Daca e an electoral, ne amintim de ”Ziua internațională de conștientizare a autismului” – 6.000 de lei de la CL Alba Iulia pentru marcarea evenimentului
Consiliul Local Alba Iulia va aloca în acest an suma de 6.000 de lei pentru organizarea ”Zilei internaționale de conștientizare a autismului”. Ultima dată administrația locală s-a implicat în marcarea acestui eveniment în anul 2012, bugetându-l cu 2.500 de lei.
”2 aprilie – Ziua internațională de conștientizare a autismului reprezintă un prilej să amintim opiniei publice că există persoane cu tulburări din spectrul autismului și să aducem în prim plan problemele cu care se confruntă aceste persoane și familiile lor, acest lucru dând sentimewntul de apartenență și solidaritate umană”, se arată în raportul de specialitate al proiectului de hotărâre prin care se cere aprobarea finanțării evenimentului.
În intreaga lume la un astfel de moment festiv se folosește lumina albastră proiectată pe clădiri reprezentative din orașe. La ediția din 2012 în Alba Iulia s-a ales luminarea în albastru a Porții a III-a a Cetății Alba Carolina.
În acest an, însă, momentul va fi marcat prin mai multe activități, respectiv ”Predăm ștafeta” – activitate sportivă pentru copii; construirea unui puzzle ”Stema municipiului Alba Iulia în Albastru”; luminarea în albastru a Porții a III-a a Cetății; lansarea de baloane albastre; mesaje de solidaritate pentru persoanele cu autism pe table magnetice; moment artistic cu Duetul Fluvio (muzică de divertisment la vioară și flaut).
Organizatorii precizează că este nevoie de o sumă de până la 6.000 de lei pentru sistemul de iluminare, tabla magnetică/flipchart și postit-uri, baloane cu heliu, panglică albastră, băuturi răcoritoare, apă, dulciuri și alte produse necesare pentru acest eveniment.
Proiectul de hotărâre va fi dezbătut și votat în ședința CL Alba Iulia din 22 martie.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Politică Administrație
Reconstrucția clasei politice la Alba: Partidul CRED și-a ales conducerea județeană sub coordonarea Secretarului General Liviu Iane
Reconstrucția clasei politice la Alba: Partidul CRED și-a ales conducerea județeană sub coordonarea Secretarului General Liviu Iane Bastionul suveranității și al valorilor conservatoare se consolidează în inima Transilvaniei. Partidul CRED (Comunitatea pentru Respect, Echitate și Demnitate) a organizat recent Conferința Județeană de Alegeri din Alba, un moment de cotitură pentru eșichierul politic local. În localitatea […]
Foto | Municipiul Sebeș, parteneriat educațional cu Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia
Municipiul Sebeș, parteneriat educațional cu Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia Marți, 29 septembrie 2026, Primăria Municipiului Sebeș a avut plăcerea de a primi vizita unui numeros grup de studenți români și străini, coordonați de lect. univ. dr. Maria Albu, de la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia. Vizita a oferit tinerilor prilejul […]
138 de apartamente din Alba Iulia vor fi reabilitate energetic cu peste 10,5 milioane de lei: Finanțare prin programul „Regiunea Centru” 2021-2027
138 de apartamente din Alba Iulia vor fi reabilitate energetic cu peste 10,5 milioane de lei: Finanțare prin programul „Regiunea Centru” 2021-2027 Prețul energiei, mereu în creștere, duce la o creștere direct proporțională a interesului pentru economisirea ei, pentru folosirea eficientă a resurselor, fără reducerea confortului, dar cu diminuarea cuantumului facturilor. În această direcție de […]
