Cum vor vota cu urna mobilă cei aflaţi în carantină sau izolare la domiciliu: Ce documente sunt necesare pentru solicitare
Decizia din 27 octombrie privind exercitarea dreptului de vot prin intermediul urnei speciale, a fost modificată, vineri, de către Biroul Electoral Central, care a făcut precizări în cazul alegătorilor aflaţi în carantină sau izolare la domiciliu.
Potrivit BEC, cetăţeanul cu drept de vot aflat în carantină la domiciliu, în locaţia declarată ori într-un spaţiu special desemnat de către autorităţile competente, poate vota prin intermediul urnei speciale dacă depune o cerere şi copia deciziei de carantină emisă de direcţia de sănătate publică judeţeană/a municipiului Bucureşti.
Cetăţeanul cu drept de vot aflat în izolare la domiciliu, în locaţia declarată ori într-un spaţiu special desemnat de către autorităţile competente, poate vota prin intermediul urnei speciale dacă depune o cerere în acest sens şi copia unuia dintre următoarele documente:
– biletul de externare din unitatea sanitară care confirmă diagnosticul şi indicaţia de izolare;
– decizia de izolare emisă de direcţia de sănătate publică judeţeană/ a municipiului Bucureşti;
– rezultatul testării COVID-19 RT-PCR (pozitiv) din ultimele 14 zile.
Cetăţenii cu drept de vot aflaţi în aceste situaţii, cărora nu li s-au eliberat actele în cauză, pot transmite, prin orice mijloace, birourilor electorale de circumscripţie sau oficiilor electorale, după caz, cereri privind emiterea documentelor necesare exercitării votului prin intermediul urnei speciale.
Birourile electorale de circumscripţie şi oficiile electorale asigură transmiterea, de îndată, către direcţiile de sănătate publică judeţeană/ a municipiului Bucureşti, a listei persoanelor care au transmis cereri, în vederea luării măsurilor necesare pentru emiterea urgentă a documentelor necesare exercitării dreptului de vot prin intermediul urnei speciale, precizează BEC.
În cazul alegătorilor care nu se pot deplasa la sediul secţiei de votare din cauză de boală sau invaliditate, cererile de vot prin intermediul urnei speciale, precum şi copiile actelor din care rezultă boala, starea de sănătate ori de invaliditate pot fi depuse, prin intermediul oricărei persoane, la biroul electoral de circumscripţie sau la oficiul electoral, între data intrării în vigoare a acestei decizii şi 4 decembrie. Cererile şi documentele primite de biroul electoral de circumscripţie sau oficiul electoral, după caz, sunt transmise prin intermediul instituţiei prefectului, până cel mai târziu în data de 6 decembrie, ora 10,00, biroului electoral al secţiei de votare celei mai apropiate de imobilul la care s-a solicitat deplasarea urnei speciale.
BEC mai arată că cetăţenii cu drept de vot care nu se pot deplasa la urne din cauză de boală sau invaliditate pot transmite, prin mijloace electronice, biroului electoral de circumscripţie sau oficiului electoral, după caz, cererile de vot prin intermediul urnei speciale şi copiile actelor solicitate până cel mai târziu în data de 4 decembrie. Cererile şi documentele primite de biroul electoral de circumscripţie sau oficiul electoral, după caz, sunt imprimate de către acesta şi sunt transmise prin intermediul instituţiei prefectului, până cel mai târziu în data de 6 decembrie, ora 10,00, biroului electoral al secţiei de votare celei mai apropiate de imobilul la care s-a solicitat deplasarea urnei speciale.
Sursa: stiripesurse.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Foto | Tragedie fără margini în județul vecin: O fetiță de 2 ani și un băiețel de 4 ani au murit după ce salteaua unui pat a fost cuprinsă de flăcări
Tragedie fără margini în județul vecin: O fetiță de 2 ani și un băiețel de 4 ani au murit după ce salteaua unui pat a fost cuprinsă de flăcări Doi copii, o fetiță în vârstă de 2 ani și un băiețel de 4 ani, au murit miercuri seară, în localitatea Tălmaciu, din județul Sibiu, după […]
Călin Georgescu, arest preventiv prelungit cu încă 30 de zile: Decizie definitivă la Curtea de Apel București
Călin Georgescu, arest preventiv prelungit cu încă 30 de zile: Decizie la Curtea de Apel București Curtea de Apel București a prelungit arestul preventiv al lui Călin Georgescu cu încă 30 de zile. Decizia de miercuri, 28 octombrie 2026 este definitivă. Ședința de judecată a durat mai bine de o oră și jumătate. Fostul candidat […]
Foto | Iosif Rus, cel mai vârstnic român, a împlinit 111 ani: Veteranul de război a fost decorat cu Emblema de Onoare a Armatei României
Iosif Rus, cel mai vârstnic român, a împlinit 111 ani: Veteranul de război a fost decorat cu Emblema de Onoare a Armatei României Generalul de brigadă în retragere Iosif Rus, considerat cel mai în vârstă om din România, a împlinit miercuri, 28 octombrie 2026, vârsta de 111 ani. Cu această ocazie, veteranul de război a […]
