Ştirea zilei

Curtea Europeană de Justiţie a admis acțiunea ciobanului din Cugir care a dat în judecată UE din cauza schimbărilor climatice

Ioana Oprean

Publicat

în

Tribunalul de pe lângă Curtea Europeană de Justiţie a admis acţiunea iniţiată de 10 crescători de animale din mai multe ţări europene, printre care şi ciobanul Petru Vlad din Cugir, împotriva Parlamentului European şi Consiliului European.

În termen de două săptămâni instituţiile europene care au fost chemate în judecată trebuie să îşi formuleze opinia în legătură cu acuzaţia petenţilor potrivit căreia sunt ignorate schimbările climatice şi efectele lor asupra comunităţilor fragile.

Petru Vlad locuieşte în cătunul Călene, are 50 de ani, deţine în gospodărie 19 vite şi 150 de oi şi s-a ocupat cu creşterea animalelor de când se ştie. Ciobanul susţine că schimbarea climei, determinată de creşterea temperaturilor, se poate observa de la an la an, el fiind nevoit periodic să urce mai sus pe munte pentru a putea duce animalele la păscut sau pentru a găsi apă.

”An de an, temperaturile sunt în creştere, nu mai este suficientă apă pentru bovine şi oi. Trebuie să-mi iau bovinele de la 600 metri altitudine până la 1.400 metri pentru ca iarba decentă să treacă, dar mai ales pentru apă. Iar mai departe nu pot duce animalele, pentru că la peste 2.000 de metri nu mai e decât cerul. Unii spun că este o pedeapsă divină, alţii dau vina pe poluare. Dar tot ce vă pot spune sigur, ca un simplu ţăran fără studii superioare, e asta: nu este vina mea, eu nu am poluat nimic. Iar acest lucru trebuie rezolvat. Şi de aceea solicit acţiune: nu bani, ci dreptate”, spune ciobanul.

Mai multe familii din Europa şi din afara ei au hotărât să dea în judecată Parlamentul European şi Consiliul European la Tribunalul de pe lângă Curtea Europeană de Justiţie de la Luxemburg deoarece permit emisii prea ridicate până în 2030 şi nu-şi protejează cetăţenii împotrivă poluării. Plângerea adresată Curţii Europene de Justiţie afirmă că obiectivul actual al UE de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră cu 40% până în 2030 faţă de nivelurile din 1990 este insuficient în ceea ce priveşte necesitatea reală de a preveni schimbările climatice periculoase, şi incapabil să protejeze drepturile fundamentale ce ţin de viaţă, sănătate, muncă şi proprietate.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

ANGAJĂRI la STAT 2026: Posturi vacante în instituții din Alba, la data de 1 februarie 2026. Calendarul examenelor și condițiile de înscriere la CONCURS

Ioana Oprean

Publicat

în

ANGAJĂRI la STAT 2026: Posturi vacante în instituții din Alba, la data de 1 februarie 2026. Calendarul examenelor și condițiile de înscriere la CONCURS Mai multe instituţii publice din Alba anunță posturi vacante la data de 1 februarie 2026 și organizează concursuri în următoarea perioadă. Pentru ocuparea posturilor, candidaţii trebuie să îndeplinească anumite condiţii, privind […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

FOTO | XEO Academy, echipa de robotică a Colegiului Național „HCC” Alba Iulia, calificată la etapa națională „FIRST LEGO League Challenge” 2026: Lista laureaților „regionalei” din Cetatea Marii Uniri

Lucian Dărămuș

Publicat

în

XEO Academy, echipa de robotică a Colegiului Național „HCC” Alba Iulia, calificată la etapa națională „FIRST LEGO League Challenge” 2026: Lista laureaților „regionalei” din Cetatea Marii Uniri XEO Academy, echipa de robotică a Colegiului Național „HCC” Alba Iulia, s-a calificat la etapa națională „FIRST LEGO League Challenge” 2026, în urma „regionalei” desfășurate sâmbătă, 31 ianuarie […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Pacient cu tumoare cerebrală obține în justiție tratament gratuit cu un medicament foarte scump: „Orice întârziere poate avea consecințe deosebit de grave cu privire la sănătate, punând în pericol chiar dreptul la viaţă”

Ioana Oprean

Publicat

în

Pacient cu tumoare cerebrală obține în justiție tratament gratuit cu un medicament foarte scump: „Orice întârziere poate avea consecințe deosebit de grave cu privire la sănătate, punând în pericol chiar dreptul la viaţă” Instanțele de judecată continuă să aprobe cereri de ordonanțe președințiale pentru obligarea instituțiilor statului să asigure tratamente unor bolnavi de cancer. O […]

Citește mai mult