Cum va fi VREMEA până în 22 decembrie 2025: Temperaturi de primăvară în prima lună de iarnă. Când vor cădea primii fulgi de nea. PROGNOZA METEO de la ANM pentru următoarele 4 săptămâni
Cum va fi VREMEA până în 22 decembrie 2025: Temperaturi de primăvară în prima lună de iarnă. Când vor cădea primii fulgi de nea. PROGNOZA METEO de la ANM pentru următoarele 4 săptămâni
Specialiștii ANM au actualizat prognoza meteo pe următoarele patru săptămâni, perioada 24 noiembrie – 22 decembrie 2025. Potrivit meteorologilor, în primele zile de iarnă vor fi temperaturi plăcute, însă treptat, vremea se va răci şi vor ajunge la mediile normale perioadei. De asemenea, vor fi precipitații în diferite zone ale țării.
„Pentru ultima săptămână din noiembrie, dar și pentru începutul lunii decembrie, tendința către o vreme mai caldă se va menține pentru întreg teritoriul țării. Cele mai ridicate valori termice sunt prognozate în sud-estul țării, unde abaterea pozitivă va fi ceva mai pronunțată. Pe parcursul lunii decembrie nu sunt excluse și intervale cu variații de temperatură. În vest și sud-vest, ploile vor depăși cantitățile obișnuite pentru această perioadă, în timp ce în celelalte regiuni regimul pluviometric se va menține în jurul valorilor normale„, spun specialiştii de la ANM.

Vremea 24 noiembrie-1 decembrie
Potrivit ANM, în săptămâna 24 noiembrie-1 decembrie, valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână pe întreg teritoriul României, dar cu o abatere termică pozitivă ușor mai accentuată în extremitatea de sud-est a țării.
Regimul pluviometric va fi excedentar în regiunile vestice și sud- vestice, iar în rest va fi apropiat de cel normal pentru acest interval.
Vremea 1-8 decembrie
În săptămâna 1-8 decembrie, temperaturile medii vor fi ușor mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, în cea mai mare parte a țării.
Cantitățile de precipitații vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval în extremitatea de sud a țării, iar în rest vor avea o tendință spre deficit, mai ales în vest și nord-vest.
Vremea 8-15 decembrie
În săptămâna 8-15 decembrie, temperatura medie a aerului va avea valori în general apropiate de cele normale pentru această perioadă, în toate regiunile.
Regimul pluviometric va fi deficitar în regiunile nord-vestice, iar în rest va fi în general apropiat de cel normal.
Vremea 15-22 decembrie
În săptămâna 15-22 decembrie, mediile valorilor termice vor fi apropiate de cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României.
Cantitățile de precipitații vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval, în cea mai mare parte a țării, a precizat ANM.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Cutremure în România: 88% dintre români spun că ştiu cum să reacţioneze, dar mai puţin de jumătate au un plan de urgenţă
Cutremure în România: 88% dintre români spun că ştiu cum să reacţioneze, dar mai puţin de jumătate au un plan de urgenţă Aproape 9 din 10 români afirmă că ştiu cum să reacţioneze în cazul unui cutremur, însă mai puţin de jumătate au un plan de urgenţă stabilit în familie, iar doar 40% dispun de […]
Lista analizelor gratuite în 2026: Ce consultații, analize și investigații sunt decontate inclusiv pentru persoanele neasigurate
Lista analizelor gratuite în 2026: Ce consultații, analize și investigații sunt decontate inclusiv pentru persoanele neasigurate Accesul la servicii medicale gratuite în România nu este rezervat în 2026 doar persoanelor care plătesc contribuția la sănătate. Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) continuă să deconteze și anul acesta o serie de consultații, analize și investigații […]
Foto | O mașină de Poliție a rămas blocată în betonul proaspăt turnat pe o șosea din Brașov. Reacția polițiștilor: ,,Oricine poate greși”
O mașină de Poliție a rămas blocată în betonul proaspăt turnat pe o șosea din Brașov. Reacția polițiștilor: ,,Oricine poate greși” O autospecială de Poliție aflată în misiune a rămas blocată în betonul proaspăt turnat pe o șosea din Brașov. Polițiștii au explicat ulterior, printr-un comunicat de presă, cum s-a produs incidentul. ,,Oricine poate greși”, […]
