Dan Barna: „e foarte clar, în 8-10 ani sistemul de pensii actual, aşa cum e gândit acuma, nu va mai funcţiona, va intra în colaps”
Dan Barna: „e foarte clar, în 8-10 ani sistemul de pensii actual, aşa cum e gândit acuma, nu va mai funcţiona, va intra în colaps”
Barna: E foarte clar, în 8-10 ani sistemul de pensii actual, aşa cum e gândit acuma, nu va mai funcţiona, va intra în colaps şi asta pentru că avem generaţii foarte numeroase care vor ieşi la pensie în perioada următoare
Vicepremierul Dan Barna cataloghează creşterea economică înregistrată de România drept „remarcabilă” şi arată că aceasta „creează spaţiu bugetar” în perioada următoare. Barna susţine că eventuale majorări ale pensiilor şi salariilor vor avea aloc anul viitor „în funcţie de performanţa economică”. „(…) e foarte clar, în 8-10 ani sistemul de pensii actual, aşa cum e gândit acuma, nu va mai funcţiona, va intra în colaps şi asta pentru că avem generaţii foarte numeroase care vor ieşi la pensie în perioada următoare”, consideră el.
„Avem o creştere economică remarcabilă, record, aş putea să spun, şi asta e un lucru foarte bun. E un mesaj care creează spaţiu bugetar pentru perioada următoare. Deocamdată anul acesta nu vorbim de creşteri nici în zona de pensii, nici în zona de salarii. Vom vedea de anul viitor, în funcţia de performanţa economică”, a afirmat vicepremierul Dan Barna, sâmbătă, în timpul unei vizite la un centru drive thru deschis lângă Ploieşti.
El consideră că discuţia despre o reformă a sistemului de pensii nu poate fi evitată „la nesfârşit”, mai ales în contextul în care generaţiile de „decreţei” vor ieşi la pensie în perioada următoare.
„Nu putem să evităm la nesfârşit discuţia despre sistemul de pensii pentru că e foarte clar, în 8-10 ani sistemul de pensii actual, aşa cum e gândit acuma, nu va mai funcţiona, va intra în colaps şi asta pentru că avem generaţii foarte numeroase care vor ieşi la pensie în perioada următoare, generaţiile numite «decreţei» în limbajul comun. În momentul în care aceste generaţii ies la pensie, generaţiile care vin in urmă sunt, numeric vorbind, ca o piramidă cu vârful în sus, ceea ce înseamnă că vor fi din ce în ce mai puţine persoane active ca forţă de muncă pe piaţa muncii, iar numărul de pensionari va fi mult prea mare şi atunci sistemul actual, aşa cum e acum, nu mai funcţionează şi atunci trebuie să avem public această disucţie, legată de cum structură sistemul de pensii. Nu există vreo decizie luată acum nici în ceea ce priveşte vârsta de pensionare, dar sunt linii de discuţie care există şi vom continua să le avem, vom veni cu o propunere. E un angajament apropo de ce s-a transmis la Comisia Europeană în acest Plan de Redresare şi Rezilienţă de realizare a unei noi legi a pensiilor”, a mai declarat Dan Barna.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
,,Abuzuri în avalanșă și încălcări ale drepturilor fundamentale”: Cristela Georgescu, acuzații după decizia de prelungire a arestului pentru Călin Georgescu
,,Abuzuri în avalanșă și încălcări ale drepturilor fundamentale”: Cristela Georgescu, acuzații după decizia de prelungire a arestului pentru Călin Georgescu Cristela Georgescu a reacționat public după ce instanța a decis prelungirea, cu încă 30 de zile, a arestului în cazul lui Călin Georgescu, cercetat într-un dosar privind constituirea unui grup infracțional organizat și înșelăciune cu […]
Sarmizegetusa Regia va putea fi vizitată doar duminica în noiembrie 2026: Care este motivul
Sarmizegetusa Regia va putea fi vizitată doar duminica în noiembrie 2026: Care este motivul Cetatea dacică Sarmizegetusa Regia, din Munții Orăștiei, va avea un program restrâns de vizitare în luna noiembrie 2026. Potrivit Consiliului Județean Hunedoara, situl arheologic va fi deschis publicului exclusiv în zilele de duminică, ca urmare a lucrărilor de conservare aflate în […]
E jale! Val de scumpiri înainte de Sărbători în România: Alimentele se scumpesc primele, iar concedierile amenință industria și construcțiile
E jale! Val de scumpiri înainte de Sărbători: alimentele se scumpesc primele, iar concedierile amenință industria și construcțiile Românii s-ar putea confrunta cu noi majorări de prețuri în următoarele trei luni, în timp ce piața muncii dă semne de răcire. Potrivit estimărilor publicate de Institutul Național de Statistică (INS), managerii din comerț, industrie, construcții și […]
