Politică Administrație

Dan Coriolan Simedru, PNL Alba: ”Statul nu poate returna în 5 ani, ceea ce i-a luat cetățeanului pe loc!”

Ioana Oprean

Publicat

în

Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) s-a pronunțat de mai multe ori cu privire la taxele auto impuse de Guvernul României de-a lungul timpului, pe care le-a declarat ilegale, pentru că încalcă reglementările europene.

Dan SimedruTimbrul de mediu, introdus în anul 2013 și care a înlocuit vechea formă declarată ilegală, se află în prezent contestat la CJUE.

În urma acestor decizii ale instanței europene, statul român trebuie să returneze cetățenilor are au plătit respectivele taxe, contravaloarea acestora pentru că au fost încasate ilegal.

Ca atare, Guvernul a emis un act normativ prin care se stabilește procedura de returnare a acestor sume către cetățeni. Procedura se vrea a fi una simplificată, pe cale administrativă, printr-o cerere depusă la organul fiscal local, în schimb se prevede ca banii să fie returnați în 5 ani, in tranșe egale de 20% plus dobânzile aferente.

Această lege a ajuns în dezbaterea Comisiei de transporturi și infrastructură din Camera Deputaților, unde a generat controverse și o dezbatere aprinsă.

“Este inechitabil ce propune Guvernul. Nu poți tu, ca stat, să returnezi în 5 ani ceea ce i-ai luat omului pe loc când și-a înmatriculat mașina. De aceea, am votat pentru respingerea acestui proiect, și nu pentru amânarea lui – de altfel, din păcate, amânarea a fost decizia finală a comisiei. Solutia pe care o conține acest proiect este incorectă. Banii ar trebui restituiți într-o singură tranșă, pentru că tot așa i-au fost plătiți și statului de către cetățean. Consider ca este de datoria noastră să identificăm soluții astfel încât returnarea banilor să se facă la timp și corect. Săptămâna viitoare, cel mai probabil, se vor relua dezbaterile in comisie și voi prezenta soluțiile corecte, identificate în acest caz. Îmi doresc ca reprezentanții statului să fie mai flexibili in abordare pentru că ei sunt principaul motiv al blocajului ” a declarat deputatul liberal Dan Simedru.


Secțiune Știri sub articolul principal

Adăugați Ziarul Unirea ca sursă de ȘTIRI GOOGLE



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

FOTO | Un milion de lei alocați de Consiliul Județean Alba pentru lucrări de întreținere pe drumul dintre Barajul Oașa și Poarta Raiului: ,,Putem ajunge, într-o perioadă de timp rezonabilă, și la asfaltare”

Ioana Oprean

Publicat

în

Un milion de lei alocați de Consiliul Județean Alba pentru lucrări de întreținere pe drumul dintre Barajul Oașa și Poarta Raiului: ,,Putem ajunge, într-o perioadă de timp rezonabilă, și la asfaltare” Consiliul Județean Alba a alocat un milion de lei pentru efectuarea de lucrări de întreținere pe drumul dintre Barajul Oașa și Poarta Raiului, a […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Aprobarea noilor tarife de incinerare a animalelor moarte, la vot în Consiliul Local Alba Iulia: Motivul, creșterea prețurilor la gaz, curent și utilități. Ce cost se va percepe pe kilogramul de cadavru

Ioana Oprean

Publicat

în

Aprobarea noilor tarife de incinerare a animalelor moarte, la vot în Consiliul Local Alba Iulia: Motivul, creșterea prețurilor la gaz, curent și utilități. Ce cost se va percepe pe kilogramul de cadavru Consilierii locali din Alba Iulia vor avea de aprobat în ședința ordinară de luni, 29 iunie 2026, actualizarea și modificarea tarifului activității de […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Comunicat PSD Alba | Apel către președintele CJ Alba, Ion Dumitrel: Salvarea transportului înseamnă prevenirea depopulării comunităților rurale

Ioana Oprean

Publicat

în

Apel către președintele CJ Alba, Ion Dumitrel: Salvarea transportului înseamnă prevenirea depopulării comunităților rurale Fără transport public eficient, satele și comunele județului Alba pierd cea mai importantă resursă: oamenii. În ședința ordinară de astăzi a Consiliului Județean Alba, consilierii județeni PSD au transmis un apel către președintele Consiliului Județean Alba, Ion Dumitrel, solicitând măsuri urgente […]

Citește mai mult