Dansatorii “Life is Dance” Alba Iulia – la înălțime, la Campionatul Național pe secțiuni
Reprezentanții clubului “Life is Dance” Alba Iulia (antrenori Ionuț Ionescu și Bianca Ionescu-Racolța) au avut o comportare remarcabilă la Campionatul Național pe secțiuni, făcând față celor mai puternice cupluri autohtone, în urme unei pregătiri ce a început în luna ianuarie.
De curând, la Timișoara, s-a desfășurat cel mai important concurs al anului la dans sportiv, campionatul național pe secțiuni. Competiția are o semnificație deosebită întrucât, pe lângă nivelul extrem de ridicat, unul de elită, se stabilește ierarhia din țară: primele două perechi vor reprezenta România la Campionatele Mondiale, iar primele 7 perechi se califică în lotul național. Deși un club relativ tânăr, “Life is Dance” a reușit performanța de a avea competitori la fiecare categorie, începând cu 6-9 ani, până la 19-35 ani (excepție seniorii), sportivi care s-a descurcat admirabil.
“A fost un campionat puternic, cu perechi extrem de bine pregătite la toate categoriile. Scopul nostru este să avem cât mai multe perechi bune, iar la un astfel de concurs contează atât sa te califici într-o semifinală (12), dar mai ales într-o finală (6 sau 7). În cadrul Campionatului Național s-a organizat și «Cupa Mirtys» concurs normal, pe clase, la care perechile noastre s-au descurcat excelent!’, a transmis Bianca Ionescu-Racolța (în cele ce urmează va caracteriza evoluția propriilor dansatori). 
Rezultate, Campionatul Național: *categoria 6-9 ani, Latino: David Seneșan și Alexandra Furdui – locul 12 (“copilași aflați la prima competiție. A fost cea mai drăgălașă categorie din concurs, iar perechea noastră cea mai simpatică”);
*categoria 10-11 ani, Latino: Lukas Orzeiu și Maya Urs (foto, în roșu) – finaliști și locul 5 (“pereche deja calificată a doua oară la lotul național A primit extrem de multe aprecieri, cu siguranță o pereche de viitor”):
*categoria 12-13 ani, Standard: David Orzeiu și Ioana Țipter – locul 9 (“prima participare și totuși la două locuri de mare finală. Un rezultat bun, au impresionat prin grația și fluiditatea dansului);
*categoria 14-15 ani, Latino: Kevin Suardi și Daria Corpade (foto. în galben) – finaliști și locul 5 (“a doua oară în lotul național! Cu siguranță una dintre cele mai bune perechi ale categoriei, o pereche ambițioasă și hotărâtă ce va ajunge extrem de departe pentru ca are toate atuurile necesare”);
*categoria 16-18 ani, Latino: Mirel Moroșan și Maria Dobra –locul 24 (“prima participare a amândurora într-un astfel de campionat, dar și ca pereche nou formată. ÎIn 3 luni au muncit enorm pentru obiectivul acesta”);
*categoria 19-35 ani, Latino: Paul Degan și Denisa Pașca – locul 12 (“s-a calificat în primele 12 perechi la cea mai înaltă categorie, Adulți Latino! O pereche frumoasă, vibrantă, care cu siguranță va străluci, cu șanse enorme și pe plan internațional”);
*categoria 19-35 ani, Standard: Vlad Dragomir și Adriana Tudor – locul 10 “O pereche elegantă, de succes, care a impresionat la prin dans și imagine, calificându-se pe locul 10 național la cea mai înaltă categorie din concurs, Adulți Standard”);
*Cupa Myrtis: Open Basic Standard,12-13 ani: David Orzeiu și Ioana Țipter – locul întâi; Open Basic Latino, 16-35 ani: Robert Pitea și Diana Dicu – locul 5 “O pereche muncitoare care iubește enorm dansul și care a evoluat datorită ambiției”).
“Pe lângă rezultatele bune obținute, am fost și mai mândri de progresul și calitatea dansului, lucruri care duc spre o direcție a dansului curat. Clasamentele pot fluctua sau fi relative, dar până la urmă rămân amintiri incomensurabile, ani plini de emoții, tristeți,bucurii, victorii, înfrângeri, momente haioase, aventuri, prietenii și mai ales munca. Efortul care la un moment dat va da roade și va șlefui micul om într-un tânăr cu viziuni și principii sănătoase. Copiii cresc cu disciplină, cu o educație clară care va duce la o dezvoltare a sportivului într-un adult cu principii și verticalitate, o persoană care va face față cu brio iureșului vieții. Acestea sunt lucrurile care contează cu adevărat și încercăm să transmite tuturo asta, părinți și copii. Pe trofee se va așeza praful, dar amintirile vor rămâne ipentru totdeauna”, a mai spus Bianca Ionescu-Racolța.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Sport
Foto | Ștefan Eastman-Gîndilă (CSU Alba Iulia), medalie de argint la Campionatul Mondial de Powerlifting, Juniori (U18), din Africa de Sud, din postura de debutant
Ștefan Eastman-Gîndilă (CSU Alba Iulia), medalie de argint la Campionatul Mondial de Powerlifting, Juniori (U18), din Africa de Sud, din postura de debutant O nouă performanță internațională importantă a sportului albaiulian. Este vorba de o medalie de argint cucerită de Ștefan Eastman-Gîndilă, sportiv legitimat la CS Universitar din Alba IuliaCSU Alba Iulia), la Campionatul Mondial […]
CSM Unirea Alba Iulia, Metalurgistul Cugir, CIL Blaj și CSU Alba Iulia și-au aflat programul turului! Rundă intermediară, în 23 septembrie, în Seria 7
CSM Unirea Alba Iulia, Metalurgistul Cugir, CIL Blaj și CSU Alba Iulia și-au aflat programul turului! Rundă intermediară, în 23 septembrie, în Seria 7 Cele patru formații din Alba înscrise în Liga 3, CSM Unirea Alba Iulia, Metalurgistul Cugir, CIL Blaj și CS Universitar Alba Iulia, și-au aflat programul pentru prima parte a sezonului 2026/2027, […]
Care este componența grupelor Cupei României la fotbal, ediția 2026-2027 O nouă fază a grupelor Cupei României Betano la fotbal va debuta în jurul datei de 2 septembrie 2026. Până atunci, însă, vineri, 21 august 2026 a avut loc tragerea la sorți a acestei faze, a doua zi după ultimele meciuri din play-off-ul competiției. Evenimentul […]