Actualitate

Cum a scăpat de dosarul penal fostul șef al Poliției Locale Alba Iulia, surprins cu alcoolemie de 5,68 grame la mie?

Ioana Oprean

Publicat

în

Cum a scăpat de dosarul penal fostul șef al Poliției Locale Alba Iulia, surprins cu alcoolemie de 5,68 grame la mie?

Procurorii din Alba Iulia au clasat acuzaţiile penale la adresa fostului director al Poliţiei Locale, Daniel Ilcu. Acesta era cercetat pentru conducerea unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice, dar, în final, nu s-a putut stabli nivelul alcoolemiei acestuia.

Petrecerea Divorțaților

Ordonanţa de clasare datează din 4 iulie 2022. Au fost realizate expertize la Cluj-Napoca şi Bucureşti. Ilcu a fost implicat în decembrie 2020 într-un accident rutier, ulterior ajungând în stare apropiată comei alcoolice la Spitalul Judeţean de Urgenţă. „La data de 17.12.2020, suspectul I. a condus un autovehicul pe drumul public din mun. Alba Iulia, iar la un moment dat a părăsit partea carosabilă şi s-a oprit în afara drumului. Organele de poliţie sesizate prin apel la SNUAU 112, s-au deplasat la faţa locului şi l-au găsit pe conducătorul auto la volan, inconştient, acesta fiind preluat şi transportat la spital de un echipaj SMURD.

Ulterior, i-au fost prelevate probe biologice de sânge, din buletinul de analiză toxicologică reieşind că avea o îmbibaţie alcoolică de 5,68 g/l alcool pur în sânge la ora 18.10 şi de 5,23 g/l alcool pur în sânge o oră mai târziu”, a precizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Alba Iulia.

Pentru a se stabili valoarea alcoolemiei suspectului la momentul conducerii autovehiculului, în cauză s-a dispus efectuarea unui raport de expertiză medico-legală privind estimarea retroactivă a alcoolemiei, întocmit de Institutul de Medicină Legală Cluj-Napoca, ulterior solicitându-se avizarea acestuia de către Institutul Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici”.

„Concluzia specialiştilor a fost că nu se poate stabili gradul îmbibaţiei alcoolice din sânge pe care l-a avut suspectul la momentul conducerii autoturismului. Prin urmare, constatând că există un dubiu cu privire la valoarea îmbibaţiei alcoolice pe care a avut-o suspectul la momentul conducerii autoturismului, neputându-se stabili că aceasta a fost superioară valorii de 0,80 g/l alcool pur în sânge, în baza art. 16 alin.1 lit. c Cpr.pen. s-a dispus clasarea cauzei privind săvârşirea de către suspect a infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului, prev. de art. 336 alin. 1 Cpen”, mai susţin procurorii.

Daniel Ilcu a fost demis din funcţie în mai 2021, unul dintre motive fiind şi faptul că a fost surprins sub influenţa alcoolului în maşină. Fostul director al Poliţiei Locale a contestat decizia de demitere în instanţă şi a avut câştig de cauză. Instanţele au anulat definitiv dispoziţia emisă de primarul din Alba Iulia şi a dispus repunerea lui Daniel Ilcu în funcţia de director executiv al Direcţiei de Poliţie Locală Alba Iulia, cu plata depturilor salariale de la data demiterii din funcţie.

S-a constatat că Primăria Alba Iulia nu a dovedit că Daniel Ilcu a făcut obiectul unei cercetări disciplinare şi nici nu a fost audiat aşa cum prevede legea. Poliţia Locală Alba Iulia nu mai există, însă, ca Direcţie de la data de 1 ianuarie 2022, când a devenit Serviciu, iar postul de director executiv ocupat de Ilcu a fost desfiinţat. „Conflictul” dintre cele două părţi este departe de a fi aplanat, Ilcu solicitând în continuare repunerea pe postul pe care l-a avut anterior aşa cum prevede hotărârea definitivă a instanţei.

De asemenea, există diferenţe şi cu privire la banii care ar trebui primiţi de fostul director: Primăria ar fi de acord cu circa 100.000 de lei, în timp ce Ilcu solicită 150.000 de lei.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Luca Niculescu, desemnat de Nicușor Dan ca și candidat pentru funcţia de prim-ministru

Ioana Oprean

Publicat

în

Luca Niculescu, desemnat de Nicușor Dan ca și candidat pentru funcţia de prim-ministru Președintele Nicușor Dan a anunțat, în seara zilei de luni, 5 octombrie 2026 numele noului prim-ministru desemnat, la finalul consultărilor cu partidele și grupurile politice din Parlament. Premierul desemnat de Nicușor Dan este Luca Niculescu. Preşedintele Nicuşor Dan a avut luni o […]

Citește mai mult

Actualitate

Cum se planifică viitorul șoselelor din România: Istoria anchetelor de trafic „Origine-Destinație”

Ioana Oprean

Publicat

în

Cum se planifică viitorul șoselelor din România: Istoria anchetelor de trafic „Origine-Destinație” V-ați întrebat vreodată cum decid autoritățile unde este cea mai mare nevoie de autostrăzi, centuri ocolitoare sau modernizări de drumuri? Răspunsul stă în anchetele de trafic Origine-Destinație (O-D).  Aceste anchete, prin care șoferii sunt opriți în puncte fixe pentru scurte întrebări despre traseul […]

Citește mai mult

Actualitate

Avertismentul transmis de un cunoscut economist: ,,România va fi în toate cărțile de economie peste 10 ani. La capitolul „așa nu”. Guvernele au făcut toate greșelile fiscale posibile din cărțile de economie”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Avertismentul transmis de un cunoscut economist: ,,România va fi în toate cărțile de economie peste 10 ani. La capitolul „așa nu”. Guvernele au făcut toate greșelile fiscale posibile din cărțile de economie”  Economistul Radu Georgescu trage un semnal de alarmă cu privire la economia României, printr-o postare publicată pe o rețea de socializare, luni, 5 […]

Citește mai mult