Cum vor să facă autoritățile județene din Alba vizibilă Transapuseana de pe Autostrada Sebeș-Turda
Cum vor să facă autoritățile județene din Alba vizibilă Transapuseana de pe Autostrada Sebeș-Turda
Unul dintre cele mai spectaculoase drumuri turistice din România, Transapuseana – traseul amenajat pe drumul județean DJ 107I din județul Alba – urmează să fie mai bine promovat și mai ușor de identificat de către turiști printr-un amplu proiect de semnalizare rutieră.
Consiliul Județean Alba a inițiat realizarea documentației tehnice necesare pentru amplasarea unor indicatoare de informare și orientare cu denumirea „TRANSAPUSEANA”, având în vedere interesul tot mai mare al participanților la trafic pentru acest traseu spectaculos care străbate Munții Apuseni.
Citește și: VIDEO | Transapuseana și Drumul Mănăstirilor schimbă viitorul a două comune de munte din Alba. Acces mai bun, interes tot mai mare pentru zonă: „Prețul terenurilor a crescut chiar și de 20 de ori”

Drumul județean DJ 107I a fost modernizat printr-un proiect finanțat prin Programul Operațional Regional și leagă mai multe localități din județul Alba, pe traseul Aiud – Aiudul de Sus – Rîmeț – Brădești – Geogel – Măcărești – Bârlești – Mogoș – Valea Albă – Ciuculești – Bucium – Cerbu, asigurând conexiuni importante cu rețeaua rutieră națională și cu rețeaua europeană de transport TEN-T.
Investiția a contribuit la îmbunătățirea mobilității populației, la facilitarea accesului către servicii publice și la dezvoltarea economică și turistică a zonei. După finalizarea lucrărilor, autoritățile au constatat o creștere semnificativă a interesului turiștilor pentru parcurgerea traseului, mulți dintre aceștia căutând în mod special denumirea „Transapuseana”, marcă înregistrată la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci (OSIM).
În prezent, accesul către Transapuseana se poate realiza din mai multe direcții importante: din municipiul Aiud, de pe drumul național DN1 și de la ieșirile de pe Autostrada A10, din zona Teiuș prin DJ 750C, dinspre Sălciua prin DN75 și DJ750C, precum și dinspre Bucium, pe DN74.
Indicatoare (și) pe Autostrada Sebeș-Turda
Pentru a facilita orientarea turiștilor, proiectul prevede realizarea și amplasarea indicatoarelor rutiere de informare turistică, cu fundal maro, specifice obiectivelor turistice. Acestea vor fi amplasate în puncte strategice de pe principalele drumuri de acces, inclusiv la nodurile de pe Autostrada A10 Sebeș-Turda din zona Aiud, în sensurile giratorii din municipiul Aiud, la începutul traseului Transapuseana, în Aiudul de Sus, Bucium-Cerbu, Ponor, Rîmeț, Teiuș și Sălciua.
În total, documentația prevede amplasarea mai multor indicatoare de orientare către traseul Transapuseana, astfel încât turiștii care tranzitează zona să poată identifica mai ușor drumul și principalele puncte de acces către acesta.
O firmă din Cluj-Napoca face proiectul
O firmă din Cluj-Napoca va realiza documentația tehnică va avea obligația de a întocmi planul de semnalizare, profilele transversale și detaliile de execuție pentru amplasarea indicatoarelor și a stâlpilor de susținere. Documentația va fi predată Consiliului Județean Alba în format tipărit și electronic, urmând să fie avizată de instituțiile competente, inclusiv de administratorii drumurilor și structurile de poliție, acolo unde legislația impune.
Prin acest demers, autoritățile județene urmăresc creșterea vizibilității Transapusenei, consolidarea identității turistice a traseului și facilitarea accesului vizitatorilor către unul dintre cele mai atractive drumuri panoramice din Munții Apuseni.
foto – Transapuseana (arhivă; cu rol ilustrativ)
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
FOTO | Un nou caz șocant de cruzime față de animale, în Alba: Cățelușă împușcată în coloană, la Sebeș! Animalul a fost operat de urgență la Cluj-Napoca. Asociația care l-a salvat are nevoie de ajutor
Un nou caz șocant de cruzime față de animale, în Alba: Cățelușă împușcată în coloană, la Sebeș! Animalul a fost operat de urgență la Cluj-Napoca. Asociația care l-a salvat are nevoie de ajutor Un nou caz de cruzime față de animale a fost semnalat în județul Alba. O cățelușă din Sebeș a fost găsită în […]
Cum a obținut o consilieră locală din Cenade, Luisa Bunescu, definitiv în justiție dreptul de a participa online la ședințele Consiliului Local: „O victorie a principiilor democratice”
Cum a obținut o consilieră locală din Cenade, Luisa Bunescu, definitiv în justiție dreptul de a participa online la ședințele Consiliului Local: „O victorie a principiilor democratice” O consilieră din comuna Cenade a obținut definitiv, în justiție, dreptul de a participa online la ședințele consiliului local. Luisa Maria Bunescu este originară din această comună, dar […]
Video | Garda Apulum sărbătorește 14 ani de activitate la Alba Iulia: Spectacol aniversar special în Cetatea Alba Carolina
Garda Apulum sărbătorește 14 ani de activitate la Alba Iulia: Spectacol aniversar special în Cetatea Alba Carolina Alba Iulia a găzduit sâmbătă, 24 octombrie 2026, un eveniment dedicat istoriei antice și reconstituirii istorice. Garda Apulum marchează 14 ani de activitate printr-un spectacol aniversar organizat în fața Porții a IV-a a Cetății Alba Carolina, începând cu […]
