Cum putem avea facturi mai mici la energie: Tariful dinamic, propunerea ministrului Energiei. Ce este și cum ar funcționa
Cum putem avea facturi mai mici la energie: Tariful dinamic, propunerea ministrului Energiei. Ce este și cum ar funcționa
Dorinţa populației de a avea preţuri mai mici la facturi se vede şi în cifrele furnizorilor. În ultimele două luni în jur de 200.000 de oameni şi-au schimbat compania, în speranţa că vor face măcar mici economii. Un număr record. Între timp, ministrul Energiei vine cu propunerea tarifului dinamic. Să plătim mai mult sau mai puţin în funcţie de ora la care consumăm curentul electric.
Tarifarea dinamică presupune ajustarea preţului energiei în funcţie de evoluţia pieţei. Practic, în fiecare oră vom avea un tarif diferit al energiei electrice, preţuri care variază. Cele mai mici tarife le vom avea atunci când producţia este mare, adică în special la orele prânzului, iar tarifele mari sunt, în special, în a doua parte a zilei. Pe timp de seară, spre exemplu, atunci când producţia este mai mică, dar consumul de energie electrică este mai mare.

Principalul avantaj pentru aceste tarife dinamice îl reprezintă faptul că noi putem şti cu o zi înainte care vor fi preţurile pentru ziua următoare şi în funcţie de acest lucru ne putem adapta consumul. Spre exemplu, dacă în ziua următoare sunt tarife mici la prânz, putem programa atunci maşina de spălat, în aşa fel încât că consumăm energie electrică atunci când este preţul cel mai mic. Ba chiar, la prânz, în anumite zile, putem vorbi de preţuri negative.
Ar putea exista în curând astfel de preţuri, spunea ministrul Energiei, Bogdan Ivan, şi am putea vorbi despre un proiect pilot în acest sens. Mai întâi să poată alege un preţ dinamic cei care au un contor inteligent, iar apoi, pe parcurs, mai mulţi consumatori să-şi instaleze astfel de dispozitive şi să poată opta pentru aceste tarife dinamice.
Principalul dezavantaj, însă, ar fi că preţurile fluctuează de la o oră la alta, nu avem o stabilitate în ceea ce priveşte preţurile şi suntem dependenţi de evoluţia tarifelor pe piaţă.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Video | Accident rutier grav pe DN1C, în județul vecin: Trei bărbați încarcerați în urma impactului dintre trei autoturisme
Accident rutier grav pe DN1C, în județul vecin: Trei bărbați încarcerați în urma impactului dintre trei autoturisme Un grav accident rutier s-a produs pe DN1C, în localitatea Livada, județul Cluj, unde trei autoturisme au fost implicate într-o coliziune. Cinci persoane primesc îngrijiri medicale, iar trei bărbați au fost încarcerați. Potrivit ISU Cluj, pompierii detașamentului Dej […]
Șoferii care nu au actele la ei ar putea scăpa de amenzi: Polițiștii ar putea verifica documentele electronic
Șoferii care nu au actele la ei ar putea scăpa de amenzi: Polițiștii ar putea verifica documentele electronic Mulţi şoferi se aleg cu o amendă atunci când îi opreşte poliţia şi realizează că și-au uitat actele acasă, însă lucrurile s-ar putea schimba. Un proiect de lege le-ar permite polițiștilor să verifice documentele direct în baza […]
Când au elevii vacanța de schi în 2027: O săptămână liberă pentru copii primele luni ale anului viitor
Când au elevii vacanța de schi în 2027: O săptămână liberă pentru copii primele luni ale anului viitor Elevii din România vor avea în primele luni alea anului 2027 „vacanța de schi”, o vacanță mobilă, care nu este în același timp în toată țara. Spre deosebire de vacanța de toamnă, cea de iarnă sau cea […]
