Curier Județean

Cum se calculează sancțiunile aplicate de APIA în urma controalelor în teren

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Cum se calculează sancțiunile aplicate de APIA în urma controalelor în teren

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) verifică, în această perioadă, fermele care au solicitat subvenții pentru anul de cerere 2019. Verificările se fac atât la fermele vegetale, cât și la cele din zootehnie, la eșantionul stabilit de APIA la nivel național.

Cum se calculează sancțiunile APIA

În cazurile de neîndeplinire a condiţiilor de acordare, pentru animalele cu neconformităţi se aplică sistemul de sancţiuni prevăzut de OMADR nr. 476 / 2016, cu modificările și completările ulterioare, privind sistemul de sancțiuni aplicabil schemelor de sprijin cuplat și ajutoarelor naționale tranzitorii în sectorul zootehnic, aferente cererilor unice de plată depuse la APIA.

Sancțiuni la ajutorul național tranzitoriu (ANT) Valoarea ajutorului tranzitoriu cuvenit pentru speciile ovine/caprine se reduce în baza unui procent calculat prin raportarea numărului de animale cu neconformități la numărul de animale determinate, după cum urmează:

a) În cazul în care procentul calculat este mai mic sau egal cu 3%, nu se aplică nicio reducere, iar ajutorul se calculează la numărul de animale determi-nat;

b) În cazul în care procentul calculat este mai mare de 3%, ajutorul se reduce astfel: l cu 5% dacă procentul calculat este mai mic sau egal cu 10%; l cu 10% dacă procentul calculat este mai mare de 10%, dar mai mic sau egal cu 20%; l cu 15% dacă procentul calculat este mai mare de 20%, dar mai mic sau egal cu 30%; lcu 20% dacă procentul calculat este mai mare de 30%, dar mai mic sau egal cu 50%; lcu excludere de la plată pentru anul în care se face solicitarea ajutorului național tranzitoriu, dacă procentul calculat este mai mare de 50%. ANT plătit pentru ovine/caprine, plătit crescătorilor pentru anul de cerere 2018 pe schema cuplată de producţie, speciile ovine/caprine, a fost de 4,8503 euro/cap = 22,6208 lei/cap de ovină.

Sancțiuni la sprijinul cuplat zootehnic

În conformitate cu art. 17, din OMADR nr. 476/2016, cu modificările şi completările ulterioare, valoarea sprijinului cuplat în sectorul zootehnic, cuvenit pe fiecare categorie, se reduce în baza unui procent calculat ca raport între numărul animalelor declarate, în cazul cărora s-au constatat neconformităţi şi numărul animalelor determinate după cum urmează:

1. Dacă numărul de animale cu neconformităţi este de maximum 3, valoarea sprijinului cuplat cuvenit pe fiecare categorie se reduce cu procentul stabilit.

2. În cazul în care numărul de animale cu neconformităţi este mai mare de 3, valoarea sprijinului cuplat cuvenit pe fiecare categorie, pentru anul de cerere în cauză se reduce astfel: lcu un procent, calculat ca raport între numărul animalelor cu neconformități și numărul animalelor determinate, dacă acesta nu depăşeşte 10%; lcu de două ori procentul, calculat ca raport între numărul animalelor cu neconformități și numărul animalelor determinate, dacă acesta este mai mare de 10%, dar de maximum 20%.

Dacă procentul, calculat ca raport între numărul animalelor cu neconformități și numărul animalelor determinate, depăşeşte 20%, nu se acordă sprijinul cuplat la care ar fi avut dreptul beneficiarul în cadrul categoriei pentru anul de cerere în cauză.

Dacă procentul, calculat ca raport între numărul animalelor cu neconformități și numărul animalelor determinate, depăşeşte 50%, nu se acordă sprijinul cuplat la care ar fi avut dreptul beneficiarul în cadrul categoriei pentru anul de cerere în cauză. În plus, beneficiarul este supus unei sancţiuni suplimentare în cuantum egal cu cel care corespunde numărului de animale cu neconformităţi.

Sancţiunea suplimentară (multianuală), se recuperează în totalitate în cei trei ani calendaristici care urmează anului calendaristic al constatării. ANT plătit crescătorilor pentru anul de cerere 2018, pentru sprijinul cuplat la ovine/caprine, a fost de 15,9737 euro/cap de animal = 74,4981 lei/cap de animal.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

12 septembrie 2026 | Restricții de circulație pe mai multe străzi din Aiud: Motivul

Bogdan Ilea

Publicat

în

Restricții de circulație pe mai multe străzi din Aiud: Motivul În municipiul Aiud vor fi instituite mai multe restricții temporare de circulație, necesare pentru desfășurarea în condiții de siguranță a competiției Aiud Green Run by DP World, anunță administrația locală printr-o postare publicată pe o rețea de socializare. Pentru a facilita deplasarea participanților la trafic, […]

Citește mai mult

Curier Județean

Trotuare noi și canalizare pluvială în Meșcreac: Proiectul Primăriei Rădești a trecut de etapa de mediu

Ioana Oprean

Publicat

în

Trotuare noi și canalizare pluvială în Meșcreac: Proiectul Primăriei Rădești a trecut de etapa de mediu Investiția de pe DJ 142L intră într-o nouă etapă. Peste 630 de metri de drum județean vor beneficia de infrastructură pietonală modernă, sisteme de colectare a apelor pluviale și accese refăcute pentru proprietățile riverane. Proiectul privind modernizarea infrastructurii pietonale […]

Citește mai mult

Curier Județean

Aproape 1 milion de lei, fără TVA, pentru trotuare și șanțuri pe DJ107E, la Lopadea Nouă: Undă verde pentru proiect din partea Direcției Județene de Mediu Alba

Ioana Oprean

Publicat

în

Aproape 1 milion de lei, fără TVA, pentru trotuare și șanțuri pe DJ107E, la Lopadea Nouă: Undă verde pentru proiect din partea Direcției Județene de Mediu Alba Primăria Lopadea Nouă pregătește o investiție de aproape 1 milion de lei pentru modernizarea infrastructurii pietonale și a sistemului de drenaj de pe un tronson al DJ107E. Proiectul […]

Citește mai mult