Cum vor susține examenele de Evaluare Națională și Bacalaureat elevii care fac parte din familii în care cineva e în izolare sau infectat. Ministrul educației: Izolați, singuri în sală
Monica Anisie, Ministrul Educației, a vorbit la Digi24 despre situațiile speciale care pot interveni în susținerea examenelor de Evaluare Națională și Bacalaureat.
Monica Anisie a fost întrebată ce se întâmplă cu copiii ai căror părinţi/bunici se află în grupă de risc,
respectiv cum vor susține aceștia examenul, astfel încât să se întoarcă în siguranță la familiile lor.
„Mă voi sfătui în acest sens cu ministrul sănătăţii şi voi prevedea această situaţie în Ordinul comun”, a răspuns ministrul.
O altă situație specială luată în discuție a fost cea a copiilor care fac parte din familii în care un membru al familiei este în izolare sau este diagnosticat cu coronavirus.
„Aceştia pot da examenul în condiţii de siguranţă, izolaţi, singuri în sala respectivă. De fapt, şi până acum se putea da examenul de Bacalaureat sau Evaluare naţională cu măsuri de siguranţă, chiar şi în spital. Metodologia prevede şi acest lucru”, a spus Anisie, la Digi24.
Examenul de Evaluare naţională va începe la 15 iunie, iar cel de Bacalaureat în data de 22 iunie, a declarat, duminică seara, la Digi24, ministrul educaţiei, Monica Anisie, respingând ideea amânării sau anulării acestor probe. Ministrul a spus că știe că sunt voci care îi cer acest lucru, dar a decis să țină seama de mesajele care, dimpotrivă, i-au cerut să nu renunțe la examene.
Sursa: digi24.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Firmele, obligate să se înscrie într-un nou SPV al Inspecției Muncii: Noua platformă va permite transmiterea documentelor în format electronic
Firmele, obligate să se înscrie într-un nou SPV al Inspecției Muncii: Noua platformă va permite transmiterea documentelor în format electronic Firmele din România vor fi obligate să se înroleze în viitorul Spațiu Privat Virtual (SPV) al Inspecției Muncii, care va deveni canalul oficial de comunicare cu inspectoratele teritoriale de muncă. Noua platformă va centraliza corespondența […]
VIDEO | Bărbat din Bacău, reținut de polițiștii din Blaj pentru complicitate la înșelăciune: O vârstnică de 68 de ani, convinsă să îi dea bani cu ajutorul unor documente și fotografii create cu AI
Bărbat din Bacău, reținut de polițiștii din Blaj pentru complicitate la înșelăciune: O vârstnică de 68 de ani, convinsă să îi dea bani cu ajutorul unor documente și fotografii create cu AI Un bărbat din Bacău a fost reținut de polițiștii din Blaj pentru complicitate la înșelăciune. A convins o vârstnică de 68 de ani […]
România riscă penurii de motorină la iarnă, în timp ce prețurile se apropie de 11 lei pe litru. Experți: „Nu vorbim despre o scumpire de sezon, ci despre o criză structurală de cel puțin un an”
România riscă penurii de motorină la iarnă, în timp ce prețurile se apropie de 11 lei pe litru. Experți: „Nu vorbim despre o scumpire de sezon, ci despre o criză structurală de cel puțin un an” România intră în iarnă cu prețuri record la carburanți și cu vulnerabilități majore în aprovizionarea cu motorină. Potrivit unei […]
