Rămâi conectat

Actualitate

Cum pot românii să rămână fără electricitate, deși au facturile plătite. De ce se ajunge la această situație

Ziarul Unirea

Publicat

în

Cum pot românii să rămână fără electricitate, deși au facturile plătite. De ce se ajunge la această situație

Deși au facturile la lumniă plătite la zi, consumatorii români care depășesc frecvent consumul de curent stabilit în contract riscă să rămână fără electricitate. Furnizorii au început să trimită notificări avertizând consumatorii că pot rămâne fără electricitate, dacă depășesc constant puterea aprobată în contract. Experții în energie au câteva sfaturi pentru cei care nu vor să ajungă în această situație.

Tot mai mulți români au început să primească notificări de la furnizorul de energie prin care sunt avertizați că pot rămâne fără curent, dacă depășesc constant limita contractată.

„Cu două săptămâni în urmă, am auzit și eu din imobilele vecine unde locuiesc că mulți locatari au pățit acest lucru: brusc, li s-a oprit curentul. În scară era lumină, vecinul din stânga avea lumină, vecinul din dreapta avea lumină, eu n-aveam lumină. Într-un final, mergând la contor, am observat că pe acel contor apărea o înștiințare că a depășit limita de putere cu care a fost trecut în contractul de furnizare a energiei electrice”, povestește Eugen.

Într-un răspuns trimis jurnaliștilor Digi24, compania de distribuție spune că a făcut verificări în județele Ilfov și Giurgiu și a constatat că puterea absorbită este mai mare decât cea contractată și prin notificările trimise clienților se asigură că rețeaua va funcționa corect.

De ce se ajunge la această situație

Într-adevăr, în contractul încheiat, fiecare consumator are specificată o putere maximă. „Clientul final are obligația de a nu depăși puterea aprobată prin certificatul de racordare / avizul tehnic de racordare. Informația despre puterea aprobată se regăsește înscrisă pe factura emisă de furnizor”, se arată în notificarea primită de un client.

De exemplu, într-o locuință care are un contract de aproximativ 3 kWh, dacă pornim televizorul, pregătim o gustare la cuptorul cu microunde, facem o cafea și punem și niște rufe la spălat, toate în același timp, consumul de energie va depăși 4 kWh. Dacă situația se repetă în mod frecvent, consumatorul riscă să rămână fără curent electric.

„Consumul instantaneu sare de acel prag de putere impus și în acel moment, firma de distribuție spune: potrivit legii, tu ai ai încălcat contractul de distribuție, consumi mai mult decât ți-ai asumat, ca atare, există posibilitatea ca acest contor inteligent să oprească alimentarea”, explică Mihai Nicuț, expert în energie.

„Nimeni nu vrea să facă nici risipă de curent electric, nici să consume în exces. Noi nu știm necesarul de care avem nevoie, pentru că nu știm ce apare în plus sau în minus. Va trebui să estimăm și dacă estimăm greșit, iar o luăm de la capăt cu oprirea curentului?”, se întreabă Eugen.

„Este vorba despre depășiri constante, nu știu, poate de 10, de 20 de ori. De ce se întâmplă chestia asta? Pentru că oamenii trebuie să știe: în cazul în care mulți dintre noi, mai ales într-o zonă geografică cu densitate mare, cu blocuri, consumăm mult mai mult decât a știut distribuitorul să facă rețeaua. Atunci apare supraîncărcarea rețelei și se poate ajunge la două lucruri: 1. pana de curent și 2. doamne ferește, dar au fost cazuri, se poate întâmpla să se ajungă la incendii”, arată Mihai Nicuț.
Ce este de făcut dacă se întrerupe curentul electric

„Sunt două soluții: una este relativ simplă, pentru cine îl are în casă și nu-l are jos, apasă pe un buton galben și repornește contorul după ce, evident, scoate ceva din priză; și a doua soluție, dacă are contorul departe, coboară siguranțele, așteaptă 10 secunde, la ridică și începe să consume din nou energie electrică”, spune Mihai Nicuț.

De altfel, în notificarea furnizorului se specifică:

„Realimentarea locului de consum (fără intervenția personalului Operatorului de distribuție) cu încadrarea în puterea aprobată se face parcurgând următorii pași:

reducerea puterii absorbite (se scot din priză unul sau mai mulți consumatori/receptoare electrice);
dacă există acces la contor – se apasă butonul galben și contorul se reanclașează automat;
dacă nu există acces la contor – se coboară toate siguranțele /siguranță generală de la tabloul electric din locuință/imobil, se așteaptă 10 secunde, după care se ridică/armează din nou siguranțele.
După finalizarea acestor manevre locul de consum se reconectează automat”.

Cum putem reduce consumul

Pentru un consum mai mic, Dan Tudose, expert în energie, are câteva sugestii:

să ne programăm dispozitivele din casă și să nu funcționeze simultan
să înlocuim echipamentele energofage pe care le avem cu altele mai puțin consumatoare de așa multă energie
să cerem distribuitorului de energie să ne mărească puterea instalată.

Pentru a crește puterea de consum, oamenii ar trebui să plătească aproximativ 130 de lei.

Sursa: digi24.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

ANAF nu mai încape de afacerile de familie. Pregătește controale, la inițiativa ministrului PNL, Marcel Boloș

Unirea Ziarul

Publicat

în

ANAF nu mai încape de afacerile de familie. Pregătește controale, la inițiativa ministrului PNL, Marcel Boloș ANAF pregătește controale la soții sau fraţii care au firme împreună în România Este ideea ministrului de Finanțe, Marcel Boloş, care a modificat Codul Fiscal la finalul anului trecut, iar această prevedere ar urma să intre în vigoare din […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea