Cum va fi VREMEA de 1 MAI 2022: Prognoza METEO pentru următoarele două săptămâni
Cum va fi VREMEA de 1 MAI 2022: Prognoza METEO pentru următoarele două săptămâni
Meteorologii anunță vreme bună de 1 mai, cu temperaturi specifice perioadei, între 18 și 24 de grade și șanse reduse de precipitații, anunță Mihai Timu, meteorolog al Administrației Naționale de Meteorologie.
Vremea de 1 mai
Acesta a vorbit și despre vremea de 1 mai. „În acest moment, din estimările de care dispunem, ar trebui să avem temperaturi în jurul normelor, adică între 18 și 24 de grade, la nivelul întregii țări. Este posibil sa fie vreme bună, pentru că, după aceste zile de Paște, la mijlocul săptămânii pare să avem două zile cu mai multă instabilitate, dar, spre weekend, se va face o vreme mai bună. Poate avem noroc și vom depăși 20 de grade, dar la mare, dacă este soare, imediat se simte căldura, nu trebuie să ai temperatură prea ridicată”, a spus meteorologul Mihai Timu într-un interviu pentru DC News.
Prognoza meteo 25 aprilie – 8 mai 2022 în BANAT
În perioada 25 – 27 aprilie media maximelor va fi de 19…20 grade. Ulterior datei de 27 aprilie, temperatura aerului va scădea spre valori în jurul a 17 grade în medie. Din 30 aprilie și până la sfârșitul intervalului, variațiile termice vor fi în general nesemnificative, maxima regională caracteristică fiind de 18…20 de grade, în medie. Minimele vor scădea ușor de la 9 grade la începutul intervalului, spre valori medii de 7 grade în data de 27 aprilie, apoi vor crește ușor până spre 8…9 grade în 28 aprilie. După data de 28 aprilie și până la sfârșitul intervalului, variațiile temperaturii aerului vor fi nesemnificative, media regională a minimelor fiind de 7…8grade. Probabilitatea pentru precipitații va fi ridicată în intervalul 25 -30 aprilie, apoi din nou după data de 1 mai.
Prognoza meteo 25 aprilie – 8 mai 2022 în CRIŞANA
În intervalul 25 – 27 aprilie media maximelor va fi de 18…19 grade. Ulterior datei de 27 aprilie, temperatura aerului va scădea spre 16 grade în medie, iar în intervalul 02 – 06 mai va crește ușor până la valori de 18 grade. În ultimele zile ale celei de-a doua săptămâni de prognoză, maximele vor crește ușor spre valori medii în jurul a 20 de grade. Minimele vor scădea de la 9 grade, în medie în prima zi a intervalului, spre valori medii în jurul a 6 grade, în data de 28 aprilie. Ulterior datei de 02 mai, și până la sfârșitul intervalului, variațiile vor fi nesemnificative, media regională a minimelor fiind de 7…8 grade. Probabilitatea pentru precipitații va fi ridicată în intervalul 25 -29 aprilie, apoi din nou după data de 1 mai.
Prognoza meteo 25 aprilie – 8 mai 2022 în TRANSILVANIA
În primele zile ale intervalului, media regională a maximelor va fi de 17…18 grade. Din 27 aprilie, media maximelor va scădea spre 13 grade, apoi vremea se va încălzi ușor și treptat, astfel încât în intervalul 29 aprilie – 08 mai, maximele vor fi cuprinse între 14 și 17 grade, cele mai mici valori urmând a se înregistra în zilele de 29 și 30 aprilie. Media minimelor va scădea de la 8 grade în 25 aprilie, până la valori în jurul a 4 grade în 27 aprilie, apoi va crește ușor spre 6 grade în 28 aprilie. Ulterior datei de 28 aprilie, variațiile minimelor vor fi nesemnificative, astfel încât media regională a intervalului 28 aprilie – 08 mai va fi de 5…6 grade.
Probabilitatea pentru precipitații va fi mai mare în intervalul 25 aprilie- 29 aprilie, apoi din nou în intervalul 03-08 mai.
Prognoza meteo 25 aprilie – 8 mai 2022 în MARAMUREŞ
La începutul intervalului, media valorilor diurne va fi de 17…18 grade, apoi temperatura aerului va scădea, astfel că în ziua de 28 aprilie media maximelor se va situa în jurul a 14 grade. Ulterior, vremea se va încălzi treptat, astfel încât până în data de 01 mai se estimează a se înregistra valori maxime medii în jurul a 17 grade. După data de 06 mai, media maximelor va crește ușor, astfel că până la sfârșitul intervalului vor fi 19 grade. Media minimelor va scădea de la 9 grade în 25 aprilie, până la valori în jurul a 5 grade în 27 aprilie, apoi va crește ușor spre 7 grade în 28 aprilie. Ulterior acestei date, temperatura aerului va scădea până la valori medii de 5 grade, apoi variațiile vor fi nesemnificative în intervalul 29 aprilie -01 mai. După data de 01 mai și până la sfârșitul celei de-a doua săptămâni, media regională caracteristică va fi de 5…6 grade.
Probabilitatea pentru precipitații va fi mai mare în intervalul 25 aprilie – 28 aprilie, apoi în intervalul 02-08 mai.
Prognoza meteo 25 aprilie – 8 mai 2022 în MOLDOVA
În primele două zile, media maximelor va fi de 21…22 de grade, apoi temperatura aerului va scădea până spre valori de 14…15 grade în ziua de 28 aprilie. Ulterior vremea se va încălzi treptat, astfel încât în data de 05 mai media regională a maximelor va fi de până la 19 grade. Ulterior acestei date și până la sfârșitul intervalului, variațiile vor fi nesemnificative, maxima regională fiind de 18…19 grade, în medie. Minimele vor scădea de la 10 grade în medie la începutul intervalului spre valori în jurul a 7 grade în data de 27 aprilie, apoi vor crește ușor până spre 8 grade în 28 aprilie și ulterior acestei date va scădea din nou, de această dată până spre valori de 5 grade în 30 aprilie și 01 mai. După data de 01 mai tendința este de ușoară creștere, astfel încât media regională a intervalului 02 -08 mai va fi de 6…8 grade.
Probabilitatea pentru precipitații va fi mai mare în intervalul 25 -28 aprilie, apoi în intervalul 04 -08 mai.
Prognoza meteo 25 aprilie – 8 mai 2022 în DOBROGEA
Media maximelor va crește de la 17 grade în prima zi, spre valori de 22 de grade în 26 aprilie, apoi temperatura aerului va scădea treptat până la valori de 14 grade în 29 aprilie. Ulterior acestei date, până în 02 mai nu vor fi variații de la o zi la alta, astfel încât media regională a maximelor va fi de 14 grade, apoi tendința temperaturii aerului va fi de creștere ușoară de la o zi la alta până spre valori medii maxime de 17 grade, în ultima parte a intervalului. În intervalul 25 – 28 aprilie, media regională a minimelor va fi de 10…11 grade. După data de 28 aprilie minimele vor scădea până spre valori medii în jurul a 7 grade în 30 aprilie, 01 și 02 mai, apoi tendința temperaturii minime a aerului este de creștere treptată până spre valori în jurul a 10 grade în intervalul 06- 08 mai.
Probabilitatea pentru precipitații va fi mai mare în 28 aprilie, respectiv în intervalul 03 -08 mai.
Prognoza meteo 25 aprilie – 8 mai 2022 în MUNTENIA
În primele zile ale intervalului media valorilor diurne va fi de 23…24 de grade, apoi temperatura aerului va scădea, astfel că în ziua de 29 aprilie se vor înregistra valori în jurul a 16 grade. Ulterior vremea se va încălzi treptat, astfel încât media regională a maximelor în intervalul 30 aprilie -08 mai va fi cuprinsă între 16 și 20 de grade. Media minimelor va scădea de la 11 grade în 25 aprilie, până la valori în jurul a 8 grade în 26 și 27 aprilie, apoi va crește ușor spre 9 grade în 28 aprilie. Ulterior datei de 28 aprilie, temperatura aerului va scădea până la valori medii de 6 grade (în 30 aprilie), apoi variațiile vor fi nesemnificative. După data de 02 mai și până la sfârșitul celei de-a doua săptămâni, tendința temperaturii aerului va fi de creștere ușoară, astfel încât până la sfârșitul intervalului media minimelor va fi de 8 grade.
Probabilitatea pentru precipitații va fi mai mare în zilele de 27 și 28 aprilie, respectiv în intervalul 06 -08 mai.
Prognoza meteo 25 aprilie – 8 mai 2022 în OLTENIA
În intervalul 25- 27 aprilie, media valorilor diurne va fi de 22 de grade, apoi temperatura aerului va scădea până spre 16…17 grade în intervalul 28 -30 aprilie. Ulterior vremea se va încălzi treptat, astfel încât media regională a maximelor, în intervalul 30 aprilie – 08 mai, va fi cuprinsă între 17 și 20 de grade, valorile mai mici urmând a se înregistra în primele zile ale intervalului. Media minimelor va scădea de la 10 grade în 25 aprilie, până la valori în jurul a 8 grade în 26 și 27 aprilie, apoi va crește ușor spre 10 grade în data de 28 aprilie. Ulterior datei de 28 aprilie, temperatura aerului va scădea până la valori medii de 6 grade în data de 02 mai. După data de 02 mai și până la sfârșitul celei de-a doua săptămâni, tendința temperaturii aerului este de creștere ușoară, astfel încât până la sfârșitul intervalului media minimelor va fi de 8 grade.
Probabilitatea pentru precipitații va fi mai mare în zilele de 27 și 28 aprilie, respectiv în zilele de 07 și 08 mai.
Prognoza meteo 25 aprilie – 8 mai 2022 LA MUNTE
În intervalul 25- 27 aprilie media valorilor diurne va fi de 9…10 de grade, apoi temperatura aerului va scădea până spre 6 grade în zilele de 28 și 29 aprilie. Ulterior vremea se va încălzi, urmând a se înregistra în medie 8 grade în intervalul 01-04 mai. După data de 04 mai și până la sfârșitul intervalului, media regională a maximelor va fi de 9…10 grade. Media minimelor va scădea de la 4 grade în data de 25 aprilie, până la valori în jurul valorii de 0 grade în data de 02 mai, apoi va crește ușor până la sfârșitul intervalului spre valori în jurul a 2 grade.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Tânăr de 20 de ani, din Ciugud, condamnat la închisoare cu suspendare, după ce a provocat un accident mortal: Victima, chiar tatăl său
Tânăr de 20 de ani, din Ciugud, condamnat la închisoare cu suspendare, după ce a provocat un accident mortal: Victima, chiar tatăl său Un tânăr în vârstă de 20 de ani din comuna Ciugud, care a provocat un accident rutier în urmă cu 2 ani, în urma căruia a decedat tatăl său, și-a aflat prima […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE de CRACIUN 2024. URARI şi FELICITARI de Sărbători pe care le puteţi trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Povestea sau legenda lui Moș Crăciun
-
Ştirea zileiacum 2 zile
Renii lui Moș Crăciun. Povestea renilor. Care sunt numele lor și cum îi ajută aceștia pe Moșul
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE SMS de CRĂCIUN 2024 în limba ENGLEZĂ. Idei de URĂRI şi Felicitări în română şi engleză !
-
Curier Județeanacum 3 zile
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Curier Județeanacum 3 zile
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun