii”. Unde ar urma să fie listați românii cu restanțe de peste 3.000 de lei
Datornicii ar putea să apară pe ,,lista rușinii”. Unde ar urma să fie listați românii cu restanțe de peste 3.000 de lei
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a pus joi, 5 martie 2026, în transparență decizională proiectul care stabilește plafoanele unitare pentru publicarea listei debitorilor cu restanțe la bugetele locale.
Potrivit instituției, măsura face parte din pachetul de reformă a administrației și are ca scop creșterea transparenței, dar și stimularea plății voluntare a obligațiilor fiscale către bugetele locale.

Conform proiectului de act normativ, primăriile vor fi obligate să publice numele restanțierilor dacă obligațiile fiscale depășesc următoarele sume:
- În cazul debitorilor persoane fizice, la nivelul de 3.000 lei, inclusiv;
- În cazul debitorilor persoane juridice, la nivelul de 5.000 lei, inclusiv.
Publicarea se va face trimestrial în Monitorul Oficial Local, la secțiunea „ALTE DOCUMENTE”, și va include numele, prenumele, domiciliul fiscal și numărul rolului nominal unic (în cazul persoanelor fizice), precum și cuantumul datoriilor, potrivit digi24.ro.
Înainte de publicarea listei, obligaţiile fiscale restante se notifică debitorilor. Obligaţiile fiscale ale sediilor secundare plătitoare de salarii şi venituri asimilate salariilor se notifică persoanei în structura căreia acestea funcţionează.
De asemenea, amintim că, potrivit proiectului de reformă a administrației, în termen de 15 zile de la achitarea integrală a obligaţiilor fiscale datorate, organul fiscal competent operează modificările pentru fiecare debitor care şi-a achitat aceste obligaţii.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Indexarea pensiilor militare în 2027, mai mare decât la civili. Ce spune ministrul Muncii despre vârsta de pensionare
Indexarea pensiilor militare în 2027, mai mare decât la civili. Ce spune ministrul Muncii despre vârsta de pensionare Ministrul Muncii, Florin Manole, a anunțat că nu va exista un nou proiect de creștere a vârstei de pensionare la militari. În privința pensiilor militare, acesta a afirmat că procentul de indexare ar putea fi diferit de […]
Copiii sub 14 ani care comit fapte penale, obligați să meargă la psiholog fără acordul părinților: Ce prevede legea pentru părinţi
Copiii sub 14 ani care comit fapte penale, obligați să meargă la psiholog fără acordul părinților: Ce prevede legea pentru părinţi Copiii sub 14 ani care comit fapte de natură penală vor putea fi obligați de instanță să participe la ședințe de consiliere psihologică, chiar dacă părinții nu sunt de acord. Curtea Constituțională a admis […]
VIDEO | Sistemele de monitorizare ale tunelului Momaia de pe Autostrada Sibiu – Pitești, testate de CNAIR: Când ar putea fi deschisă circulația pe secțiunea 4
Sistemele de monitorizare ale tunelului Momaia de pe Autostrada Sibiu – Pitești, testate de CNAIR: Când ar putea fi deschisă circulația pe secțiunea 4 CNAIR a început testarea sistemelor de monitorizare și siguranță din tunelul Momaia, de pe Secțiunea 4 a Autostrăzii Sibiu – Pitești, înainte de deschiderea circulației, programată pentru acest an. Centrul de […]
