Rămâi conectat

Ştirea zilei

Cum ar putea beneficia de reabilitare energetică peste 2.000 de apartamente din Alba Iulia, cu bani de la FEDR şi bugetul de stat

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Peste 2.000 de apartamente din Alba Iulia ar putea beneficia de reabilitare energetică – cu bani de la FEDR şi bugetul de stat • Termenul limită pentru depunerea cererii de finanţare: 28 februarie 2018

În data de 28 august 2017 a fost lansat un nou apel de proiecte privitor la creșterea eficienței energetice în clădirile rezidențiale. La nivelul regiunii Centru s-au alocat 60,66 milioane de euro, bani puși la dispoziție de către Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) și bugetul de stat. Accesarea fondurilor disponibile se face de către primăriile orașelor în parteneriat cu asociațiile de proprietari. Contractarea proiectelor de către Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice se va face în conformitate cu principiul ”primul venit, primul servit”.

Pentru a putea răspunde solicitărilor venite din partea albaiulienilor privind programul de reabilitare energetică a blocurilor de apartamente din Alba Iulia, am cerut informații lămuritoare reprezentanților primăriei municipiului. Astfel, potrivit Biroului Întreținere și Reparații Clădiri, pentru municipiul Alba Iulia au fost selectate 30 de blocuri de locuințe, cu 2.148 de apartamente, pentru care asociațiile de proprietari în cauză au parcurs primele etape necesare pentru solicitarea finanțării. Documentațiile tehnice ale acestor blocuri au fost returnate către SC DAT CONSTRUCTIVE SRL Ilfov (firma de proiectare câștigătoare a licitației), pentru a fi corelate cu condițiile prevăzute de noul ghid, publicat pentru apelul de proiecte nr. 2.

În conformitate cu noile reglementari, cererile de finanțare pot fi depuse până cel târziu în 28.02.2018.

Condiții cumulative obligatorii care trebuie să fie îndeplinite de către proprietari, prin Hotărârile Adunării Generale a Asociațiilor de Proprietari

Realizarea intervențiilor/măsurilor de creștere a eficienței energetice (îmbunătățirea izolației termice și hidroizolarea anvelopei clădirii – pereți exteriori, ferestre, tâmplărie, planșeu superior, planșeu peste subsol – precum și a șarpantelor) inclusiv măsuri de consolidare, orice alte activități care conduc la îndeplinirea realizării obiectivelor proiectului (înlocuirea/ modernizarea lifturilor și a circuitelor electrice în părțile comune – scări, subsol, etc.) se face astfel: cu aprobarea a minimum 2/3 din totalul proprietarilor de apartamente dintr-un bloc de locuințe (componenta); cu acordul tuturor proprietarilor de apartamente cu destinație locuință, aflate în proprietatea persoanelor juridice sau a autorităților și instituțiilor publice; cu acordul tuturor proprietarilor de apartamente cu destinație spațiu comercial sau altă destinație decât locuința aflate în proprietatea persoanelor fizice, a persoanelor juridice, a autorităților sau a instituțiilor publice; dacă sunt necesare intervenții în interiorul apartamentelor este nevoie de acordul tuturor proprietarilor acestora; acolo unde, la parter, blocurile de locuințe au fost construite cu spații comerciale/spații cu altă destinație decât cea de locuință, iar proprietarii acestora nu sunt de acord cu lucrările de intervenție prevăzute prin proiect, se poate realiza proiectul fără includerea acestor spații; acolo unde, la parter, în blocurile de locuințe există spații comerciale sau spații cu altă destinație decât cea de locuință, realizate ulterior construcției blocului, acestea vor fi tratate ca orice apartamente cu această destinație aflate la etajele superioare, respectiv vor fi incluse în activitățile de reabilitare termică a blocului de locuințe.

NOTĂ: Acolo unde proprietarii de apartamente au efectuat lucrări ulterior construcției blocului, ne referim la executarea de șarpante, izolații termice ale fațadelor, închideri de balcoane, orice fel de extinderi, inclusiv de balcoane și logii, executate fără autorizație de construire și/sau care nu corespund cu soluția tehnică a proiectului, acestea trebuie demolate pe cheltuiala proprietarului sau a asociației de proprietari, până cel târziu la data recepției la terminarea lucrărilor de reabilitare, în caz contrar, se pierde finanțarea din fonduri europene.

Important!

În cazul în care nu sunt îndeplinite cumulativ aceste condiții, blocul de locuințe nu va intra în programul de reabilitare termică finanțat prin POR 2014-2020.

Modalitatea de finanțare

Proiectele care vor fi aprobate de către Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice vor fi finanțate astfel: 60% din totalul cheltuielilor eligibile ale proiectelor – Fondul European de Dezvoltare Regională și bugetul de stat; 40% din totalul cheltuielilor eligibile ale proiectelor – Primăria Alba Iulia și Asociația de proprietari. Cheltuieli eligibile reprezintă cheltuieli aferente intervențiilor care sunt finanțate în condițiile ghidului. Toate cheltuielile care nu se încadrează în condițiile stabilite de ghid reprezintă cheltuieli neeligibile și nu sunt suportate de către FEDR și bugetul de stat.

Primăria Alba Iulia are obligația de a asigura resursele financiare pentru acoperirea tuturor cheltuielilor aferente componentelor ce compun cererea de finanțare (cheltuieli eligibile și neeligibile), în condițiile rambursării a maximum 60% din cheltuielile eligibile din FEDR și de la bugetul de stat, respectiv recuperării ulterioare a cotei-părți ce revine fiecărei asociații de proprietari din valoarea componentei respective (cheltuieli eligibile și neeligibile). Recuperarea sumelor plătite de către Primăria Alba Iulia aferente contribuției asociației de proprietari se face eșalonat, în maximum 5 ani, sub forma taxei de reabilitare, prin plata anuală în două rate egale, la 31 martie, respectiv 30 septembrie a fiecărui an fiscal, la Direcția Venituri din cadrul aparatului de specialitate al primarului municipiului Alba Iulia.

Începerea recuperării sumelor de la proprietari se face în perioada imediat următoare recepției lucrărilor. Contribuția asociațiilor de proprietari la acest proiect este de: 25% din totalul cheltuielilor de intervenție aferentă apartamentelor cu destinație locuințe și/sau apartamentelor cu destinație locuință (inclusiv apartamentelor declarate la ONRC ca sedii sociale de firmă, care nu desfășoară activitate economică, cu destinație locuință), aflate în proprietatea persoanelor fizice; 100% din totalul cheltuielilor de intervenție aferente apartamentelor cu destinație locuință (inclusiv apartamentelor declarate la ONRC ca sedii sociale de firmă, care nu desfășoară activitate economică, cu destinație locuință), aflate în proprietatea persoanelor juridice, a autorităților și instituțiilor publice; 100% din totalul cheltuielilor de intervenție aferentă apartamentelor cu destinație de spații comerciale sau spații cu altă destinație decât cea de locuință, aflate în proprietatea persoanelor fizice, a persoanelor juridice, a autorităților și instituțiilor publice.

Primăria Alba Iulia acordă ajutoare de natură socială în cazul anumitor categorii de proprietari persoane fizice care dețin apartamente cu destinație locuință, în limita fondurilor aprobate anual cu această destinație în bugetul local. Cota de participare proprie obligatorie aferentă proprietarilor care beneficiază de ajutoare de natură socială este de minimum 3,5% din valoarea cheltuielilor aferente ce revine respectivilor proprietari, proporțional cu cota-parte indiviză de proprietate.

Diferența până la 25% din valoarea cheltuielilor aferente va fi suportată de către Primăria Alba Iulia și nu va mai fi recuperată de la Asociația de Proprietari. Ajutoarele vor fi acordate în condițiile stabilite prin HCL nr.127/2016, în baza documentelor depuse și a anchetelor sociale efectuate de către Primăria Alba Iulia. În cazul în care pe parcursul evaluării, contractării și implementării cererii de finanțare, intervin modificări ale tipului de proprietar/de destinație a apartamentelor, se vor actualiza toate documentele afectate de aceste modificări.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Adolescentă de 19 ani din Cugir agresată în scara unui bloc de un tânăr: Cugireanul, reținut de polițiști

Bogdan Ilea

Publicat

în

Adolescentă de 19 ani din Cugir agresată în scara unui bloc de un tânăr: Cugireanul, reținut de polițiști Polițiștii din Cugir au reținut un tânăr de 19 ani din oraș după ce acesta ar fi agresat, în scara unui bloc, o tânără de aceeași vârstă. A deranjat liniștea și ordinea publică. La data de 23 […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea