Actualitate

„Cupa Primăriei Ocna Mureș” la fotbal, ediţia a III-a

Sfarlea Ioana Raluca

Publicat

în

Vineri, 14 septembrie 2012, s-a desfăşurat în sala de sport a şcolii Lucian Blaga a treia ediţie a „Cupei Primăriei oraşului Ocna Mureş” la fotbal.

Petrecerea Divorțaților

La start au fost prezente echipe formate în majoritate din angajaţii primăriilor din Unirea, Fărău, Lunca Mureşului, Mirăslău, Noşlac şi evident Ocna Mureş.

Competiţia s-a desfăşurat pe două grupe de câte trei echipe, câştigătoarele grupelor jucând finala mare, iar cele situate pe locul 2 finala mică. Locul întâi a fost câştigat de echipa Primăriei Unirea care a dispus în ultimul act al întrecerii de echipa Primăriei Ocna Mureş cu scorul de 4-3.

Potrivit reprezentantului administrației locale din Ocna Mureș, această întrecere, dincolo de miza simbolică a premiilor, diplome şi cupe, a avut rolul de a realiza o mai bună relaţionare între primării, între angajaţii acestora din diferite localităţi din zonă. S-a urmărit realizarea, prin socializare, a unui schimb de experienţă între cei ce au participat la întrecere şi care sunt, într-un fel sau altul, implicați în destinele comunităţilor pe care le reprezintă.

”În întregul ei această acţiune sportivă a fost o reuşită, scopurile pe care propuse au fost atinse. Faptul că la startul ei au fost şi participanţi aproape de vârsta pensionării ne-a arătat că importantă este intenţia şi dorinţa de a participa, mişcarea şi sportul fiind adevăratul motiv al unor astfel de activităţi şi nu rezultatele sportive în sine”, a spus Iulian Olariu, consilier la Primăria Ocna Mureș.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

România, dependență de importuri energetice care tinde spre infinit. Record istoric de energie electrică adusă din străinătate: 3.449 MW, la un preț mediu de aproximativ 240 euro/MWh

Ioana Oprean

Publicat

în

România, dependență de importuri energetice care tinde spre infinit. Record istoric de energie electrică adusă din străinătate: 3.449 MW, la un preț mediu de aproximativ 240 euro/MWh România a înregistrat, în cursul serii de sâmbătă, 3 octombrie 2026 un nivel fără precedent al importurilor de energie electrică, potrivit datelor privind funcționarea Sistemului Energetic Național. La […]

Citește mai mult

Actualitate

FOTO | Sculptura unui aiudean, simbol al unui oraș din Serbia: Lucrarea sa, intitulată „Jocul apei”, dăltuită în marmură, reprezentativă pentru orașul-stațiune Arandjelovac

Ioana Oprean

Publicat

în

Sculptura unui aiudean, simbol al unui oraș din Serbia: Lucrarea sa, intitulată „Jocul apei”, dăltuită în marmură, reprezentativă pentru orașul-stațiune Arandjelovac Sculptorul aiudean Ciprian Hopârtean este autorul uneia dintre cele mai reprezentative lucrări de artă monumentală din orașul-stațiune Arandjelovac, situat în inima Serbiei. Lucrarea sa, intitulată „Jocul apei”, dăltuită în marmură, a fost aleasă de administrația […]

Citește mai mult

Actualitate

E jale! „Salt” cu aproape 3% al numărului firmelor dizolvate în România în primele opt luni din 2026

Ioana Oprean

Publicat

în

E jale! „Salt” cu aproape 3% al numărului firmelor dizolvate în România în primele opt luni din 2026 Numărul firmelor dizolvate în România a crescut cu aproape 3% în primele opt luni din 2026, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, potrivit datelor centralizate de Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC). În perioada ianuarie-august 2026 […]

Citește mai mult