Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Ştirea zilei

Curăţenie în ograda revoluţionarilor!

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Deputatul PNL Călin Potor şi asociaţiile de revoluţionari cer clarificarea urgentă a situaţiei indemnizaţiilor şi eliminarea impostorilor!

Salutăm iniţiativa celor doi revoluţionari autentici (cu merite pe care nimeni nu le poate contesta) Gheorghe Bukoş, preşedinte executiv al Asociaţiei „21 Decembrie 1989” şi Horea Bărdaş, preşedintele Asociaţiei Luptătorilor din Decembrie 1989, de a se adresa direct, printr-un document oficial, primului ministru al României, Emil Boc (cu prilejul recentei vizite a acestuia la Alba Iulia), pentru a propune atât amendarea celor două legi imperfecte ce au permis „confecţionarea” de revoluţionari pe bandă rulantă, fără ca ei să fi avut măcar habar ce a însemnat Revoluţia, precum şi dezvăluirea unor impostori, dovediţi ca atare, ce se regăsesc şi în momentul de faţă pe lista celor ce-şi primesc indemnizaţiile cifrate între 780 şi 26.000 de lei lunar. Cei doi au făcut chiar mai mult decât atât, împreună cu conducătorul INCONTESTABIL al Revoluţiei de la Alba Iulia, din 1989, domnul Mihai Babiţchi: au întocmit o listă „cu revoluţionarii (luptători cu merite) recunoscuţi de Consiliul de conducere al Uniunii Asociaţiilor de Revoluţionari. Cu alte cuvinte, s-a stabilit câţi dintre cei peste 130 de revoluţionari din judeţul Alba sunt autentici, de unde reiese că restul sunt… impostori!

Cât de reală este lista revoluţionarilor-luptători?

Şi iată această listă, cu menţiunea că revoluţionarii din Cugir nu au prezentat o listă similară şi nu s-au raliat la această decizie a consiliului mai sus menţionat, deci vorbim despre o selecţie exclusiv din cele două asociaţii ce au depus petiţia către premier: Bărdaş Horia Mihail, Bordea Traian, Burzu Dorin, Cristea Petru, Coroja Simion, Gatea Octavian, Ghibu Marcel, Suciu Gabriel, Goţia Petru, Babiţchi S. Ingo, Babiţchi Mihai, Berghezan Vasile, Breaz Ioan, Bukos Gheorghe, Ianciuc Gheorghe, Inureanu Ioan, Călugăr Adnana, Călugăr Teodor, Cirlea Ioan, Hirişcău Ioan, Macarie Vasile, Pauliuc Ilie, Târnoveanu Emil, Ursu Vasile, Dobreanu Ioan, Dascăl Emil, Farcaş Vasile Doru, Leahu Groza Titus, Pustai Dumitru, Pocan Ioan, Ardelean Ioan, Mateica Dumitru, Dulău Ionel, Besoiu Marcel, Bolca Răducu, Drăghici Grigorie, Laţiu Lucian, Petra Constantin, Tokeş Virgil şi Dan Mihai. Deci 40 din peste 130…

După cum am putut observa parcurgând lista de mai sus, printre cei ce se regăsesc pe ea se află două persoane cu merite, recunoscute deci, care nu-şi încasează indemnizaţia. Este vorba despre av. Adnana Călugăr, care are un venit peste media pe economie şi, prin urmare, legea nu-i permite să primească şi indemnizaţie. Cel de-al doilea este Emil Târnoveanu (Cocuţă), care a renunţat la indemnizaţie, chiar înainte de a avea venitul peste media pe economie. În schimb, alţii nu se regăsesc, deşi apar în fotografiile de pe scările administraţiei din 1989, înainte de fuga lui Ceauşescu. Este vorba despre cele trei feţe bisericeşti ce au îmbărbătat, riscând, pe revoluţionarii din Alba Iulia, în acele zile fierbinţi: părintele Doru Gheaja, părintele Ştefan Urda şi însuşi Mitropolitul Andrei (pe atunci preot paroh). Aceştia nu au cerut niciodată indemnizaţie! Şi la fel ca ei, nu au cerut indemnizaţie, deşi meritele lor sunt recunoscute, artiştii plastici Gigi Urdea şi Diana Ţuculescu. Amândoi luptători, de-a dreptul! Nu se regăsesc pe această listă nici Eugen Dreghiciu, nici stegarul revoluţiei, Petru Groza, şi nici măcar Oliviu Gaşpar, cel aproape ucis în acele zile, de gloanţe! Aşadar, cât de reală este lista aceasta?

Militari sau revoluţionari?

Culmea gogoriţelor la această listă este faptul că pe ea figurează, cum a figurat de 21 de ani încoace, fiul liderului revoluţionarilor, Mihai Babiţchi! Repet, pentru toată lumea, că îl respect pe Mihai Babiţchi, ca pe omul care a pus rânduială în haosul din 1989 şi a transformat, cu o mână de fier, o revoltă banală într-o revoluţie îndreptată împotriva comunismului. Dar, să mă ierte că trebuie să spun asta, meritele lui nu se răsfrâng şi asupra fiului său, Ingo Siegfried Babiţchi, care pe vremea aceea era… militar în termen! Păi, dacă e să facem curat, hai să facem! Adică trebuie să fie clar: Ingo Babiţchi nu a fost revoluţionar, ci un pion care a executat ordinele superiorilor, şi nu cred că a făcut cine ştie ce acte de bravură pe care noi nu le ştim… Însuşi Mihai Babiţchi mi-a declarat despre militari, foşti securişti şi miliţieni, că aceştia nu ar merita indemnizaţie, pentru că AU RESPECTAT ORDINE! Ei nici nu se regăsesc pe lista de mai sus. În schimb se regăseşte feciorul liderului Babiţchi, chiar dacă el, ca militar în termen, a respectat şi mai strict ordinele! Prin urmare, nu vă supăraţi, dacă Ingo Babiţchi se află pe această listă şi primeşte o indemnizaţie de peste 1.700 de lei lunar, atunci hai să-i facem revoluţionari pe toţi cei vreo 100.000 de militari în termen care au luptat, la propriu, în acele zile, la Bucureşti, la Sibiu etc. Iar în altă ordine de idei, domnul Babiţchi junior este stabilit în Canada, unde lucrează. Să nu-mi spună cineva că salariul lui de acolo se situează sub limita mediei pe economie în România. De unde conchid că indemnizaţia se primeşte ilegal. Şi poate că nici măcar nu o primeşte el, bietul tânăr, care, de altfel, este chiar un simpatic şi un infantil autodeclarat…

Gata cu impostura!

Ar mai fi multe de adăugat şi vă promitem că vom reveni asupra acestui subiect. Dar nu putem încheia înainte de a saluta şi iniţiativa deputatului PNL de Alba Călin Potor, care a adresat o interpelare premierului chiar acum două zile, în data de 22 septembrie 2011, din al cărei text redăm mai jos un fragment: „Guvernul României cheltuieşte circa 110 milioane de euro anual pentru drepturile revoluţionailor, iar numărul lor a crescut de la 4.000 în anul 2004, la aproape 17.000 în prezent, fapt inadmisibil! Vă întreb respectuos dacă analiza pe care aţi dispus-o a fost finalizată şi, de asemenea, ce veţi face pentru eliminarea revoluţionarilor frauduloşi din plata alocaţiilor de la buget? Totodată, vă rog să-mi prezentaţi situaţia revoluţionarilor din România, atât la nivel naţional, cât şi la nivelul judeţului Alba.”
Noi ne raliem acestei solicitări şi vă informăm că am trimis deja cereri oficiale în acest sens, atât Casei Judeţene de Pensii Alba, cât şi caselor de pensii ale SRI, MApN şi MAI pentru că indemnizaţiile sunt din bani publici, adică din buzunarul nostru, al contribuabililor! Vom reveni.

Ioan HĂNŢULESCU


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Oameni cu inimă mare: Un tânăr frizer din Sebeș a tuns gratis copiii de la două orfelinate

Bogdan Ilea

Publicat

în

Oameni cu inimă mare: Un tânăr frizer din Sebeș a tuns gratis copiii de la două orfelinate Alex Fulea, un tânăr frizer din Sebeș, alături de colegii săi din Sibiu, au tuns mai mulți copilași de la două orfelinate din Sibiu. Gestul nu s-a oprit aici, strângând cu ajutorul cliențiilor mai multe haine, jucării și […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea